Municipalitatea Cluj-Napoca, condamnată pentru discriminare! Decizia legată de cazul „hainelor curate” din autobuz


Înalta Curte dă dreptate CRJ într-un caz de discriminare în momentul în care au fost impuse reguli care au exclus persoane vulnerabile din transportul public

O hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), pronunțată pe 24 iunie 2025, confirmă că anumite prevederi ale unui regulament local din Cluj-Napoca au produs efecte discriminatorii asupra unor grupuri vulnerabile, printre care și comunitatea romă din Pata Rât.

Dosarul a fost inițiat de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) în urmă cu trei ani, după ce Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat Hotărârea nr. 670/2019 privind normele de conduită în mijloacele de transport public. Potrivit regulamentului, călătorii erau obligați să poarte o „ținuta vestimentară curată”, iar încălcarea acestei prevederi putea fi sancționată cu amenzi între 100 și 200 de lei.

CRJ a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în mai 2022, susținând că această regulă are caracter discriminatoriu și afectează în mod disproporționat persoanele aflate în dificultate socio-economică. CNCD a dat dreptate CRJ, sancționând autoritățile locale cu avertisment prin Hotărârea nr. 541/2022.

„Impunerea condiției deținerii unei vestimentații curate (...) nu este proporțională cu scopul urmărit și îngrădește accesul acestor persoane la serviciile publice de transport”, se arată în motivarea CNCD.

Cluj-Napoca a contestat decizia CNCD, dar a pierdut în toate instanțele

Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local au atacat în instanță hotărârea CNCD, însă Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând că prevederile afectează indirect comunitățile marginalizate.

„A existat o diferență de tratament prin efect, ca urmare a practicii neutre a municipalității, ce a afectat dreptul la libera circulație cu mijloacele publice de transport a comunității defavorizate din Pata Rât”, se menționează în Hotărârea Civilă nr. 753/2023.

Sentința a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins, în 24 iunie 2025, recursul ca nefondat. Decizia este definitivă.

CRJ: “Este o reafirmare a obligației autorităților de a elabora politici incluzive”

CRJ a salutat decizia instanței supreme, subliniind importanța respectării drepturilor persoanelor vulnerabile în politicile publice locale.

„Această hotărâre reafirmă obligația autorităților publice de a elabora politici nediscriminatorii și de a asigura accesul echitabil la servicii pentru toți cetățenii, indiferent de statutul lor social”, a transmis organizația.

Contextul: prevederile criticate din Hotărârea 670/2019

Regulamentul contestat conținea următoarele prevederi:

  • Art. 2.3 lit. k): călătorii sunt obligați să aibă o ținută vestimentară curată;
  • Art. 7 lit. k): constituie contravenție urcarea în mijlocul de transport cu îmbrăcăminte murdară;
  • Art. 8.1: sancționează aceste contravenții cu amenzi între 100 și 200 lei.

CNCD a considerat că formularea este vagă, subiectivă și deschide posibilitatea unor interpretări arbitrare din partea controlorilor sau autorităților, ceea ce duce la efecte discriminatorii.


Comentarii Facebook