Vine prăpădul din cer la Cluj! Vijelii cu rafale de 70 km/h, grindină și 40 de litri de apă pe metru pătrat în doar câteva ore: Ce zone sunt afectate
Cod galben de vijelii și grindină în zona montană a Clujului: rafale de până la 70 km/h și 40 de litri pe metru pătrat în doar câteva ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri, la ora 10.00, o atenționare de cod galben de instabilitate atmosferică și averse torențiale, valabilă până la ora 23.00, care vizează cea mai mare parte a zonei montane – inclusiv munții din vestul județului Cluj – precum și estul și sud-estul Transilvaniei.
Potrivit mesajului transmis de ANM, în intervalul de valabilitate al avertizării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Izolat sunt așteptate vijelii, cu rafale care pot ajunge la 50–70 km/h, dar și grindină de mici și posibil medii dimensiuni, cu diametrul între 1 și 3 centimetri – suficient cât să producă pagube la culturi, la mașini sau la acoperișuri.
Cantitățile de apă anunțate sunt cele care pot crea cele mai mari probleme: în intervale scurte de timp, de una până la trei ore, și prin acumulare, se pot strânge 15–20 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse chiar peste 30–40 de litri pe metru pătrat. Astfel de cantități, căzute în mai puțin de o oră, duc de regulă la torenți pe drumurile de munte, la aluviuni și la băltiri rapide în zonele joase.
Ce se întâmplă în restul județului Cluj
Zona montană a județului – arealul Apusenilor, de la Muntele Băișorii și Mărișel până spre Beliș și Răchițele – se încadrează în perimetrul vizat de atenționare, conform textului și hărții publicate de meteorologi.
Pentru restul teritoriului, inclusiv pentru Cluj-Napoca și pentru localitățile din centrul județului, ANM precizează într-o notă separată că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și acolo, însă pe arii restrânse. Practic, ploile puternice, descărcările electrice și intensificările vântului sunt posibile aproape oriunde în județ, chiar dacă zona nu figurează pe hartă în interiorul codului galben.
Ce înseamnă codul galben
Codul galben semnalează fenomene meteorologice temporar periculoase, care nu au un caracter extrem, dar care pot afecta activitățile în aer liber, traficul rutier și sectoarele vulnerabile, cum sunt agricultura sau infrastructura de munte.
Avertizarea expiră miercuri, la ora 23.00, iar ANM poate emite mesaje suplimentare dacă situația meteorologică se schimbă.

1 Comentariu