Proiectul privind exploatarea de la Roșia Montană și proiectul de Acord privind unele masuri necesare demarării proiectului au fost făcute publice de Guvern.
O mireasă din Timişoara a purtat la nuntă o rochie specială, realizată exclusiv din flori naturale, de culoare albă.
Eforturile pentru asigurarea traiului de zi cu zi epuizează capacităţile mintale ale persoanelor sărace, care, de mult ori, nu mai au suficientă energie cognitivă pentru a-şi dedica timpul formării profesionale şi educării, potrivit unui studiu
Ecologiștii organizează un protest în Piața Unirii, în 1 septembrie de la ora 17.00, împotriva proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare, conform Mediafax.
Hotelul New York a fost o oază a lumii bune a Clujului, cafeneaua fiind frecventată de scriitorii și ziariștii vremii. Vederile păstrate de atunci arată o atmosferă boemă.
Lanţul german de magazine Lidl oferă salarii de câteva sute de euro lucrătorilor comerciali și face angajări în multe orașe din țară.
Nutriționistul Gheorghe Mencinicopschi atrage atenția că pâinea a devenit un cocktail de chimicale.
Zilele Culturale Magiare iau startul oficial luni, 19 august, la Cluj-Napoca și vor dura până duminică, 25 august, însă evenimentele încep încă de duminică.
Oricine visează să obțină un abdomen plat, însă pentru asta sunt necesare destul de multe sacrificii în ceea ce privește alimentația și mult efort fizic, grăsimea abdominală fiind cel mai greu de dat jos.
Organizatorii Festivalului ”Colours of Cluj” anunță că în cele 4 zile ale evenimentului au înregistrat un număr de 15.000 de participanți.
Dacă în Cluj majoritatea locurilor disponibile la facultăți s-au ocupat, în alte părți ale țării situația nu este la fel de roz.
Echipa de baschet feminin care a câștigat ultimul titlu în SUA s-au distrat la Casa Albă cu președintele.
Festivalul Colours of Cluj va începe în 1 august și timp de patru zile își propune să anime Clujul și să îl aducă la viață.
Lacul Laguna Albastră de lângă Aghireșu a devenit faimos în toată România pentru apa albastră ca în Mediterană. Din păcate, locul este prost semnalizat și neamenajat pentru a atrage turiști din toată țara.
Un clujean de 44 de ani, care a fost arestat de Tribunalul Alba pentru trafic cu monede de aur dacice, acuză procurorii de modul în care derulează ancheta.
Festivalul ”Colours of Cluj” începe la Cluj-Napoca joi, 1 august, de la ora 22.00, având un program care seamănă foarte mult cu Zilele Clujului organizat de Primăria Cluj-Napoca.
Gheorghe Funar este noul președinte al PRM, ales sâmbătă, 27 iulie, la Congresul partidului de la Alba Iulia, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate.
Sâmbătă o zi cu adevărat de cuptor în aproape toată ţara. Va fi caniculă iar indicele temperatură umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul de 80 al disconfortului termic.
Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al PRM. El a auzit că a aflat că Vadim Tudor l-a dat afară din partid, dar spune că decizia e nestatutară.
Direcția Silvică Cluj a cumpărat melci în valoare de 110.000 de euro de la o firmă privată, în 2010, într-o afacere ”cusută cu ață albă”.
Clujenii vor avea parte de o ”Noapte albă” la Grădina Botanică ”Alexandru Borza” în 3 august, cu ocazia Festivalului ”Colours of Cluj”.
Este un fapt bine cunoscut că micul dejun reprezintă cea mai mai importantă masă a zilei, care îți oferă energia necesară pentru a funcționa într-un regim corespunzător pentru întreaga zi.
Potrivit unui sondaj, realizatla solicitarea autorităților, pentru stabilirea capitalelor noilor regiuni de dezvoltare din România, orașele preferate de români sunt Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Braşov, Ploieşti şi Constan
Grăsimea de pe burtă dă mari bătăi de cap multora, în special femeilor. Pentru a scăpa de ea trebuie urmate anumite tehnici, dar nimeni nu poate promite minuni peste noapte.
Un incident șocant s-a petrecut după accidentul de avion din San Francisco, unde zborul 214 al companiei Asiana, care transporta 307 persoane, dintre care 16 membri ai echipajului, s-a prăbușit.
Absolvenţii examenului de Bacalaureat sunt cu gândul la facultate, dar unele facultăţi trebuie ocolite, având calificativ "E", neperformant.
DIICOT a făcut, marți dimineața, 166 de percheziții în CLuj, București și alte 25 de județe la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unei societăţi de asigurări, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziu
Alimente considerate "proaste” sau "nocive” pentru sanatate si silueta pot fi, de fapt, foarte bune daca sunt consumate in cantitati mici sau moderate. De altfel, unele chiar nu trebuie sa lipseasca din alimentatie!
Cura cu varză crudă se bazează pe principiul de a-ţi umple stomacul cu un aliment cu valoare nutritivă şi calorică foarte mică pentru a nu simţi senzaţia de foame.