Pompierii clujeni au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Nădășelu. Doi bărbați au fost transportați de uregnță la spital.
Un medic rezident din Turda, care activează la Cluj-Napoca a fost arestat preventiv, pentru agresiune sexuală asupra unui băiat în vârstă de 12 ani. Bărbatul le-ar fi oferit copiilor între 15 şi 60 de lei, în schimbul favorurilor sexuale, potrivit informa
O femeie din Cluj-Napoca a fost condamnată la 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare cu suspendare pentru că a scos 177.000 lei de pe cardul soacrei. Este vorba despre trei infracțiuni: efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată,
Dintre cele 11 milioane de chestionare, completate online în etapa de auto-recenzare, aproximativ 2 milioane au fost invalidate. Mulţi dintre români s-au recenzat de două ori, la adresa de domiciliu, dar și la cea de reședință.
Doi bărbați care au pretins în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00, că sunt inspectori de la Direcția de Protecție a Copilului Cluj au șantajat angajata unui magazin pentru a primi discount. Cei doi au avertizat-o că, dacă nu se conformează, va
Un clujean a vrut să se angajeze șofer la DIrecția Agricolă Cluj și a sunat la resurse umane, pentru a afla care este fișa postului.
Judecătorii clujeni au făcut dreptate în cazul tinerei surdo-mute, care a fost înjunghiată în mod repetat de partenerul ei de viață, în iulie 2021, caz care a șocat opinia publică.
Un medic rezident din Turda, care activează la Cluj-Napoca a fost arestat preventiv. Bărbatul în vârstă de 25 de ani este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și agresiune sexuală, victima fiind un minor de 12 ani.
Un șofer beat din județul Cluj este responsabil de un accident care a avut loc în această dimineață la ieșire din localitatea Luna. Tânărul a pătruns pe contrasens, unde ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule.
Primarul Emil Boc a fost întrebat ce se poate face în cazul clujenilor care își parchează mașinile pe stradă, în fața casei, pentru a-i nu-și ocupa curțile.
Un clujean s-a dus direct la ghișeul de reclamații de la Electrica, după ce a fost ”curentat” cu o factură de jumătate de miliard de lei vechi, adică 45.751 de lei.
Mulți dintre elevii de top din România, cel puțin la nivel de Cluj, aleg să studieze în străinătate, mai ales când vizează o carieră în cercetare. Daria și Diana sunt atât cele mai bune prietene cât și șefe de promoție la un liceu de prestigiu, cu media 1
Numărul polițiștilor care vor fi detașați în acest an pe litoral scade de 4 ori, din motive financiare.
Un tată din Cluj, care și-a dat doi copii la fotbal când erau mici, a descris foarte bine câtă jale și durere este la ”academiile” care cresc copii și de ce fotbalul românesc este în comă.
Un copil de 14 ani a murit miercuri, 15 iunie, în urma unui accident de circulație produs la ieșire din Gherla.
Ministrul Sănătății din Germania a spus că ”valul COVID de vară” a devenit o realitate, informează DPA, scrie Agerpres.
Primarul Emil Boc anunță că a găsit o soluție pentru plata angajaților și creșele din Cluj-Napoca și pentru a fi păstrați angajații.
Rectorii și președinții celor opt universități membre ale consorțiului Universitatea Europeană de Tehnologie/European University of Technology EUt+, au efectuat marți, 14 iunie 2022, o vizită la instituțiile europene de la Bruxelles, Parlamentul European
Un bărbat aflat sub influența alcoolului a fost imobilizat de patru malaci, în fața magazinului Mega Image, din cartierul Gheorgheni, de pe strada Constantin Brâncuși.
Evaluarea Națională 2022 Cluj - Subiectele de la Limba și Literatura Română au fost medii spre ușoare, elevii fiind în stare să ia cu ușurință note mari, conform profesoarei Cristina Tunegaru.
Absolvenții claselor a VIII-a din județul Cluj au susținut azi, 14 iunie 2022, proba scrisă la Limba și literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Națională, 2022.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de celelalte structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au marcat ziua de 14 iunie - Ziua mondială a Donatorului de Sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napo
Un motociclist din Cluj a ajutat o familie în Turda, după ce mașina în care se aflau a fost avariată în urma unui incident rutier.
Evaluare națională 2022 Cluj: La prima probă de la examenul de Evaluare Națională 2022, elevii au primit ”Toate pânzele sus!”, de Radu Tudoran.
După o ploaie torențială, de vară, care nu a durat mai mult de 20 de minute, dejenii au avut parte de o surpriză neplăcută. Șobolani au ieșit pe strada Unirii din sistemele de canalizare din Dej, făcute și refăcute pe fonduri europene.
Pompierii clujeni au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Someșu Cald, comuna Gilău. O femeie și un bărbat au reușit să iasă din mașina avariată cu ajutorul altor participanți în trafic.
Vremea se înrăutățește considerabil în județul Cluj. Astăzi, luni, 13 iunie, a fost emis un COD Galben de ploi, cât și un COD Portocaliu care vizează mai multe localități din județ.
Poliția Cluj a intervenit duminică seara la două incidente care i-au avut în prim plan pe tinerii studenți maghiari care participă la un eveniment în oraș.
Pompierii clujeni intervin de urgență în aceste momente la un incendiu în localitatea Sic. Flăcările au cuprins o casă.
Un bou scăpat de sub control a atacat un participant la sărbătoarea tradiţională ”Împănatul Boului”, din localitatea Manăstirea, comuna Mica. Evenimentul a avut loc duminică, 12 iunie.