Au fost desemnate persoane care să aplice sancțiuni contravenționale, prin dispoziția primarului Emil Boc, privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și locuințelor din România în anul 2021.
Doi pui de mistreți și-au făcut apariția, joi seară, pe Strada Mirăslău din Cluj-Napoca. Pompierii clujeni au fost solicitați în cursul nopții trecute să-i elibereze după ce au căzut într-un canal.
IT-ul rămâne în continuare în topul celor mai mari salarii și anul acesta, cu un salariu mediu net, pe industrie, de 6.000 lei. Însă, deși contribuţia sectorului IT la PIB a crescut în ultimii patru ani de la 4,7% la aproape 7%, și în acest domeniu sunt s
Gropile de gunoi ilegale sunt o veche practică în România, rareori sancționată.
Un pieton de 78 de ani a fost lovit de o mașină la podul IRA.
Un autoturism a reușit performanța de a lovi un autotuz, în sensul giratoriu de la Hornbach.
O arhitectă din Cluj a încercat să închirieze un apartament foarte atractiv, în centrul orașului, dar câteva semnale i-au atras atenția că totul ar putea fi o mare țeapă.
Un om din județul Alba, care a venit la Cluj-Napoca, la Aeroport, să își preia sora cu mașina a rămas fără bani, dar providența a fost alături de el.
Gara Cluj a devenit casă pentru oamenii străzii, care ziua cerșesc pe străzi sau se ocupă de colectat deșeuri.
Vremea la Cluj va fi ploioasă în acest sfârșit de săptămână, maximele nu vor depăși 30 de grade Celsius.
Pompierii clujeni au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut în comuna Chinteni. Din primele informații, un bărbat de 55 de ani a fost transportat la spital în urma incidentului.
Hidrologii au emis miercuri, 10 august, un COD Galben pe râul Arieș din județele Cluj și Alba. Vezi până când este valabil această avertizare.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA face cunoscut publicului călător ca, în data de 15 august 2022, transportul public în municipiul Cluj-Napoca și în Zona Metropolitana Cluj se va desfășura ca în zilele de duminică.
Au fost inundate zeci de străzi, garaje și subsoluri din Cluj-Napoca și Florești după furtuna violentă de marți seara. Pompierii au fost chemați în mai multe zone din municipiu dar și din Florești pentru a-i ajuta pe locatari să-și scoată apa din garaje
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.
După ce un preot clujean a ales să facă publică experiența lui de la UNTOLD, spulberând „mitul ritualurilor satanice” care se presupune că ar avea loc acolo, mai mulți oameni ai bisericii au început să-și exprime părerea legate de cele expuse de preotul î
Din 2015 și până în prezent s-au dus adevărate dispute între cei care sunt pro și cei care sunt contra cunoscutului festival UNTOLD, din Cluj-Napoca. Acum că s-a încheiat și cea de-a VII-a ediție a festivalului, disputele nu au întârziat să apară.
Rus Maria, o fetiță în vârstă de 15 ani din Florești, căutată de poliție și familie, după ce a dispărut luni de acasă, a fost găsită.
Un TIR s-a răsturnat la Piatra Craiului pe drumul de la Oradea spre Cluj-Napoca.
Pompierii clujeni au trimis echipaje în mai multe zone din Cluj-Napoca și Florești, unde s-au înregistrat probleme din cauza furtunii de marți seara.
Un șofer a rămas cu mațina defectă la intersecția Observatorului și Calea Turzii, după ce apa a ajuns la motor.
Parcarea de la VIVO Cluj arată ca și când ye=ai afla în portul Constanța. Zona nu are deloc canalizare, astfel că apa de ploaie nu are unde să meargă.
Bulevardul Eroilor, din Cluj-Napoca, a fost iarăși inundat de ploaia care a căzut marți seara. Muncitorii Primăriei Cluj-Napoca au lucrat săptămânile trecute, dar nu s-au atins deloc de sistemul de scurgere a apelor pluviale.
Ploaia violentă de marți, 9 august, seara le-a dat bătăi de cap șoferi clujeni care au avut drum prin cartierul Zorilor. Una dintre arterele principale ale cartierului a fost inundată la mai puțin de jumătate de oră de la începerea ploii.
Clujenii din Gruia s-au simțit marți seara ca în Veneția. Ruperea de nori a format o viitură pe străzi.
Clienții restaurantului Klausen Burger au filmat cum ploua în local. Furtuna de marți seara a fost violentă și apa a pătruns în local.
Profesorii clujeni care dau meditații trebuie să declare veniturile obținute, pe anul trecut, iar ANAF le centralizează. O parte dintre ei au declarat aceste venituri, dar alții nu o fac. Știri de Cluj vă prezintă top 10 cele mai mari venituri declarate d
Rus Maria, o fetiță în vârstă de 15 ani din Florești, este căutată de poliție și familie, după ce a dispărut luni de acasă.
Un tânăr a fost lovit de mașina ANAF -ului, chiar în momentul în care cobora din autobuz. Mașina nu a oprit în spatele tramvaiului, așa cum prevede legea.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 9 august, o nouă avertizare de vreme rea pentru județul Cluj. Întregul județ se află sub atenționare de COD Portocaliu de furtuni și vijelii.