Un grup de cetățeni solicită Primăriei Cluj-Napoca să reanalizeze măsura de instituire a sensului unic în zona lacului Gheorgheni. Grupul ”SOS Lacurile Gheorgheni” cere interzicerea traficului de la debarcader până la strada Teodor Mihali.
Până la data de 21 decembrie, pensiile vor fi plătite în avans.
Mai puțin de jumătate dintre alegători știu cine candidează pentru funcția de deputat în colegiul de care aparțin și puțin peste o treime știu cine sunt candidații pentru Senat.
Candidata USL, Steluţa Cătăniciu, a declarat că maşina de campanie a USL este flancată în trafic de maşini de poliţie iar afişele de pe stâlpi au fost au fost smulse
Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru că a dispreţuit instituţiile statului. Aceasta este motivarea judecătorilor care l-au condamnat.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie râzând în legătură cu ameninţarea de suspendare a liderului PNL.
Comisia Europeană a prezentat luni propunere nouă pentru bugetul UE pe 2013, identică în proporţie de 99% cu cea respinsă în urmă cu două săptâmăni.
USL Cluj îl acuză pe primarul Emil Boc că nu își respectă ”promisiunile profetice” din ultimul an, prin care anunța ”salvarea U Cluj”.
Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a declarat că după alegeri există două opţiuni, dar în oricare din ele Victor Ponta iese premier.
Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit că 25 noiembrie este ”Ziua intenaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor”. În întreaga lume au avut loc duminică manifestaţii şi dezbateri pe această temă.
USL Cluj a organizat o conferință de presă la sediul PSD Turda, duminică, 25 noiembrie, la care au participat liderii USL Cluj și candidații partidului.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că Băsescu nu va mai risca o nouă suspendare şi va respecta votul românilor.
Primarul Emil Boc a vorbit despre ceea ce înseamnă câștigarea de către Cluj-Napoca a titlului de Capitală Europeană a Tineretului în 2015.
Orașul Cluj-Napoca a fost desemnată la Maribor, în Slovenia, Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015.
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la Suceava, că președintele Traian Băsescu, revenit recent de la Bruxelles, este un bun agent de vânzări, care știe să prezinte partea plină a paharului, fără a arăta partea goală a acestuia.
Consiliul European s-a încheiat. Statele membre nu au ajuns la un acord pe tema bugetului UE.
Preşedintele PNL Crin Antonescu nu exclude o colaborare cu UDMR, după alegerile parlamentare, şi spune că Uniunea este un partener cu care se poate negocia.
Fostul președinte al Oganizației de Tineret a PDL, actualmente consilier de stat la Administrația Prezidențială, Cristi Hrițuc, a acordat un interviu Știri de Cluj în care l-a desființat pe Crin Antonescu, comparându-l cu Gheorghe Funar.
Actorul, fost membru PNL, este acuzat de conflict de interese.
Dialogul cu alegătorii stă la baza campaniei electorale pentru Aurelia Cristea, candidat al USL în colegiul 3 Cluj-Napoca (zona Gheorgheni - Andrei Mureșanu - Mărăști).
Primăria municipiului Cluj-Napoca şi RATUC anunţă că, din 26 noiembrie 2012, se introduce cu caracter experimental linia de transport 19, pe traseul str. Izlazului - str. Câmpului - str. Mehedinţi - str. Izlazului.
Primăria Cluj-Napoca a instituit sens unic de circulaţie pe aleea aflată între lacul din Gheorgheni şi centrul comercial Iulius Mall.
Candidatul USL, Mircia Giurgiu, a ajuns să fie "călcat în picioare" de trecătorii de pe strada Moţiilor, din Cluj-Napoca.
Preşedintele Traian Băsescu se află la Bruxelles, la Consiliul Eurpean, pentru negocieri privind bugetul Uniunii Europene 2014-2020.
Preşedintele Senatului şi co-preşedinte al USL, Crin Antonescu, a declarat că dacă Tăriceanu va accepta funcția de premier, va fi dat afară din PNL, iar apoi Băsescu va fi suspendat.
Candidatul ARD în Colegiul 2 pentru Camera Deputaților, Daniel Buda, este invitatul special al emisiunii Știri de Cluj Live.
Preşedintele Traian Băsescu a fost se pare confundat la sosirea sa la Consiliul European, drept pentru care a fost prezentat ca prim-ministru al României.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Ioan Oleleu, împreună cu vicepreşedinte Vakar Istvan, l-au primit pe ambasadorul Ţărilor de Jos în România, Johannes Hendrik Matthijs van Bonzel.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, candidat din partea ARD pentru Camera Deputaţilor, a propus ca toți candidați la alegerile parlamentare din județ să semnze ”Pactul pentru Cluj”.
Mircea Diaconu şi-a pierdut mandatul de senator, a decis, miercuri, Curtea Constituţională.