Fostul premier Tudose: Statul paralel este Dragnea, pentru că el lucrează pe lângă stat


Mihai Tudose suține că Statul paralel este Liviu Dragnea.

Statul paralel e el (Liviu Dragnea - n.r.), prin tot ceea ce face. Care e statul paralel? Că SRI, că SIE. Am înţeles. Am făcut o doctorat.

Dacă făcea doctoratul la medicină, probabil că mi-l semna domnul rector Popa. L-am făcut acolo. Mi l-au semnat cei de acolo. Că am fost la o şcoală unde am învăţat ce înseamnă securitate României, securitatea economică şi securitate în general, poate ar fi bine să o facă toţi. Fiindcă dacă domnul Dragnea sau alţii aveau unu minim interes pe securitate naţională, eu vă spun că nu tăiau bugetele la serviciile de informaţii. Fiindcă el lucrează pe lângă stat. Statul de drept este statul de drept, cu SRI, cu SIE, cu justiţie, cu tot ce trebuie. Cu instituţii, Parlament, Guvern. Nu el «e toate». Da? Ştiţi ce înseamnă, tăierea bugetului la cele două instituţii pe care le urăşte, fiindcă nu îi sunt subordonate, nu îi mănâncă din palmă? 84% din bugetul SRI este pe salarii şi pensii. A spus dl Marincea. Restul, se plătesc chirii, sedii, telefoane, lumină, curent”, a afirmat Mihai Tudose, marţi, la TVR 1.

Întrebat despre afacerile pe care are voie SRI să le dezvolte în ţară, Mihai Tudose a spus că Serviciul nu dezvoltă nimic.

Care afaceri? Nu dezvoltă nimic. Eu am fost în CSAT unde vin cu ele pe masă. Nu dezvoltă nimic. Şi când le tai. Le tai operativul. Am înţeles că dacă securitatea statului nu este bună, atunci hai s-o desfiinţăm. Hai să nu ne mai chinuim. S-o reformeze la Teleorman eventual. Că mai sunt la Videle sau dacă nu, ce s-a mai transferat de la Piatra Neamţ. Domnule, suntem nebuni? Ce protocoale secrete, că protocol secret a semnat şi Dragnea cu SRI, dar al lui era bun. Dar nu vreţi dacă o bibliotecară a făcut ceva să nu aruncaţi în aer biblioteca, ci să schimbaţi bibliotecara? Cum pui sistemul în matricea funcţională? Tăindu-i banii? Dresaţi câinii nemaidându-le de mâncare şi o să aveţi un câine foarte bine dresat, dar mort de foame?”, a conchis Tudose.

Proiectul de buget adoptat, vinerea trecută, de Parlament prevede o reducere a bugetelor SRI, SIE şi SPP, banii mergând la Sănătate. Astfel, bugetul SRI a fost diminuat cu 295 milioane de lei, banii fiind alocaţi Ministerul Sănătăţii pentru programul Vitamina D. Pentru Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a fost alocată la Ministerul Sănătăţii suma totală de 230 milioane lei, din bugetele tăiate de la trei servicii, dintre care 150 milioane lei de la SRI, 30 milioane lei la SIE şi 50 milioane lei la SPP.

Comentarii Facebook