Un bărbat de 40 de ani, din județul Satu Mare, a fost trimis în judecată de magistrații de la Judecătoria Turda, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată.
Un șofer, cu numere de Satu Mare, a fost surprins în timp ce aruncă gunoi din mașină și conduce, în repetate rânduri, foarte haotic, pe drumurile din Cluj.
Un Audi electric a izbucnit în flăcări într-o stație de alimentare, azi noapte, pe un bulevard din Satul Mare. Incendiul s-a petrecut în timp ce mașina se afla la încărcat. A fost ținută sub imersie
Pompierii din Cluj au intervenit în cursul serii trecute la un adăpost de animale din satul Dealu Mare, comuna Râșca, atunci când au primit un apel care anunța că acesta a fost cuprins de flăcări.
Un incendiu a izbucnit la o mașină, în jurul orei 11:00, în satul Păniceni, din comuna Căpușu Mare, astăzi, 11 iulie. Din primele informații se pare că incendiul se manifestă în zona motorului mașinii.
Orice zi e o zi perfectă pentru o dispută între vecini la Cluj.
La data de 02.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea
Asociația ,,Pe Ape” organizează un protest inedit, pentru a atrage atenția asupra poluării pe râurile și lacurile din România.Astfel, memebrii asociației, dar și cetățeni de rând, vor vâsli 246 kilometri pe râul Șomeș, pentru a ridica un semnal de alarm
După doar 5 ani de activitate, un polițist, în vârstă de 25 de ani, din Satu Mare, vrea să se pensioneze.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 31 mai, o atenționare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru județele Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
Un bărbat din Satu Mare a fost condamnat, săptămâna aceasta, la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare, pentru conducerea unui autoturism fără permis și uz de fals.
O comună din Satu Mare va avea un aqua-park de 27 de milioane de euro și va atrage turiștii ca muștele. Clujenii pot ajunge acolo în 3 ore, ca atât cât fac și dacă ners la Oradea. Ideal ar fi să avem o astfel de bază de agrement în județ, dar parcă suntem
Sâncraiu (în maghiară Kalotaszentkirály), satul minune al turismului clujean, a înflorit și este o mai mare plăcere să te plimbi pe ulițele lui.
Un aquapark modern va fi construit în județul Satu-Mare.
Meteorologii Accuweather au precizat care este data în care vine primăvara în Cluj-Napoca și în orașele din Ardeal.
Două decizii de delegare a unor inspectori din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor la Cluj și Satu Mare sunt învăluite în mister.
Astrologia aduce în discuție o perspectivă fascinantă asupra trăsăturilor de personalitate ale oamenilor și, uneori, asupra norocului pe care îl pot experimenta în viață. Există credința că anumite semne zodiacale ar putea avea o probabilitate mai mare de
Un bărbat din Satu Mare a găsit un card bancar pe jos și s-a apucat de cumpărături, nu s-a dus să îl predea. Poliția a intrat pe fir și l-a depistat, dar toată situația a luat o turnură neașteptată.
Un stop uriaș de ciori a fost semnalat în satul Dezmir, la câțiva km de groapa de gunoi a Clujului. Păsările se odihneau, dar numărul lor era atat de mare încât atunci când s-au pus pe sol au înnegrit locul. ”Parcă e scenă dintr-un film. S-a înnegrit solu
O tânără din Satu Mare și-a pierdut vederea la un ochi din cauza unei petarde, iar după 5 ani de proces instanța i-a acordat despăgubiri de numai 40.000 de euro.
Un tânăr de 19 ani, din Satu Mare, a fost depistat în 11 decembrie, în jurul orei 12.30, în timp ce circula cu 238 km/h, pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii - Nădășelu.
O bătrânică cu suflet mare din Vama, județul Satu-Mare a avut puterea să-l ierte pe cel care a jefuit-o.
Un caz halucinant a avut loc la Satu-Mare, un bătrân, păcălit de mai mulți indivizi a fost la un pas de a-și pierde casa.
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat la închisoare0 a fugit din România vineri dimineață, cu un taxi, cu care a trecut granița în Ungaria pe la punctul de frontieră Petea.
O bunică din Cluj a demonstrat că niciodată nu este prea târziu să demonstrezi ce ai de demonstrat. Femeia, acum la 72 de ani, din satul Iacobeni, comuna Ceanu Mare, județul Cluj, a fost prinsă pe motocicletă când avea 68 de ani, fără permis, și a vrut să
Un tânăr și-a pierdut viața la Satu Mare, după ce a intrat cu mașina în scara unui bloc, sâmbătă dimineața.
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Satu Mare l-au amendat pe un bărbat cu suma de 6000 de lei după ce și-a tăiat porcul în curte
Un bărbat din Satu-Mare a crezut că poate să scape de școala de șoferi printr-o metodă din ce în ce mai folosită în România, cea a achiziționării unui permis fals de pe internet.
Lecție de omenie! Un bărbat din Satu Mare a donat o sumă uriaşă Centrului Social care l-a adăpostit o vreme. Omul a vrut să contribuie la renovarea faţadei clădirii şi să întoarcă astfel o parte din ajutorul pe care l-a primit.
Un bărbat a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare, după ce a intrat într-o casă din Satu Mare și a mâncat 4 sarmale din oala aflată în bucătărie