rosal_feb.jpg

Politic/Administrativ

Cluj-Napoca: Se modifică traficul pe Calea Dorobanților

  



 

Autoritățile anunță modificarea straficului pe Calea Dorobanților, prin instituirea de sens unic

 

Viceprimarul Dan Tarcea a explicat că se va trece la ”implementarea sensului unic pe Calea Dorobanţilor înspre Teodor Mihali. În acest moment se desfăşoară pe 3 benzi înspre Teodor Mihali şi o bandă care vine dinspre Teodor Mihali înspre Aleea Bibliotecii. Acolo vor fi 4 benzi de ieşire spre Teodor Mihali. Estimez că în următoarele 2 săptămâni vom reuşi să implementăm şi această modificare. Aş încuraja pe toţi participanţii la trafic să folosească pentru ieşirea din Cluj această zonă şi nu Aleea Bibliotecii şi sensul giratoriu, pentru că este mult mai facilă. Ieşirea spre Teodor Mihali şi după aceea pe lângă pod este mult mai facilă decât prin sensul giratoriu din Mărăşti. Este o intersecţie care nu creează probleme: dacă înainte se aştepta foarte mult când erau doar 2 benzi, prin introducerea a încă unei benzi s-a fluidizat circulaţia mult mai bine; şi cred că cu sensul unic pe această parte vom rezolva mult mai bine tot ce înseamnă zona de trafic din zona sensului giratoriu.

 

Sigur, acolo anul trecut am făcut şi nişte benzi dedicate de viraj dreapta înspre Strada Fabricii şi dinspre Strada Fabricii înspre 21 decembrie, lucru care se vede în trafic. S-a îmbunătăţit puţin, dar încă nu suntem la nivelul la care ne-am dori”, a spus viceprimarul Dan Tarcea, la Radio Cluj.

rsz_jidvei-must2018-bannerweb-144dpi_728x90_1.jpg
27-6-2018, 10:57
188 vizualizări
24 comentarii
Pocaitul29-6-2018, 7:09
Trebuie sa recunosc ca e o mare realizare pentru rezolvarea problemelor de trafic din acest oras.Multumim administratiei locale.Felicitari domnule primar.
nelu28-6-2018, 7:54
Numai sa desfintati porcaria aia de trecere de pietoni de la benzinarie, ca mai e una la semafor 10m mai incolo, si sa lagriti banda ce vine de sub pot ca imbatranim acolo, mai ales cu smecherii care se baga in fata de pe banda de virat la stanga.
Miron27-6-2018, 22:18
Daca nu bloca Apostu str. Coastei mai exista o posibilitate de degajare a traficului. Ar fi putut-o largi. Dar lui... I-a trebuit camin de catiheti ... Acum are alt camin. Sa-i fie de bine.
Sorinache28-6-2018, 5:24
Strada Coastei e infundata si nu are continuare nici daca ai muta grupul de blocuri de acolo.
@Sorinache28-6-2018, 23:17
Esti neatent. Sau neinformat. Poi Apostu a aprobat constructia lor. Despre ce credeai ca vb aici? Strada Coastei avea continuare de pe coasta pana pe Dorobantilor. Pana ce a inchis-o Juma/juma si a dat pamantul popilor.
Sorinache28-6-2018, 23:41
Confunzi stimabile, Coastei da in panta unde sunt blocuri vechi de 30 de ani. Mai este o alee cu scari care coboara, dar e pietonala si mai e si acum.
@Sorinache2-7-2018, 1:18
Confunzi tu. Locuiesc in zona. Ex blocul din spatele caminelor de popi e fost terminat in "93. Acela in dreptul caruia str. Coastei coboara intersectand Dorobantilor. Iar cel de vizavi de biserica (spate la Profi) a fost dat in folosinta in '92. Restul e adevarat ca sunt cu minim 10 ani mai vechi.
Aty27-6-2018, 15:18
Pe dorobanților e ok sensul unic dar ce vreti nu o sa foloseasca.si un sfat faceti linii de 46 b si in jos si in sus.sa dispară parcurile ca si pe partea cealaltă Aurel Vlaicu.
abc27-6-2018, 16:03
E grea limba romana...
@ a b c27-6-2018, 16:08
nici numai are nevoie,se va face bilingv,atunci sa vedem cit de bine cunosti tu magyara!
abc27-6-2018, 18:15
In parcuri 46 b se scrie la fel si in romana si in maghiara, poate altfel in magyara, odata cu placutele bilingve sau mai bine zis bilingv in magyara. La scoala ma secui dobitoci, nici macar nu sunteti clujeni, clujenii cunosc si maghiara si romana!
@abc27-6-2018, 20:25
Ashe-i, ma, clujenii cunoastem foarte bine maghiara, ca nu stim cand pivotam inapoi la Ungaria si iar ne schimba astia numele.
abc28-6-2018, 4:59
Din pacate sau din alte considerente, raportate la situatia din tara si la faptele ce s-au derulat de-a lungul istoriei nu noi vom decide asta, adica Romania sau Ungaria, nici popoarele astea doua, Asta se va decide la marile "imparatii", asa cum s-a decis si in trecut. Deocamdata Ungaria e net superioara din troate punctele de vedere, are un Guvern stabil creditat de catre populatie, oamenii sunt multumiti, economia merge bine, sute de reprezentate straine alocate aici se vad de cum ai trecut granita, drumuri luminate, infrastructura , autostrazi, drumuri expres intre orase, intr-un cuvant, spre occident. Romanii sunt cu Dragnea, Dancila, Ludovic, Boc, Nicolicea si alte zoaie refulate. Ardealul este un tampon intre civilizatie si orientul levantin, dar pitoresc.
Ina28-6-2018, 11:04
Românii încă nu au avut șansa să voteze un guvern naționalist, dar asta se schimbă rapid. În rest, Har Domnului că noi avem superioritate de cultură, inteligență și numerică. Nu au ardelenii mai multe perechi de ..., decât ceilalți români.

În fapt, cei mai serioși angajați ai mei, sunt sudiști. Spun asta ca ardeleancă.
Vlad pt abc28-6-2018, 16:34
Noi nu am votat inca extrema dreapta ca la unguri, dar poate ar fi bine sa o facem...
trafic27-6-2018, 14:52
In sfarsit vad ca se rezolva si problemele din zona asta. Asa toti bizonii nu vor mai bloca progresului ca ei e ,,smecheri,,. Sper doar ca autobuzul sa nu mai taie doua benzi sa mearga Intre Lacuri si e rezolvata problema! La treaba....cat mai rapid!
Iustin27-6-2018, 14:23
"Ieşirea spre Teodor Mihali şi după aceea pe lângă pod este mult mai facilă"

Pe langa pod pe o banda? =)))))))))))))))))))

Pe de alta parte sunt curios cati idioti o sa mai faca stanga acuma de pe progresului spre Profi... Chiar daca era interzis de ceva timp la stanga tot se gaseau cativa smecheri...
cluj27-6-2018, 15:27
stalpi de plastic exact ca pe th mihali si v .voievod ,ca la romani numai cu biciul merge!!!
madriano27-6-2018, 13:52
Mai bine ar face o banda de autobuz pe sensul opus. In acest fel linia 46B ar avea acelasi traseu si la dus si la intors, iar cei care locuiesc sau lucreaza pe Dorobantilor ar avea acces facil la transportul in comun.
din zona27-6-2018, 13:30
Dar porcaria din giratoriul Vaida Voevod ca ati desfintat o banda ce este? Cine va permite dupa ce ca-i plin de masini ?
AAA27-6-2018, 12:08
Reparati zona de pe Mihali spre pod! Zici ca esti pe aratura acolo.
jnapanu27-6-2018, 11:15
ce jnapani!

vai de muma noasra de platitori de taxe!
RS27-6-2018, 11:11
Deci cei care vor să iasă din Cluj, de pe patru benzi pe Dorobanţilor trec în două benzi pe Teodor Mihali, iar apoi într-una singură pe lânga pod? Asta da fluidizare!
Florin27-6-2018, 11:24
Doua benzi in dreapta si doua in stanga nu toate in stanga....

Cele mai citite ştiri din Politic/Administrativ

97 vizualizări
6-2-2018, 13:22
Primăria Cluj-Napoca construiește parking pentru mașini de lux» Vezi tot
96 vizualizări
17-8-2018, 15:52
Europarlamentar PSD: Protestatarii să fie amendați cu 15.000 de euro» Vezi tot
89 vizualizări
17-8-2018, 13:59
Citește scrisoarea trimisă de Viorica Dăncilă Comisiei Europeană» Vezi tot
81 vizualizări
17-8-2018, 13:52
Europarlamentar: Imaginile cu jandarmi lovind oameni cu mâinile ridicate sunt ”trucate”» Vezi tot
26 vizualizări
15-9-2017, 16:54
Cluj: Harta cartierelor! Cum au crescut cartierele Clujului din 2016 în 2017» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?