Mesajul unui motociclit pentru o femeie care l-a jignit pe stradă face furori pe internet.
Aceasta l-a numit pe bprbat ”motociclist murdar” când a încercat să vorbească cu fetița ei.
„Pentru familia din SUV roșu, pe care am întâlnit-o astăzi la Tim Horton. Da, sunt un tip mare, de 130 de kilograme, cu motocicletă și plin de tatuaje, sunt sudor, sunt gălăgios, beau bere, înjur și arăt de parcă ți-aș mânca sufletul, dacă te-ai uita urât la mine.
Ce nu știi este că am o căsnicie fericită de 11 ani, copiii mei mă strigă ‘tati’, sunt absolvent de facultate, mama este mândră de mine și le spune tuturor cât de norocoasă este să aibă un fiu atât de bun, nepoții și nepoatele mele sunt mereu fericiți să își vadă unchiul, iar când fiica mea și-a rupt mâna, am plans mai mult decât ea. Citesc cărți, ajut oameni, mă dau la o parte din drum și le mulțumesc veteranilor de război și chiar am plans la Armageddon.
Așa că data viitoare când zâmbesc și îi spun ‘bună’ fetiței tale, iar tu o înșfaci și îi spui ‘nu, dragă, noi nu vorbim cu motocicliștii murdari’, amintește-ți că, desi mi-ai rănit sentimentele, acest ‘motociclist murdar’ ar fi prima persoană care s-ar repezi să salveze peștișorul auriu al fetiței tale, dacă locuința ta ar fi în flăcări, ca ea să nu fie tristă”, a fost mesajul postat de Luc Perreault, potrivit unica.ro.
National/International
Răspunsul genial al unui motociclist, după ce a fost jignit de o femeie pe stradă
Articole din aceeaşi categorie
»Amendă URIAȘĂ pentru un motociclist. De ce a fost sancţionat acesta - VIDEO»Trei romi au șicanat în trafic un motociclist, luptător K1. Ce a urmat nu le-a plăcut - VIDEO »Atentat la Nisa! Un motociclist a încercat EROIC să-l oprească pe șoferul camionului »Clipul care îți redă încrederea în OMENIE. Ce face acest motociclist e un exemplu pentru mulți - VIDEO»Scrisoarea unui motociclist către o femeie care l-a jignit în traficCele mai citite ştiri din National/International
27 vizualizări
20-4-2018, 21:23
Avicii a murit la vârsta de 28 de ani» Vezi tot
16 vizualizări
20-4-2018, 14:11
Copiii de grădiniță puși să defileze în fața premierului Viorica Dăncilă - VIDEO» Vezi tot
13 vizualizări
28-7-2011, 22:23
Un designer vestimentar din Germania a facut haine din lapte - VIDEO» Vezi tot
12 vizualizări
29-8-2012, 14:10
Dr. Mencinicopschi a realizat tabelul celor 31 de alimente sănătoase» Vezi tot
11 vizualizări
17-4-2018, 13:19
Alți pot face orice! Metroul care trece printr-un bloc de locuințe» Vezi tot
5095 vizualizări
20-4-2018, 21:23
Avicii a murit la vârsta de 28 de ani» Vezi tot
2200 vizualizări
18-4-2018, 16:29
Ieșean, condamnat la închisoare după ce a făcut o ”românească”. A jucat 24.000 de euro din fonduri europene la ”păcănele”» Vezi tot
1033 vizualizări
17-4-2018, 13:19
Alți pot face orice! Metroul care trece printr-un bloc de locuințe» Vezi tot
746 vizualizări
19-4-2018, 17:00
Un YouTuber celebru riscă să fie arestat după ce a batjocorit un cerșetor român » Vezi tot
729 vizualizări
17-4-2018, 12:09
Ponta către Dragnea și mitingul pro familie: Să ne spună cum au amante mai tinere decat fiicele» Vezi tot
5095 vizualizări
20-4-2018, 21:23
Avicii a murit la vârsta de 28 de ani» Vezi tot
3223 vizualizări
26-3-2018, 16:09
Austria reintroduce fumatul în baruri și restaurante» Vezi tot
2311 vizualizări
30-3-2018, 16:07
Director NASA: Dacă aţi şti măcar o fracţiune din ce facem, nu aţi mai dormi noaptea» Vezi tot
2200 vizualizări
18-4-2018, 16:29
Ieșean, condamnat la închisoare după ce a făcut o ”românească”. A jucat 24.000 de euro din fonduri europene la ”păcănele”» Vezi tot
2052 vizualizări
12-4-2018, 20:52
Mașinile cu ITP expirat vor fi BLOCATE, iar numerele de înmatriculare CONFISCATE» Vezi tot