Divertisment

Primul mesaj al lui Ștefan Bănică Jr., după ce a fost operat de urgență

  





Actorul și cântărețul Ștefan Bănică Jr., a fost supus, zilele acestea, unei intervenții chirugicale, la Spitalul Floreasca, din Capitală.

După ce multe zvonuri privind starea sa de sănătate au apărut în presă, Bănică a decis să lămurească lucrurile și să își liniștească fanii, prin intermediul unei postări pe Facebook, în care precizează că se simte bine și că a fost operat de apendicită.

"Pentru că au circulat în ultimele ore multe informaţii referitoare la starea mea de sănătate şi pentru că am fost copleşit de mulţimea de mesaje primite, ţin să precizez faptul că în acest moment mă simt bine. A fost vorba de o intervenţie chirurgicală uzuală pentru o apendicită. Le mulţumesc medicilor şi asistenţilor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca care au avut şi au în continuare grijă de mine şi tuturor celor care mi-au transmis un gând bun. Multă sănătate tuturor şi să ne revedem cu bine!", a scris artistul.

Ştefan Bănică Jr. a fost internat, luni, în secţia de chirurgie a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, acuzând dureri abdominale. Artistul a fost supus unor investigaţii şi ulterior operat.

4-4-2018, 16:46
38 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din Divertisment

96 vizualizări
12-11-2018, 17:21
A câștigat milioane la Loto și acum vrea să plătească un bărbat cu care să aibă o relaţie» Vezi tot
26 vizualizări
12-11-2018, 10:01
Untold 2019 are loc în perioada 1 - 4 august. Cât costă biletele și de când se cumpără» Vezi tot
4 vizualizări
30-1-2013, 22:14
EI SUNT PRINȚIȘORII Clujului: Dețin milioane de euro și RUP cluburile. Mâine vor controla ORAȘUL - FOTO» Vezi tot
3 vizualizări
8-9-2014, 10:39
Au fost alese cele mai ridicole POZE de pe Facebook» Vezi tot
3 vizualizări
18-4-2012, 18:01
Vezi ce face cea mai elastica femeie din lume VIDEO » Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?