Clujeanca Carmen Grebenișan, la un pas de divorț. Soțul neagă despărțirea anunțată de influenceriță: „A fost o separare și atât”


Sâmbătă, influencerița clujeană Carmen Grebenișan a confirmat că s-a despărțit de soțul ei. Vedeta și Alex Militaru sunt căsătoriți civil de aproape trei ani. Acum, la două zile distanță de când influencerița a anunțat că nu mai formează un cuplu, soțul ei anunță că cei doi nu se vor despărți.

Vestea că s-a despărțit oficial de Carmen Grebenișan a fost dată chiar, de blondină, de pe contul său de Instagram. În mesajul publicat, influencerița preciza faptul că ea și soțul său vor rămâne în relații de prietenie:

„Acestea fiind spuse, cred că v-ați dat seama, probabil de ceea ce s-a întâmplat. Eu și Alex am ales să ne separăm de comun acord printr-o modalitate prietenoasă. În scurt timp, eu o să mă mut din locuința pe care o avem împreună. Când o să simt să expun mai multe detalii despre acest subiect în online, o să o fac. Ce vă comunic acum s-a întâmplat deja de câteva săptămâni. Tot ce trebuie să știți este că nu e o decizie impulsivă. Este o decizie rațională, concluzionată în mult timp, pe baza unor motive pe care, evident, nu pot să le expun pentru că țin de intimitatea noastră pe care o respect. Noi ne înțelegem bine și chiar ținem mult unul la celălalt, dar uneori asta nu este de ajuns”.

În urma imaginilor apărute în spațiul public, soțul lui Carmen Grebenișan a venit cu o altă declarație.

„A fost o separare și atât, nimic mai mult. Nu a mers nimeni la niciun notar să semneze actele de divorț și nici nu o să se întâmple acest lucru pentru că nu o să ne despărțim. Ieri, da, e adevărat că ne-am întâlnit cu Alina (Ceușan – n.r) soțul și fiul său acasă, la noi, nu la ei, unde am stat de vorbă și ne-am simțit bine ca între prieteni”, a spus Alex Militaru pentru Click!

Comentarii Facebook