Incluziunea nu înseamnă doar acceptare, ci și implicare, accesibilitate și șanse egale pentru toți. Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au demonstrat că schimbarea poate începe chiar din comunitatea academică, participând la o inițiativă
UBB Cluj devine gazda unui eveniment academic european de elită! Cercetători de la 7 universități prestigioase s-au reunit la Cluj-Napoca
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pregătește lansarea unei inițiative importante în domeniul sănătății mintale, care ar putea schimba modul în care sunt înțelese și prevenite tulburările psihice în România. Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, UBBMed va la
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au obținut o performanță importantă la nivel internațional, reușind să se claseze pe locul al treilea într-o competiție de studii de caz în afaceri organizată în Mexic. Echipa Facultății de Științe Econ
O poveste impresionantă de peste două secole revine în atenția publicului clujean! Trei portrete imperiale, care au făcut parte din istoria administrației Transilvaniei și a Universității din Cluj, vor putea fi admirate din nou în locul pentru care au fos
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, pe 3 noiembrie, o dezbatere specială dedicată unei perioade marcante din istoria învățământului superior românesc. Rectorii universităților din Cluj, Sibiu și Timișoara vor discuta despre refugiul ac
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își pune în prim-plan istoria, tradiția academică și perspectivele de viitor, în preajma zilei sale oficiale, sărbătorită în fiecare an la 3 noiembrie. Joi, 29 octombrie 2026, rectorul UBB, prof. univ. dr. psih.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca angajează un analist și un referent de specialitate, pe perioadă determinată de 12 luni. Un post cere Excel avansat, celălalt LaTeX și engleză la nivel avansat
Studenții Facultății de Teatru și Film a UBB din Cluj-Napoca lucrează pe un platou de filmare de 140 de metri pătrați și în laboratoare dotate cu realitate virtuală, augmentată și scanare 3D
UBB a montat panouri fotovoltaice pe căminele și cantina din Campusul Hașdeu, o investiție de aproape 6,5 milioane de lei. Sistemul are peste 1 MW instalat și ar urma să reducă emisiile de CO2 cu peste 713 de tone pe an. Energia produsă merge direct în cl
Trei studenți din Cluj-Napoca au dezvoltat o platformă digitală gratuită, concepută pentru a le face viața mai ușoară tinerilor din România. Proiectul EduNext, inițiat de Dragoș Moldovan, Viktor Palko și Șerban Pastor, a fost selectat în etapa următoare a
Sediul Facultății de Studii Europene a UBB, de pe strada Avram Iancu nr. 19 din Cluj-Napoca, a fost renovat complet. Sălile de curs au fost modernizate încă din 2023, iar acum și fațadele clădirii de patrimoniu au fost refăcute
Arta românească este reinterpretată prin ochii tinerei generații, la Cluj-Napoca! Elevii din oraș își vor expune lucrările de grafică în cadrul expoziției „Artă și artiști în istoria României”, organizată de Muzeul Memorial David Prodan, din cadrul Univer
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca l-a omagiat luni, 19 octombrie 2026, pe savantul Victor Babeș, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa. Personalitatea și contribuția acestuia la dezvoltarea medicinei și a microbiologiei au fost evocate în c
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca l-a omagiat luni, 19 octombrie 2026, pe savantul Victor Babeș, la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa. Personalitatea și contribuția acestuia la dezvoltarea medicinei și microbiologiei au fost evocate în cad
Profesorul Stelian Brad, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, spune că se simte „captiv” în oraș. Chiriile înghit salariile, „rechinii imobiliari” profită de cerere, iar serviciile sunt mediocre la prețuri exagerate
A crescut la Londra, dar a ales UBB Cluj! A ajuns șef de promoție, iar acum face cercetare în colaborare cu Universitatea Cambridge
Rectorul UBB, Daniel David, a vorbit la aniversarea a 10 ani de The Guild despre revenirea pseudoștiinței în Europa. Ce propune pentru universități și de ce rezultatele PISA ar trebui să îngrijoreze întregul continent
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a participat la evenimentul care a marcat 10 ani de la fondarea GUILD, o rețea selectivă a unor universități europene de cercetare avansată. Cu această ocazie, rectorul UBB a vorbit despre
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca găzduiește joi, 15 octombrie 2026, reuniunea Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS), în cadrul căreia vor fi analizate teme importante pentru viitorul cercetării din România. Finanțarea europeană,
Ce se întâmplă atunci când adevărul și dreptatea nu mai merg mână în mână? De ce ceea ce pare corect nu este întotdeauna și adevărat, iar legea nu reușește mereu să facă dreptate? Sunt întrebările la care va invita publicul să reflecteze eseistul și publi
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca face un nou pas în dezvoltarea cercetării tehnologice și investește în robotică și inteligență artificială. Instituția a achiziționat robotul umanoid Unitree R1 EDU, care va fi folosit în activități didacti
Studenții afectați de incendiul din Căminul 17 din Hașdeu primesc ajutor de la UBB. Universitatea le dă cel puțin două burse sociale și minimum 10 ședințe gratuite la psiholog. Cererea de restituire a taxelor de cazare pe septembrie și octombrie a fost în
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit, timp de o săptămână, 27 de doctoranzi și cercetători postdoctorali din 15 țări, reuniți pentru a studia unul dintre procesele complexe ale chimiei cuantice: ce se întâmplă cu moleculele după ce absorb
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca le oferă studenților masteranzi oportunitatea de a dobândi experiență profesională printr-un program de internship organizat de Serviciul Acte de Studii. Sunt disponibile doar două locuri, iar cei interesați treb
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a finalizat un amplu proiect de renovare energetică a unei clădiri în care funcționează Institutul de Cercetări în Chimie „Raluca Ripan” și Facultatea de Știința și Ingineria Mediului. Investiția depășește
Un gest inedit îi așteaptă pe studenții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB Cluj, chiar de Halloween. În fața amfiteatrului 101, din FSPAC 1, au fost pregătite 100 de „fantomici”, iar studenții sunt înc
O delegație a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a fost în vizită la Universitatea Atlas din Istanbul, unde au fost purtate discuții privind dezvoltarea unor viitoare colaborări academice și științifice între cele două instituții. Vizita a v
O poveste despre explorare, frig extrem, luni de izolare și rezistență umană, dar și despre începuturile unei cariere științifice care avea să marcheze istoria României. Volumul „Expediția Belgica 1897–1899. Prima expediție care a iernat în apele Antarcti
Conferința internațională MediTech ajunge la a 10-a ediție la Cluj-Napoca. Între 8 și 10 octombrie, ingineri, medici și cercetători din țară și din străinătate se reunesc la UTCN și UBB ca să discute despre noile tehnologii din sănătate