Municipiul Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 14–18 aprilie 2026, etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, destinată elevilor din clasele V–VIII, una dintre cele mai importante competiții școlare din domeniul umanist din România.
UBB Cluj lansează primul masterat dual în logistică și aprovizionare, cu predare în engleză. Programul începe în 2026-2027 și implică șase companii mari, printre care Alstom, Emerson și Copeland
Daniel David, rectorul UBB Cluj, mesaj sfâșietor după moartea unuia dintre cei mai mari oameni pe care i-a dat Clujul: „Lasă comunitatea mai săracă”
Un mesaj puternic, cu valențe atât spirituale, cât și psihologice, vine în această perioadă din partea rectorului Universitatea Babeș-Bolyai, Daniel David, care transmite că Paștele trebuie înțeles dincolo de tradiții și ritualuri, ca un moment autentic d
UBB Cluj intră în prima linie a inovației pentru apărare! A devenit partener strategic la un eveniment european de tehnologie și securitate
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) își reconfirmă statutul de instituție academică de referință în România și în Europa Centrală și de Est, consolidându-și poziția în ierarhiile internaționale dedicate excelenței în învățământul superior
UBB Cluj a lansat Busola Media, o platformă digitală gratuită prin care utilizatorii își pot evalua profilul de consumator media. Instrumentul, dezvoltat de FSPAC, se bazează pe un chestionar de 15 întrebări
Cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj au publicat în revista PNAS un studiu despre învățarea statistică implicită și „iluzia conștientizării" — descoperire cu implicații în psihologie și știința deciziei
Șaisprezece studenți ai Facultății de Drept UBB Cluj-Napoca au vizitat IPJ Cluj în cadrul proiectului „Vizite Instituționale". Au aflat detalii despre munca polițiștilor, expertize criminalistice și proceduri specifice
Prefecta județului Cluj, Maria Forna, a primit la Prefectură un grup de studenți din anul I ai secției de Administrație Publică de la UBB Cluj-Napoca, în cadrul unui curs practic de administrație publică. Activitatea a urmărit familiarizarea tinerilor cu
Universitatea Babeș-Bolyai se pregătește să devină, în perioada 26-27 martie 2026, gazda etapei locale a programului Games of Science, un proiect național dedicat tinerilor cercetători care doresc să își comunice rezultatele științifice într-un mod clar,
Studenții UBB Cluj au discutat pe 6 martie cu prorectorul universității despre majorarea taxelor, burse și cele 58 de revendicări. Nicio concluzie concretă. Urmează o nouă întâlnire pe 9 martie cu rectorul
EXCLUSIV! „Turneu global” pentru Emil Boc în 2025! Vietnam, Bruxelles, Rio și Tokyo. Cât au costat deplasările primarului din Cluj-Napoca
Alarmă globală de Ziua Mondială a Obezității. Cercetători și medici de la UBB Cluj propun soluții pentru combaterea fenomenului
Cu prilejul Zilei Mondiale a Obezității, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, organizează o masă rotundă cu un titlu puternic și provocator: „Obezitatea ne provoacă pe toți să răspundem!”. Te
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca lansează un nou sprijin pentru tinerii care vor să își construiască un viitor prin educație, dar pornesc cu mai puține șanse. Proiectul iUBB - Acces la Resurse și Îndrumare pentru Succes Educațional, cofinanțat d
Ionescu Diana Severiana, studentă în anul III la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), specializarea Informatică economică - învățământ la distanță, scrie o poveste despre identitate, curaj
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță ajustarea taxelor de studiu începând cu anul 2025, din cauza unui context economic și legislativ care obligă universitățile publice să alinieze finanțarea locurilor la taxă cu alocația bugetară stabilită p
Universitatea Babeș-Bolyai transmite un mesaj clar către comunitatea academică: dialogul rămâne principiul de bază al guvernanței universitare, iar studenții sunt în continuare prioritatea instituției. În contextul discuțiilor privind noile cuantumuri ale
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță că majorarea taxelor de școlarizare nu se va face brusc, ci gradual, pe durata a doi ani universitari. Reprezentanții instituției spun că decizia vine pe fondul presiunilor bugetare
Studenții UBB protestează astăzi, 25 februarie, în fața Rectoratului Cluj, nemulțumiți de majorarea taxelor universitare. OSUBB cere reluarea deciziei și suplimentarea burselor, invitând întreaga comunitate studențească să se alăture
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) anunță că va continua să sprijine studenții prin măsuri sociale concrete, care îi ajută să urmeze studiile și să suporte mai ușor cheltuielile. Una dintre cele mai importante forme de sprijin vizează stu
Performanță remarcabilă pentru studenții clujeni! O echipă de masteranzi ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a câștigat ediția 2026 a prestigioasei competiții internaționale Asper Business Case
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca oferă în acest an locuri în cămine pentru aproximativ 6.000 de studenți, cu taxe de cazare între 140 și 240 de lei pe lună pentru studenții români. Aceste tarife se numără printre cele mai scăzute la nivel națion
Cantina Hașdeu de la UBB Cluj redeschide meniurile zilei între 8 și 13 lei! Supă de roșii cu fidea și papricaș de ciuperci cu mămăligă – gustul copilăriei, acum ca la mama acasă!
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) continuă să se remarce prin angajamentul său ferm față de studenți, alocând, în perioada 2023-2025, peste 40 de milioane de lei din veniturile proprii pentru sprijinirea acestora. Această sumă impresionantă
UBB Cluj își consolidează poziția de lider academic în adaptarea la schimbările climatice, prin participarea la Summitul Pathways2Resilience de la Budapesta. Universitatea contribuie la dezvoltarea unei strategii de reziliență climatică
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca devine parteneră în rețeaua de formare doctorală EVADERE, finanțată prin prestigiosul program Marie Skłodowska-Curie. Obiectivul central al rețelei este dezvoltarea de vaccinuri inovatoare împotriva bacteri
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se pregătesc să iasă în stradă, nemulțumiți de decizia conducerii universității de a majora taxele de școlarizare. Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), alături de celelalte or
Șansa ta să intri în „culisele” UBB Cluj! Studenții care vor experiență reală sunt pregătiți să facă marele pas