Seniorii din județul Cluj au primit, în medie, 2.882 de lei pe lună în primul trimestru al acestui an, potrivit datelor statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cu această valoare, Clujul ocupă locul 8 la nivel național în clasamen
O nouă dronă a fost descoperită miercuri dimineață pe teritoriul României, fiind detonată în mod controlat de specialiști
Ediția cu numărul 4 a Fondului de Inovare și Experiment Cluj (FIX Cluj) este oficial deschisă, iar tinerii cu vârste între 16 și 26 de ani sunt invitați să se înscrie în program cu idei care pot contribui la dezvoltarea comunității.
Analiștii financiari din România văd o singură direcție pentru economie în 2026: niciuna. Indicatorul de încredere macroeconomică a urcat în iulie la 44,2 puncte, după confirmarea ratingului investment grade
Un șofer din Cluj a rămas cu mașina avariată după ce o ursoaică însoțită de mai mulți pui s-a apropiat de autoturismul oprit pe Transfăgărășan. Animalul a prins cu dinții partea din spate a mașinii și a tras până când a rupt o bucată din bara de protecție
O schimbare importantă intră în vigoare pentru orașele din România, iar șoferii ar putea ajunge să întâlnească tot mai multe zone în care accesul autoturismelor este condiționat de nivelul emisiilor. Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Co
Un bărbat roman a fost prins pe aeroportul „Henri Coandă” în timp ce se pregătea să iasă din țară cu 60.000 de dolari într-o borsetă. Acesta a încercat să păcălească polițiștii cu ajutorul propriului copil
Ministerul Mediului a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de peste 49 de milioane de lei dedicat monitorizării păsărilor sălbatice din România. Din sumă, 41,7 milioane de lei vin de la Uniunea Europeană, prin Programul Dezvoltare Durabilă 202
VIDEO. 40 de autobuze electrice noi au intrat în flota Clujului. Cum arată vehiculele de 18 metri și cât a costat uriașa investiție.
Declarația ministrului Mediului, Diana Buzoianu, potrivit căreia România s-ar fi confruntat în 2026 cu un număr similar de comunități afectate de secetă ca în anul precedent este infirmată de datele centralizate de Apele Române, analizate de Factual, publ
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, avertizează că România pierde jalonul din PNRR pe legea salarizării dacă partidele din coaliție nu bat palma. Miza: 770 de milioane de euro și majorări pentru aproape 80% dintre bugetari
Legea salarizării unitare a ajuns în punctul critic, iar timpul pentru adoptarea ei înainte de termenul asumat prin PNRR este aproape epuizat. Președintele Nicușor Dan poartă marți noi discuții cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, însă partidele nu au reușit
Clujul este reprezentat în aceste zile la cea de-a 57-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor al Ținuturilor Montane de la Zakopane, unul dintre evenimentele importante dedicate culturii tradiționale din Polonia
Cluj-Napoca își extinde flota de transport public electric cu 40 de autobuze articulate de 18 metri, investiția totală depășind 169 de milioane de lei cu TVA. Noile autobuze sunt destinate transportului urban și promit mai mult confort pentru călători, da
După o vară în care Clujul a fost scena marilor festivaluri, concertelor și întâlnirilor în aer liber, sezonul se încheie cu un pahar de vin bun în mână.
Scandal în administrația locală! Alin Tișe acuză „sabotaj administrativ cu acte în regulă”: „PNLeee unde eee?”
Românii își schimbă comportamentul de cumpărare atunci când vine vorba despre haine: cumpără mai rar, dar sunt mai atenți la calitate și caută branduri la prețuri reduse. Un studiu realizat de Reveal Marketing Research în mediul urban arată că opt din zec
Piața chiriilor a devenit mai activă în luna iulie. Numărul contactărilor pentru locuințele disponibile pe platformă a crescut cu 45% față de iunie 2026 și cu 10% comparativ cu aceeași lună din 2025. În același timp, anunțurile de închiriere au înregistra
Marius Șumudică a ajuns la 100 de meciuri oficiale ca antrenor în prima ligă a fotbalului românesc. Performanța vine după revenirea tehnicianului pe banca lui CFR Cluj, într-un moment dificil pentru clubul din Gruia.
Alertă aeriană la granița României! Două F-18 au intervenit, iar populația a primit mesaj RO-Alert
Românii care au ratat prima etapă a Programului Rabla Auto 2026 primesc o nouă oportunitate de a obține finanțare pentru cumpărarea unei mașini noi. Administrația Fondului pentru Mediu anunță că înscrierile se redeschid marți, 25 august, de la ora 10:00,
România se confruntă cu un declin sever al vaccinării, în condițiile în care acoperirea vaccinală a coborât sub 50% în ultimii doi ani
Piața muncii din România începe să dea semnale tot mai îngrijorătoare. Numărul locurilor de muncă disponibile a scăzut în acest an față de 2025, iar pentru cei care încearcă să își găsească un serviciu, perioada de așteptare poate deveni tot mai lungă. Da
Alergiile la ambrozie fac ravagii printre clujeni, iar prefectura cere curățarea urgentă a terenurilor infestate. August și septembrie sunt lunile cu cea mai mare cantitate de polen, iar simptomele merg de la rinită și conjunctivită până la astm și dermat
Lumea alpinismului și escaladei din Cluj este în doliu după moartea lui Romeo „Jan” Crișan, unul dintre pionierii cățărării în Cheile Turzii. Acesta s-a stins din viață la doar 55 de ani.
Cluj-Napoca are cel mai mic preț din țară la motorina standard: 10,09 lei/litru, în anumite stații. Benzina standard este comercializată aici cu 9,49 lei/litru
Una dintre cele mai mari companii IT din Cluj își schimbă proprietarul. MHP, cu aproape 1.000 de angajați în România, este preluată de gigantul indian TCS
Admiterea la Medicină în România este mai dură decât în multe țări europene. Claudia Gherman explică de ce selecția se face încă de la intrarea în facultate.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj găzduiește ediția din 2026 a Regional Air Transport Conference, un eveniment de anvergură care reunește reprezentanți importanți ai aviației civile din România și din întreaga lume.
Centrul Clujului se pregătește pentru unul dintre cele mai spectaculoase weekenduri ale anului. În perioada 4–6 septembrie 2026, Piața Unirii, strada Universității și curtea Muzeului de Artă vor deveni scene pentru cea de-a zecea ediție a Festivalului Str