Planta care îi trimite pe clujeni la medic e peste tot în județ: prefectura cere curățarea urgentă a terenurilor, iar amenzile ajung la 20.000 de lei

Alergii în lanț la Cluj: prefectura cere curățarea urgentă a terenurilor pline de ambrozie. Amenzi de până la 20.000 de lei

Instituția Prefectului – Județul Cluj cere proprietarilor de terenuri să curețe de urgență suprafețele infestate cu ambrozie, după ce în ultima perioadă s-a înregistrat un număr semnificativ de copii și adulți cu alergii puternice provocate de polenul acestei buruieni. Potrivit mesajului transmis de prefectură, august și septembrie sunt lunile în care ambrozia atinge perioada maximă de polenizare. Planta eliberează în atmosferă cantități mari de polen, iar efectele se văd direct în cabinetele medicilor: rinită, conjunctivită, astm și dermatită.

Instituția Prefectului cere intervenții rapide pentru diminuarea suprafețelor infestate, tocmai pentru că vârful de polen coincide cu întoarcerea copiilor la școală și cu perioada în care oamenii petrec mult timp afară.

Cine are obligația să curețe terenurile

Obligația nu revine doar persoanelor fizice. Prefectura precizează că proprietarii și deținătorii de terenuri, dar și administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole trebuie să facă periodic lucrări de întreținere.

Intervalul în care se lucrează este cel dintre răsărirea plantei și apariția primelor inflorescențe, prin smulgere, erbicidare sau alte metode specifice. Măsurile se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii. Cei care nu pot face singuri lucrările pot cere sprijinul autorităților locale. Primăriile execută lucrările pe cheltuiala solicitantului, dacă au mijloacele necesare, sau îl anunță pe proprietar că nu pot da curs cererii și că obligația legală rămâne a lui. Modul de plată este stabilit de fiecare administrație locală.

Autoritățile locale transmit mai întâi un avertisment. Dacă după 15 zile constată că terenul nu a fost curățat, pot interveni ele pe suprafața infestată. Când proprietarul nu permite accesul, primarul poate cere autorizarea instanței, prin ordonanță președințială, cu citarea părților.

Costurile lucrărilor de prevenire și distrugere a ambroziei sunt suportate în toate cazurile de proprietari sau de administratorii terenurilor.

Nerespectarea acestor obligații este contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 10.000 la 20.000 de lei pentru persoanele juridice.

Un ghid pentru identificarea plantei

Prefectura a pus la dispoziția clujenilor un toolkit „STOP AMBROZIA!”, realizat de Let's Do It, Romania! împreună cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și cu dr. Ioana-Gabriela Crișan, medic primar alergologie și imunologie clinică la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca. Materialul explică cum se recunoaște planta, ce efecte are asupra sănătății și cum poate fi combătută.

Instituția Prefectului face apel la toți cetățenii să se implice, avertizând că fără implicarea fiecărui proprietar de teren răspândirea ambroziei nu poate fi limitată.

Comentarii Facebook