Ştiri      pot

Medic găsit spânzurat de copac la Cheile Turzii. Nu era la prima tentativă de sinucidere

Medic găsit spânzurat de copac la Cheile Turzii. Nu era la prima tentativă de sinucidere

Un medic, în vârstă de 50 ani, și-a pus capăt zilelor la Cheile Turzii, spândurându-se de un copac.

Robi a primit MAREA VESTE. Visul lui se va îndeplini și chiar mai MULT - VIDEO

Robi a primit MAREA VESTE. Visul lui se va îndeplini și chiar mai MULT - VIDEO

Robert Lukaci, cunoscut tuturor sub numele de Robi, își va vedea visul cu ochii în următoarele zile.

Prefectul nu îi repune pe Seplecan în funcția de președinte al CJ Cluj. E DEFINITIV

Prefectul nu îi repune pe Seplecan în funcția de președinte al CJ Cluj. E DEFINITIV

Instituția Prefectului Cluj a verificat legalitatea celor două hotărâri adoptate de Consiliul Judeţean Cluj prin care a fost demis Mihai Seplecan, iar acestea sunt legale.

Eurovision 2016: Reprezentantul României va fi ales, în premieră, de public

Eurovision 2016: Reprezentantul României va fi ales, în premieră, de public

Selecția națională pentru concursul Eurovision 2016 se va realiza prin intermediul a două spectacole, transmise în direct de TVR, în 4 și 6 martie. Noutatea este că, pentru prima dată, reprezentantul României

Petrolul a ajuns să fie mai ieftin ca și apa

Petrolul a ajuns să fie mai ieftin ca și apa

Căderea prețului pe barilul de petrol a făcut ca acesta să fie mai ieftin decât apa potabilă în unele țări.

Idei de cămăși pe care să le porți la nuntă

Idei de cămăși pe care să le porți la nuntă

Bărbații își doresc să arate cât mai elegant atunci când se prezintă la nunți sau la evenimente formale, iar camasa este cel mai indicat articol vestimentar.

Pârtia Feleacu se redeschide. Lângă pârtie se deschide și FUN PARK CLUJ

Pârtia Feleacu se redeschide. Lângă pârtie se deschide și FUN PARK CLUJ

Pârtia Feleacu se redeschide în acest weekend, iar pentru prima dată se deschide și Fun Park-ul de lângă pârtia principală.

Pelicula ”Son of Saul” este nominalizată la premiile Oscar. Un actor de la Cluj joacă în film

Pelicula ”Son of Saul” este nominalizată la premiile Oscar. Un actor de la Cluj joacă în film

Lungmetrajul ”Son of Saul” este nominalizat la premiile Oscar, la categoria ”Cel mai bun film într-o limbă străină.

Floreștiul are buget de 60 milioane lei în acest an. Ce procent se duce pe investiții

Floreștiul are buget de 60 milioane lei în acest an. Ce procent se duce pe investiții

Proiectul pentru bugetul pe 2016 al comunei Florești se află în dezbatere publică, iar Primăria anunță că localitatea va avea la dispoziție aproximativ 60 milioane de lei.

Floreștiul va avea un buget de 60 milioane lei. Care sunt cele mai importante investiții în 2016

Floreștiul va avea un buget de 60 milioane lei. Care sunt cele mai importante investiții în 2016

Comuna Florești va avea un buget de 60 de milioane de lei în 2016, iar aproape 70% din bani vor merge spore investiții.

Site-ul care îți arată cât ”chiulesc” parlamentarii. Vezi unde trebuie să intri

Site-ul care îți arată cât ”chiulesc” parlamentarii. Vezi unde trebuie să intri

Un site le oferă românilor informații săptămânale despre cât de mult trag chiulul deputații României de la ședințele de plen.

A mai murit o legendă a marelui ecran! Actorul Alan Rickman a decedat la vârsta de 69 de ani

A mai murit o legendă a marelui ecran! Actorul Alan Rickman a decedat la vârsta de 69 de ani

Actorul britanic Alan Rickman a decedat, joi, la vârsta de 69 de ani.

Actorii unuia dintre cele mai iubite seriale din toate timpurile se reunesc după 12 ani

Actorii unuia dintre cele mai iubite seriale din toate timpurile se reunesc după 12 ani

Actorii unuia dintre cele mai iubite seriale din toate timpurile se reunesc după 12 ani

Clujean înșelat de muncitori pentru o lucrare simplă. I-au cerut de aproape 30 ori mai mulți bani decât stabiliseră

Clujean înșelat de muncitori pentru o lucrare simplă. I-au cerut de aproape 30 ori mai mulți bani decât stabiliseră

Un clujean a fost înșelat de trei muncitori, pe care îi chemase să îi monteze câteva burlane la casă.

S-a câștigat cel mai mare premiul la Loto din lume. Suma este EXORBITANTĂ

S-a câștigat cel mai mare premiul la Loto din lume. Suma este EXORBITANTĂ

Cel puțin o persoană din California a câștigat, miercuri, cel mai mare premiul de loterie din lume. Este vorba despre jackpot-ul de la Powerball, în valoare de 1.59 miliarde dolari.

Emil Boc a fost invitat la emisiunea Știri de Cluj LIVE. DISCUȚII APRINSE

Emil Boc a fost invitat la emisiunea Știri de Cluj LIVE. DISCUȚII APRINSE

Primarul Emil Boc va fi invitat la emisiunea Știri de Cluj LIVE, joi seara, 14 ianuarie, de la ora 19.15.

Reacția Norvegiei în cazul familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luați de stat

Reacția Norvegiei în cazul familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luați de stat

Ambasada Norvegiei la București a reacționat după valul de proteste care vizează cazul familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luați de stat.

Cât de mult au crescut prețurile apartamentelor în Cluj în ultima lună din 2015. Vezi topul celor mai scumpe cartiere

Cât de mult au crescut prețurile apartamentelor în Cluj în ultima lună din 2015. Vezi topul celor mai scumpe cartiere

Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca au înregistrat în luna decembrie cea mai mare valoare din tot anul 2015, de 1.136 euro/mp.

Robi a reușit să îi REUNEASCĂ pe clujeni. Ce i se întâmplă l-a uimit și pe el

Robi a reușit să îi REUNEASCĂ pe clujeni. Ce i se întâmplă l-a uimit și pe el

Robert Lukaci primește aproape în fiecare minut câte o dovadă de susținere din partea clujenilor.

Guvernul a aprobat legea prin care partidele politice își pot face campanie electorală pe banii statului

Guvernul a aprobat legea prin care partidele politice își pot face campanie electorală pe banii statului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunțat, miercuri, că încadrul ședinței Executivului s-a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la normele metodologice de aplicare a legii finanţării partidelor şi campaniilor electorale..

STUDIU Deloitte: Convorbirile telefonice scad și se folosesc aplicaţiile de chat

STUDIU Deloitte: Convorbirile telefonice scad și se folosesc aplicaţiile de chat

Telefoanele mobile sunt mai puțin folosite pentru convorbiri voce, în detrimentul aplicaţiilor de chat.

O nouă amenințare din partea infractorilor cibernetici, care vizează utilizatorii WhatsApp. Ce mesaje nu trebuie să deschizi

O nouă amenințare din partea infractorilor cibernetici, care vizează utilizatorii WhatsApp. Ce mesaje nu trebuie să deschizi

Infractorii cibernetici au dezvoltat un nou tip de malware, prin care să aibă acces la datele personale ale utilizatorilor de WhatsApp.

Descoperire șocantă la Cluj. O persoană a fost găsită spânzurată

Descoperire șocantă la Cluj. O persoană a fost găsită spânzurată

Descoperire șocantă, miercuri dimineață, pe strada Papiu Ilarian, din Cluj-Napoca.

Oferta early booking: Vacanță în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, cu plecare din Cluj.Platesti 6 zile stai 7 cu all inclusive.  - FOTO

Oferta early booking: Vacanță în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, cu plecare din Cluj.Platesti 6 zile stai 7 cu all inclusive. - FOTO

Alegerea destinației pentru concediul de vară reprezintă un ritual bine pus la punct de majoritatea românilor. Ofertele early booking sunt cea mai bună afacere pentru cei care știu ce doresc, profitând din plin de reduceri.

Prof. dr. Dafin Mureșanu: Înfometarea este singura metodă sigură de prelungire a vieţii

Prof. dr. Dafin Mureșanu: Înfometarea este singura metodă sigură de prelungire a vieţii

Un medic clujean susține că singura metodă sigură de prelungire a vieţii este înfometarea, celelalte nefiind documentate suficient.

Spărgători de mașini, prinși de polițiștii clujeni, după o lovitură de 30.000 lei

Spărgători de mașini, prinși de polițiștii clujeni, după o lovitură de 30.000 lei

Polițiștii clujeni au prins trei tineri care ar fi furat mai multe bunuri dintr-un autoturism.

Avertismentul de inundații de la Cluj, prelungit până miercuri. Ce spun hidrologii

Avertismentul de inundații de la Cluj, prelungit până miercuri. Ce spun hidrologii

Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au prelungit avertismentul de tip cod portocaliu de inundații.

O jurnalistă de la un post de televiziune cunoscut, abuzată sexual în timp ce filma un documentar în Pakistan

O jurnalistă de la un post de televiziune cunoscut, abuzată sexual în timp ce filma un documentar în Pakistan

O fostă vederă a show-ului american ”The Apprentice” a vorbit despre o experiență cutremurătoare pe care a avut-o în Pakistan, unde a fost trimisă de postul de televiziune BBC pentru a filma un doumentar.

Schimbare la Pro TV. Ce o să vezi de acum pe ecranul televizorului FOTO

Schimbare la Pro TV. Ce o să vezi de acum pe ecranul televizorului FOTO

Postul de televiziune PRO TV a făcut prima schimbare grafică majoră din ultimii 20 de ani.

Cod GALBEN de vijelii la Cluj. Vezi ce anunță ANM

Cod GALBEN de vijelii la Cluj. Vezi ce anunță ANM

Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de vijelii pentru județele Satu Mare, Sălaș și Cluj.