Primăria Florești verifică legalitatea transporturilor de deșeuri pe raza comunei, iar amenzile aplicate în ultimele două săptămâni depășesc 1,5 milioane de lei.
Un bărbat a murit la Pitești, în timp ce polițiștii se luptau să îl încătușeze. La Pitești s-a declanșat un incendiu la bucatăria terasei în care se afla bărbatul în vârstă de 63 de ani. Chelneriţa a chemat un echipaj de Poliţie care trecea prin zonă.
Mama unui copil din Vrancea susține că fiul ei a fost agresat sexual de un alt băiat, de numai 11 ani. Oamenii legii au demarat o anchetă.
Doi bărbați din comuna Așchileu, județul Cluj, au fost reținuți după ce au devenit violenți într-un bar. Aceștia au agresat fizic și echipajul de poliție care a intervenit.
Tânărul care a șantajat o minoră de 12 ani, din comuna Florești, cu poze indecente, a fost reținut de poliție și, ulterior, arestat.
Un bărbat de 28 de ani a plecat de acasă, din comuna Florești joi și nu s-a mai întors.
Emilia Șercan, jurnalistă PressOne, a reușit, după luni întregi, să îi identifice pe cei 19 membrii ai Grupului de Comunicare Strategică, care ne decid viața de mai bine de un an, dar pe care autoritățile statului au refuzat să îi facă publici.
Un pervers de 18 ani din Vrancea a șantajat o minoră din Florești, cerând sume mari de bani pentru a nu publica pe internet fotografii cu aceasta.
Ce face acum Ana Muntean, soția infidelă surprinsă cu Ciprian Marica în hotel la Cluj. Imaginile cu femeia spun tot.
Membrii unui grup infracțional organizat format din șase români au primit pedepse de închisoare cu executare pentru furturi din supermagazine din Marea Britanie, în valoare de peste 160.000 de lire (185.000 de euro).
O clujeancă a sunat la 112, după ce a găsit un cal care agoniza pe un câmp din cartierul Sopor.
Un bărbat din județul Alba a intrat prin efracție într-o curte din Tritenii de Jos pentru a fura un câine de rasă.
În urma unui control pe linia exploatării lemnului în județul Cluj, Garda Forestieră a împărțit 3 amenzi de circa 6.000 de lei și au confiscat lemnul.
Un pieton care traversa strada regulamentar a fost lovit de o mașină de poliție, la Opera Maghiară.
Liberalii clujeni și-au împărțit funcțiile în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Cluj.
Floreștenii sunt avertizați să fie atenți la o femeie care bate din ușă în ușă și se dă drept prietena unei rude din străinătate. Aceasta pare metoda „accidentul”, doar că față în față.
Au loc proteste în Statele Unite după ce un tânăr de culoare a fost împușcat mortal de poliție în zona metropolitană a orașului Minneapolis. Acestea vin la un an după tragica moarte a lui George Floyd, un bărbat de culoare ucis de polițiști în același ora
Un bărbat de 39 de ani care a plecat, duminică, să alerge şi nu s-a mai întors acasă a fost găsit decedat, luni seară, de echipele de căutare.
Sergiu Ciobotariu, tânărul care s-a dus călare la maternitate pentru a-și vedea soția și copilul nou-născut, a vândut casa primită de la Cătălin Moroșanu.
La data de 11 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, împreună cu cei ai Secției 4 Poliție Rurală au depistat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 15 E60
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, împreună cu cei ai Secției 4 Poliție Rurală au oprit o înmormântare care avea loc în curtea unui bărbat.
Un șofer clujean susține că a fost acroșat într-o curbă din satul Zoreni, comuna Mociu, de un șofer kamikaze.
Șoferul din Câmpenești, județul Cluj, care a călcat cu cu mașina un cătel, deși l-a observat, s-a ales cu dosar penal.
Un câine a fost călcat cu mașina pe o stradă din Câmpenești, județul Cluj.
O nouă propunere legislativă a fost înregistrată joi, 8 aprilie la Senat. Dacă aceasta va fi adoptată, schimbarea se va aplica pentru toți şoferii români.
Femeia care și-a ascuns amantul în pod, timp de 10 ani. Ce s-a petrecut cu ei. Povestea incredibilă.
Controale joi, 8 aprilie, pe linia COVID. Verificări în Cluj-Napoca, Florești, Apahida și Baciu. Amenzi pentru nepurtarea măștii și lipsa declarațiilor. Polițiștii din Cluj-Napoca, împreună cu cei ai Secțiilor Rurale Florești, Apahida și Baciu, jandarm
Persoanele arestate în lotul proxeneților de la Turda au fost eliberate. Este vorba despre O. F. Ş, C-A. R-N., M. M. S., T. A. D., M. L. L. și C. S. M.
Și cei care refuză noile cărți de identitate ca să nu fie găsiți pe baza cipului vor fi în baza de date. Teleman: E evidența populației.
Un șofer este acuzat că a blocat 20 de minute o bandă de circulație pentru a-și face poftele.