Joi 13 Mai

Schimbarea de care şoferii români ar trebui să ştie. În ce condiţii pot primi amenda mare din partea Poliţiei Locale


O nouă propunere legislativă a fost înregistrată joi, 8 aprilie la Senat. Dacă aceasta va fi adoptată, schimbarea se va aplica pentru toți şoferii români. Potrivit noii propuneri, polițiștii locali ar putea da amenzi usturătoare.

Schimbarea care se aplică pentru toți şoferii români

Se anunță o nouă schimbare pentru șoferii din România. În cazul în care legea va fi promulgată, polițiștii locali vor putea da amenzi usturătoare anumitor proprietari de mașini. În propunere, se arată faptul că cei de la Poliția Locală vor putea aceste amenzi în situația în care oamenii legii vor cere informații și nu vor primi răspunsuri din care să reiasă cui a fost împrumutată mașina.

Pe lângă acest aspect, în anumite situații sunt vizați și șoferii care vor refuza să se legitimeze, după cum arată informațiile scrise în propunerea legislativă înregistrată ieri la Senat. Totuși, trebuie menționat faptul că, proiectul legislativ va fi adoptat doar după ce va trece de ambele Camere ale Parlamentului.

Pe lângă această procedură, ca prevederile să intre în vigoare, președintele Klaus Iohannis va trebui să promulge respectiva lege. Ulterior, noua lege va intra în vigoare și își va produce efectele juridice doar după ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Propunerea legislativă intenționează modificarea Legii poliție locale nr. 155/2010.

Situațiile în care șoferii pot fi amendați

Aceste noi schimbări ar permite polițiștilor locali să aplice sancțiuni contravenționale în cazul în care cer informații despre persoana căruia proprietarii mașinilor au împrumutat autovehicului iar aceștia refuză să se conformeze. Această atribuție, în prezent revine doar polițiștilor rutieri, după cum s-a hotărât în anul 2017 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceeași prevedere, apare și informația potrivit căreia, polițiștii locali ar putea aplica sancțiuni contravenționale șoferilor care opresc, staționează sau parchează neregulamentar, ori refuză să se legitimeze. În proiectul de lege sunt vizate și situațiile în care șoferii nu înmânează celor de la Poliția Locală actul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, actele mașinii sau alte documente care sunt prevăzute de lege pentru a putea fi identificată corect mașina dar și șoferul.

Încă din anul 2011 când s-a efectuat reorganizarea Poliției Comunitare de la acea vreme, agenții din această structură au primit atribuții noi. Astfel, în regim rutier, polițiștii locali asigură fluidizarea traficului pe drumurile publice din raza teritorială de competență, având dreptul de a efectua semnalele regulamentare de oprire a șoferilor. Totuși, de fiecare dată când aceștia intervin în probleme de circulație, conducătorii auto nu respectă semnalele agenților din această structură.


Comentarii Facebook