Ştiri      pensii

Vrei să te pensionezi anticipat? Vezi care sunt condițiile de pensionare anticipată la femei, în funcție de anul în care s-au născut și de contribuții

Vrei să te pensionezi anticipat? Vezi care sunt condițiile de pensionare anticipată la femei, în funcție de anul în care s-au născut și de contribuții

Pensionarea anticipată reprezintă o oportunitate importantă pentru persoanele care doresc să se retragă din câmpul muncii înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

A crescut numărul pensionarilor speciali. Pensia medie a unui magistrat este de 5.000 de euro

A crescut numărul pensionarilor speciali. Pensia medie a unui magistrat este de 5.000 de euro

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022.

Vor primi seniorii a 13-a pensie? Vezi ce spune noua lege despre pensia suplimentară pentru vârstnici

Vor primi seniorii a 13-a pensie? Vezi ce spune noua lege despre pensia suplimentară pentru vârstnici

În multe țări europene vârstnicii beneficiază de un sprijin financiar suplimentar, așa numita ,,a 13-a pensie”.

Când vor primi pensionarii deciziile de recalculare a pensiilor. Ministrul Muncii: ,,Nicio pensie nu va scădea”

Când vor primi pensionarii deciziile de recalculare a pensiilor. Ministrul Muncii: ,,Nicio pensie nu va scădea”

Deciziile de recalculare a pensiilor vor ajunge la pensionari în perioada 16-31 august, a anunțat Ministrul Muncii. Simona Bucura Oprescu a precizat că în urma recalculării nicio penasie nu va scădea.

Totul despre ajutorul de înmormântare. Cine și în ce condiții îl primește

Totul despre ajutorul de înmormântare. Cine și în ce condiții îl primește

Ajutorul de înmormântare în România este reglementat de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Conform acestei legi, în cazul decesului unui asigurat sau pensionar, o singură persoană care a suportat cheltuielile de înmormântare poate b

Vizite gratuite la dentist pentru mai mulți pensionari din Cluj! Primăria vrea să majoreze plafonul de la care pensionarii pot primi servicii stomatologice

Vizite gratuite la dentist pentru mai mulți pensionari din Cluj! Primăria vrea să majoreze plafonul de la care pensionarii pot primi servicii stomatologice

Autoritățile locale din Cluj propun majorarea plafonului pentru asigurarea accesului la servicii gratuite de medicină dentară pentru pensionari.

Cine sunt pensionarii care nu vor primi bani în plus de la 1 septembrie. Peste 1,5 de milioane de vârstnici vor fi afectați

Cine sunt pensionarii care nu vor primi bani în plus de la 1 septembrie. Peste 1,5 de milioane de vârstnici vor fi afectați

Românii care au deja pensii foarte mari și românii cu un stagiu foarte mic de cotizare, nu vor beneficia de bani în plus, începând cu 1 septembrie, au anunțat autoritățile.

Vrei să cumperi vechime în muncă? Iată cât va trebui să plătești de la 1 iulie!

Vrei să cumperi vechime în muncă? Iată cât va trebui să plătești de la 1 iulie!

Vrei să-ți acoperi perioadele în care nu ai contribuit la sistemul de pensii de stat? Iată cât va trebui să scoți din buzunar de la 1 iulie.

Anunț important pentru o categorie mare de români! În ce dată din iunie vor intra banii pe cardurile de alimente?

Anunț important pentru o categorie mare de români! În ce dată din iunie vor intra banii pe cardurile de alimente?

Ministrul Adrian Câciu a făcut astăzi un anunț important pentru o mare categorie de români, cu privire la data din luna iunie în care voucherele de alimente vor fi încărcate cu bani.

Știai că te poți pensiona anticipat și fără penalizare? Folosește acest calculator ca să vezi dacă îndeplinești criteriile de pensionare anticipată!

Știai că te poți pensiona anticipat și fără penalizare? Folosește acest calculator ca să vezi dacă îndeplinești criteriile de pensionare anticipată!

Determinarea vârstei de pensionare este o întrebare frecventă chiar și pentru cei care nu se apropie de sfârșitul carierei. Două criterii trebuie să iei în considerare atuncicând vrei să vezi când vei putea să te pensionezi.

Banca Transilvania cumpără BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România va administra și pensii private Pilon II

Banca Transilvania cumpără BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România va administra și pensii private Pilon II

Banca Transilvania intră pe piața pensiilor private obligatorii Pilon II, după ce a ajuns la un acord cu BRD.

Care sunt pensiile care cresc după recalculare. Ministrul Muncii a spus cine va beneficia de pensii mai mari

Care sunt pensiile care cresc după recalculare. Ministrul Muncii a spus cine va beneficia de pensii mai mari

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat astăzi că recalcularea pensiilor după noua formulă este prioritară pentru ministerul pe care îl conduce.

Ce pensie primește acum un român care a lucrat peste 30 de ani pe salariul minim și cât va primi după recalcularea pensiilor

Ce pensie primește acum un român care a lucrat peste 30 de ani pe salariul minim și cât va primi după recalcularea pensiilor

În luna septembrie a acestui ani va avea loc recalcularea pensiilor, un moment extrem de așteptat de toți pensionarii din România, mai ales că ministrul Muncii a anunțat că cei care au muncit peste 30 de ani pe salar minim vor avea parte de o creștere a p

Știai că ai dreptul la pensie chiar dacă nu ai cotizat suficient? Vezi ce pensie poți primi și la ce vârstă, chiar dacă nu ai contribuții destule

Știai că ai dreptul la pensie chiar dacă nu ai cotizat suficient? Vezi ce pensie poți primi și la ce vârstă, chiar dacă nu ai contribuții destule

Pensionarea vine cu o serie de probleme de adaptare pentru individ, dar cea mai mare dintre problemele oamenilor este teamă că nu vor avea pensie sau că aceasta va fi foarte mică

Dacă ai înșelat și divorțul se pronunță din vina ta exclusivă, vei plăti daune și pierzi dreptul la bunuri egale dobândite anterior!

Dacă ai înșelat și divorțul se pronunță din vina ta exclusivă, vei plăti daune și pierzi dreptul la bunuri egale dobândite anterior!

Divorțul este unul dintre motivele considerate ca fiind cel mai mare generator de stres, dintre toate situațiile conflictuale cu care se confruntă oamenii, urmat fiind de pierderea locului de muncă și imposibilitatea de a găsi într-un termen mediu altul.

Pensionarii fac credite pentru masa de Paște: ”Sunt disperată! Îmi iau strictul necesar: un kilogram de carne şi un carton de ouă”

Pensionarii fac credite pentru masa de Paște: ”Sunt disperată! Îmi iau strictul necesar: un kilogram de carne şi un carton de ouă”

Și în acest an, mii de pensionari se pregătesc să sărbătorească Paștele cu datorii. Pensiile mici nu reușesc să acopere creșterile de prețuri din ultimul an, astfel că mulți se văd nevoiți să ia împrumuturi pentru a putea pune mâncare pe masă.

O clujeancă de 72 de ani acuză bătaia de joc de la E.ON: Mi-au tăiat gazul fără preaviz / E.ON îi spune să citească din contract

O clujeancă de 72 de ani acuză bătaia de joc de la E.ON: Mi-au tăiat gazul fără preaviz / E.ON îi spune să citească din contract

Mai mulți pensionari clujeni s-au trezit cu gazul tăiat și au făcut coadă în fața sediului E.ON Gaz Cluj, pentru a cere socoteală. Oamenii spun că nu au primit facturi în ultimele luni sau somații de deconectare, așa că nu au știut că sunt restanțieri.

Pensii recalculate 2024 - În ce dată vor primi românii primele pensii mărite

Pensii recalculate 2024 - În ce dată vor primi românii primele pensii mărite

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a spus că românii vor primi pensiile majorate din luna septembrie 2024.

Un medic din Cluj plecat în Irlanda și-a prezentat fluturașul de salariu de la spital. Comparativ, Paul a arătat cât câștiga și în România

Un medic din Cluj plecat în Irlanda și-a prezentat fluturașul de salariu de la spital. Comparativ, Paul a arătat cât câștiga și în România

Medicul Paul Oargă a lucrat timp de 3 ani ca medic rezident pe secția ATI și paramedic la SMURD Cluj-Napoca, dar a ales să se mute la un spital din Irlanda pentru a munci și pentru a-și continua studiile.

Concedieri la NTT Data, gigantul clujean din domeniul IT. Oamenilor li s-ar cere să demisioneze: ”Noi vrem șomaj”

Concedieri la NTT Data, gigantul clujean din domeniul IT. Oamenilor li s-ar cere să demisioneze: ”Noi vrem șomaj”

Compania NTT Data, un nume solid de pe piața IT-ului din România, pare a avea probleme și ar urma să renunțe la o serie de angajați valoroși, deci posibil cu salarii foarte mari.

Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul pe care îl așteaptă toți pensionarii: S-a dat ordinul în sistem

Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul pe care îl așteaptă toți pensionarii: S-a dat ordinul în sistem

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat publicarea în Monitorul Oficial a Normelor de aplicare pentru noua Lege a Pensiilor. Acest moment este așteptat pentru că se va efectua recalcularea pensiilor. Dosarele de pensii deja au fost

Un pensionar „special” încasează într-o lună cât un român cu pensia minimă într-un an și jumătate

Un pensionar „special” încasează într-o lună cât un român cu pensia minimă într-un an și jumătate

Un român care primește o pensie specială încasează într-o singură lună echivalentul a ceea ce un senior primește cu indemnizația minimă socială într-un an și jumătate.

Ce replică le-a dat maestrul Dorel Vișan celor îngrijorați de pensia lui: ”Să nu mă plângă nimeni”

Ce replică le-a dat maestrul Dorel Vișan celor îngrijorați de pensia lui: ”Să nu mă plângă nimeni”

Dorel Vișan, un actor clujean cu roluri de milioane, primește o pensie infimă, față de valoarea pe care o are. Publicul și-a exprimat nemulțumirea pentru acest lucru, mai ales că alți politicieni, magistrați, polițiști primesc pensii speciale, fără să fi

Banca Transilvania: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023. Datele arată că banca din Cluj merge strună

Banca Transilvania: Rezultate financiare preliminare la 31 decembrie 2023. Datele arată că banca din Cluj merge strună

2023 a fost un an cu provocări, care a urmat perioadei de pandemie și în condițiile în care România se află în imediata vecinătate a unei zone de război, cu o creștere a costurilor pentru populație și companii. În ciuda acestora, Banca Transilvania și-a

Dreapta Unită cere referendum pentru tăierea pensiilor speciale: ”Dle președinte, puteți opri pensiile speciale și vă solicităm să o faceți”

Dreapta Unită cere referendum pentru tăierea pensiilor speciale: ”Dle președinte, puteți opri pensiile speciale și vă solicităm să o faceți”

Președintele Forța Dreptei Cluj, senatorul Adrian Oros, îi cere președintelui României Klaus Iohannis să taie pensiile speciale, folosind dreptul de convocare a unui referendum. ”Pentru a preveni întârzierile, susținem necesitatea ca acest referendum să a

Suma totală a salariile din Iași reprezintă 50% din valoarea celor din Cluj sau Timiș

Suma totală a salariile din Iași reprezintă 50% din valoarea celor din Cluj sau Timiș

Firmele din judeţul Iaşi plătesc lunar salarii de aproape 1 mld. de lei, adică 202 mil. euro, potrivit datelor disponibile la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Silviu Prigoană vrea înlocuirea religiei cu înotul la școală: ”Dacă nu știi ‘Înger, îngerașul meu’, n-a murit nimeni. Dacă nu știi să înoți, ai murit”

Silviu Prigoană vrea înlocuirea religiei cu înotul la școală: ”Dacă nu știi ‘Înger, îngerașul meu’, n-a murit nimeni. Dacă nu știi să înoți, ai murit”

Silviu Prigoană vrea ca religia să fie înlocuită cu înotul la școală: „Dacă nu știi 'Înger, îngerașul meu', n-a murit nimeni. Dacă nu știi să înoți, ai murit”.

”Am cotizat la pensia mea militară, să știe asta toți proștii care comentează” - Cât are pensie artistul Gheorghe Turda

”Am cotizat la pensia mea militară, să știe asta toți proștii care comentează” - Cât are pensie artistul Gheorghe Turda

Artistul Gheorghe Turda, cunoscut pentru vocea sa, dar și pentru energia pe care o are la această vârstă venerabilă, de 75 de ani, se bucură și de o pensie generoasă lucru care a atras unele discuții.

Mai mulți pensionari din Cluj-Napoca au dreptul la abonament gratuit

Mai mulți pensionari din Cluj-Napoca au dreptul la abonament gratuit

Primăria Municipului Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A anunţă ca s-au majorat plafoanele de la care pensionarii au dreptul la abonament gratuit și invită pensionarii, persoanele peste 70 de ani si cetatenii de onoare la Centre

Pilonul II de pensii a suferit schimbări majore anul acesta! Cum pot afla românii câţi bani au strâns

Pilonul II de pensii a suferit schimbări majore anul acesta! Cum pot afla românii câţi bani au strâns

Începând cu anul 2024, angajații contribuie cu 1% mai mult la pilonul II, deci la acea pensie obligatorie administrată privat, așadar 4,75% este procentajul cu care se contribuie la pilonul II.