Se termină banii de pensii și salarii pentru bugetari? Previziunea făcută de ministrul Tanczos Barna

Ministrul de finanțe Tanczos Barna a încercat să-i liniștească pe românii care se tem că se termină banii de pensii și salarii din cauza crizei care dă târcoale României.

Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile bugetarilor dacă vine criza?


Așadar, Tanczos Barna anunță că pensiile, salariile și investițiile nu sunt în pericol, cu mențiunea că este vorba despre cele aflate ”în derulare”. În spațiul public se discută tot mai mult despre reducerea cheltuielile bugetare, astfel că toată lumea se întreabă de unde vor fi tăiați banii pentru a reduce deficitul bugetar.

„În niciun caz, nu există niciun risc, nici pensiile, nici salariile, nici investițiile nu sunt în pericol"
, a declarat ministrul Tanczos Barna la o întâlnire cu mediul de afaceri. Cu toate acestea, Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar fi dorit premier, a anunțat că românii trebuie să se aștepte la vremuri grele, cu reducerea cheltuielilor și cu majorarea de taxe.

Trebuie menționat că Barna este momentan ministru, însă rămâne de văzut cine va face parte din următorul Guvern, pentru că negocierile sunt departe de a fi finalizate. În toată această perioadă, PSD, PNL, USR și UDMR negociază pentru a forma o alianță de guvernare. Conform primelor informații, TVA ar putea fi majorat la 21% pentru o perioadă de doi ani, printre alte măsuri nepopulare care urmează să fie luate.

În condițiile în care salariile bugetarilor și pensiile sunt plătite în acest moment din împrumuturi, există specialiști care se tem că statul va intra în incapacitate de plată și milioane de oameni nu își vor mai primi banii în câteva luni. Cu toate acestea, așa cum anunță și ministrul Tanczos Barna, românii ar trebui să stea, momentan, liniștiți.

Comentarii Facebook