Jurnalistul Florin Negruțiu trage un semnal de alarmă: „Există mici șanse să ne mai salvăm democrația peste 4 ani”
Jurnalistul Florin Negruțiu trage un semnal de alarmă dur privind viitorul democrației în România!
În opinia sa, țara se află într-un punct critic, iar peste patru ani s-ar putea să fie prea târziu pentru a contracara ascensiunea extremismului.
„Există mici șanse să ne mai salvăm democrația peste 4 ani de valul extremist care are atâția adepți în România. Mare parte dintre cei care votează AUR nu sunt însă extremiști, antieuropeni, putiniști sau legionari fanatici”, a precizat jurnalistul.
CITEȘTE ȘI: Cum și-a pierdut jurnalistul Florin Negruțiu pagina de Facebook cu 200.000 de urmăritori fix înainte de decizia CCR de anulare a alegerilor
De asemenea, Negruțiu a mai afirmat că votul dat că oamenii s-au săturat de vechea clasă politică, iar votul dat AUR reprezintă forma lor de revoltă.
„Sunt pur și simplu oameni care s-au săturat. S-au săturat de aceleași fețe arogante și sfidătoare, de aceiași nesimțiți care cumulează salarii și pensii speciale, de aceeași combinageală politică pe care PSD și PNL au numit-o ludic rotativă.Ar trebui să se schimbe radical modul de guvernare ca să mai scăpăm o dată. Se poate așa ceva?”, a conchis Florin Negruțiu.
34 Comentarii