Katrina Darling a fost cunoscută până nu demult ca dansatoare în cluburile din Sunderland. Ulterior, Katrina Darling a descoperit că este verişoara ducesei de Cambridge.
Un nuntaş din Oradea a decis să fie mai diferit faţă de restul invitaţilor aşa că a venit la nuntă cu un TIR, scrie realitatea.net
Un cuplu celebru de la Hollywood se pegăteşte de nuntă după 7 ani de relaţie.
O nuntă între doi puşti de 15 ani, din zona Banatului a făcut ravagii. Rochii scumpe, maşini luxoase şi băuturi fine au fost regulile de bază ale unei petreceri de 100.000 de euro.
Dan Bittman şi Liliana Ştefan, partenera sa de viaţă timp de 21 de ani şi mama celor trei copii ai săi, au decis să se căsătorească.
Traian Băsescu, preşedintele suspendat al României, a spus că nunta fiicei lui Elena că va avea loc la toamnă aşa cum este programată.
Clujenii sunt invitaţi în 27 iulie, la lansarea cărţii "Gyorgyfalva – Fotografii din Gheorghieniul de altădată” care este inclusă în cadrul manifestării "Sărbătoarea fiilor satului Gheorghieni”.
Petrecerea din noaptea de sâmbătă spre duminică, de pe Alfa Business Center, a isterizat locuitorii din cartierele Zorilor și Mănăștur. Clujenii deranjați au chemat poliția, dar petrecerea nu s-a oprit.
Clujenii care locuiesc în Zorilor, la capătul străzii Observatorului, reclamă un chef monstru găzduit de Universitatea Ecologică, de pe strada Furnzișului.
Bianca Drăgușanu și Adrina Cristea au luat-o pe cărări separate, după doi ani de relație și tocmai când vorbeau despre nuntă.
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a mărturisit într-o înregistrare video pe Facebook că uneori limbajul său nu este cel mai potrivit.
Un cuplu de tineri a avut parte de o ședință foto inedită în ziua nunții.
Noua modă printre vedetele autohtone atunci când vine vorba de alegerea rochiei de mireasă este inspiraţia tradiţională românească. După Elena Lasconi, acum o altă Elena, Băsescu, vrea rochie de mireasă cu elemente din portul popular autohton.
Dana Rogoz s-a căsătorit, sâmbătă, cu Radu Dragomir. Cununia religioasă de la Palatul Mogoşoaia a fost urmată de o petrecere la care au luat parte familiile şi prietenii celor doi, dar şi numeroase vedete.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a cununat religios, sâmbătă, la Biserica romano-catolică ”Sfântul Mihail”, cu Czezar Eva. Nunta are loc la un hotel de cinci stele din oraș.
Cauţi o rochie de mireasă elegantă şi romantică, dar totodată la un preţ bun şi dacă se poate să fie şi ceva deosebit care să atragă privirile tuturor şi dacă e şi de marcă atunci e perfect ...la noi ai găsit: Maya Fashion face visele t
Elena Gheorghe se află pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru cele mai importante evenimente din viaţa ei: botezul băieţelului ei, Nicholas şi cununia religioasă cu logodnicul său, Cornel.
Fosta soţie a lui Călin Popescu Tăriceanu în vârstă de 35 de ani s-a măritat sâmbătă, religios, cu afaceristul Brent Valmar de 52 de ani.
Horia Brenciu a primit vestea că va fi tată și spune că e cazul să se așeze la casa lui împreună cu iubite lui Alice, cele două fete ale ei şi fetiţa care urmează să vină pe lume.
O proiectie gratuita de filme va fi facuta marti si miercuri la Cinema Marasti.
Unele nunti sunt cat se poate de amuzante, mai ales ca invitatii intervin intre cei doi proaspat casatoriti.
Accidentul de sambata seara de pe strada Fabricii, in care un tanar de 23 de ani si-a pierdut viata ascunde o adevarata drama. Tanarul care a decedat se numea Octavian Serban, iar in ultimii trei ani toti membrii familiei lui au murit in mod tragic.
In ziua a sasea la TIFF, spectatorii din Cluj sunt invitati sa-l cunoasca pe celebrul cineast Claude Lelouch, sa-i intalneasca pe Michel Ciment si Pen-Ek Ratanaruang la masterclass-uri, sa vada spectaculosul Iron Sky si trupa Laibach.
Teo Trandafir s-a casatorit astazi cu iubitul ei, Constantin Iosef. Vedeta a imbracat o rochie de mireasa deosebita, nunta fiind in stilul anilor '20.
Parcul Central "Simion Barnutiu" a fost vineri, 25 mai, inaugurat alaturi de cladirea Cazinoului.
Un cuplu de tineri a facut spectacol la nunta, alegand un stil aparte pentru dansul mirilor.
Priscilla Chan, noua sotie a lui Mark Zuckerberg, este cel mai cautat nume pe internet.
Creatorul retelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg, s-a casatorit la putin timp dupa plasarea pe bursa a companiei pe care a fondat-o, potrivit USA Today.
Vedeta de televiziune, Andreea Esca, spune pentru a arata bine si a fi imbracata in tin cu moda nu este obligatoriu ca hainele sa fie unele scumpe, amintindu-se ca cea mai admirata tinuta a sa a fost si cea mai ieftina, costand 200 de lei.