Amenzi de milioane de lei, produse alimentare expirate, carne depozitată în condiții necorespunzătoare și echipamente acoperite de rugină. Acesta este bilanțul îngrijorător al controalelor desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatoril
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de peste 5,3 milioane de lei, în urma unor controale desfășurate la nivel național în perioada 19-23 octombrie. Inspectorii au verificat peste 1.800 de operatori econ
România a înregistrat din nou cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, în luna septembrie 2026, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie, iar economistul Adrian Negrescu avertizează că România riscă recesiunea. Serviciile și alimentele se vor scumpi în continuare, iar inflația ar putea ajunge la 9% în noiembrie
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit INS. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40% într-un an, motorina cu 37,61%, iar benzina cu 28,42%. Vezi ce alimente și servicii au crescut cel mai mult și ce produse s-au ief
Prețurile din România au crescut de 1,8 ori din 2017 până în august 2026, arată o analiză a INS. Curentul s-a scumpit de peste 2,6 ori, RCA-ul de aproape 2,9 ori, iar carnea de oaie de 2,5 ori. Vezi ce produse și servicii au explodat la preț și unde scump
Șoferii din România găsesc în această perioadă diferențe de preț la pompă în funcție de localitate. Cele mai mici tarife raportate pentru benzină și motorină sunt în Dâmbovița și Argeș, în timp ce în marile orașe prețurile sunt ceva mai ridicate.
Inflația din România a coborât în august la 6,3%, de la 8,2% în iulie, dar țara are în continuare cea mai mare rată din UE. În restul Europei, prețurile au luat-o în sus, iar BNR și-a majorat prognoza pentru final de an
Clujul se află și în această săptămână printre zonele din țară cu cele mai mici prețuri la benzină. Un litru de benzină costă aici 9,89 lei, preț la care se alătură și Timișoara.
Rata anuală a inflației a scăzut în august la 6,17%, de la 8,16% în iulie, arată datele INS. Serviciile s-au scumpit însă cu 11,28% într-un an, de peste patru ori mai mult decât alimentele. BNR estimează o inflație de 6,1% la final de an
Românii au redus semnificativ cumpărăturile în primele șapte luni ale anului 2026. Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, fără vânzările de autovehicule și motociclete, a scăzut cu 5,8% față de aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor pub
Comisarii ANPC au dat 792 de amenzi în doar cinci zile, cu o valoare totală de peste 3,5 milioane de lei, după controale în magazine, restaurante și stații de carburanți. Inspectorii au găsit prețuri diferite la raft față de bonul fiscal
România are, în această perioadă, cei mai scumpi carburanți dintre țările vecine. Benzina ajunge la aproximativ 9,54 lei pe litru, iar motorina la 10,24 lei, potrivit datelor centralizate la nivel european și regional
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a crescut cu 0,8% în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. Plusul vine aproape integral din IT, telecomunicații și bunuri de consum nealimentare
România rămâne țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, cu o rată anuală de 8,2% în iulie, de aproape trei ori peste media UE, de 3%. Deși scumpirile au încetinit față de iunie, când indicatorul era de 9,2%, serviciile s-au scumpit cu peste 13
Chiriile, motorina și benzina au înregistrat cele mai mari scumpiri în ultimul an. Cele trei sectoare au înregistrat scumpiri de peste 20%, conform ultimelor analize
Vânzările din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 5,6% în primul semestru din 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică. Cel mai puternic recul a fost la produsele nealimentare
A treia lună la rând cu inflație de peste 10% în România! Serviciile și produsele nealimentare continuă să se scumpească
Economia României primește un nou semnal de alarmă. Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, țara noastră ocupă primul loc în Uniunea Europeană la capitolul scăderi ale comerțului cu amănuntul, după ce volumul total al vânzărilor din luna ma
România a avut, în luna mai, cel mai mare declin anual al vânzărilor cu amănuntul din toată Uniunea Europeană, arată datele Eurostat. Comerțul a scăzut cu 4% față de mai 2025
De la 1 iulie, prețurile la carburanți cresc din nou, după ce plafonarea accizei la motorină nu a mai fost prelungită. Un consultant economic avertizează că scumpirea, combinată cu majorarea salariului minim, va împinge inflația peste 11% în iulie
platforma auchan.ro marchează nouă ani de activitate și de comerț omnichannel al Auchan România. De la primele comenzi plasate online până la milioane de produse livrate anual în întreaga țară, auchan.ro a devenit unul dintre principalele canale de cumpă
Val de scumpiri în România! Energia, chiriile și motorina au explodat la preț
Vești îngrijorătoare pentru economia României. Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că românii cumpără tot mai puțin, iar comerțul cu amănuntul continuă să piardă teren. După luni întregi în care inflația a erodat puterea de c
Controale masive făcute de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în toată țara! În doar câteva zile, comisarii ANPC au verificat peste 1.800 de operatori economici și au descoperit numeroase nereguli grave legate de produsele alimentare și
Reducerea TVA revine pe masa discuțiilor politice, într-un moment în care România se confruntă cu una dintre cele mai mari rate ale inflației din ultimii ani. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat vineri că nu exclude o eventuală scădere a TVA, î
Comerțul cu amănuntul a intrat în 2026 pe minus: volumul vânzărilor a scăzut cu 5,8% în primul trimestru față de același interval din 2025, potrivit INS. Cel mai dur au fost lovite produsele nealimentare, cu un regres de 9,3%
Rata anuală a inflației a urcat la 9,87% în martie 2026, de la 9,31% în februarie, potrivit INS. Este a opta lună consecutivă în care prețurile cresc cu peste 9% față de anul anterior. Serviciile s-au scumpit cel mai mult
România a crescut la vânzările cu amănuntul față de ianuarie, dar datele anuale spun o cu totul altă poveste. Eurostat arată că, raportat la februarie 2025, România a înregistrat cel mai mare declin din UE
Vești deloc încurajatoare pentru consumatori: rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut din nou în luna februarie, ajungând la 2,1%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Deși creșterea pare modestă, realitatea din unele țări - în special d