Ştiri      ministrul educației

Revenirea la facultate, obligatorie, după ridicarea stării de alertă. Surprize la cazare: căminele adăpostesc refugiaţi din Ucraina

Revenirea la facultate, obligatorie, după ridicarea stării de alertă. Surprize la cazare: căminele adăpostesc refugiaţi din Ucraina

Finalul stării de alertă dă școlilor și universităților din țară prilejul de a începe activitatea cu prezența fizică. De astăzi, 9 martie, studenții pot reveni la cursuri, dar fiecare facultate va putea să ia decizia prin regulamentul interior, astfel că

Universitatea Tehnică Cluj renunță la cursurile online. Toată activitatea va fi față în față

Universitatea Tehnică Cluj renunță la cursurile online. Toată activitatea va fi față în față

Studenții de la Universitatea Tehnică Cluj vor avea toată activitatea față în față cu profesorii, cel mai probabil din 14 martie.

Vor trece studenții de la învățământul online la cursuri fizice? Ce spune rectorul UBB

Vor trece studenții de la învățământul online la cursuri fizice? Ce spune rectorul UBB

Fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități. Ministrul Educației a spus luni seara că facultățile nu vor mai putea organiza cursuri online, acest lucru înseamnă că studenții vor trebui să revină în marile orașe, la facultate

Studenții UMF Cluj nu mai fac cursuri online din 1 octombrie 2021: Medicina nu se poate preda online

Studenții UMF Cluj nu mai fac cursuri online din 1 octombrie 2021: Medicina nu se poate preda online

Cursurile online de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” au fost suspendate încă din 1 octombrie 2021, astfel că universitatea este scutită de problemele care pot apărea în momentul anulării stării de alertă.

Senator USR, atac dur la adresa ministrului Educației: Cea mai năstrușnică idee, ca învățământul superior să treacă „peste noapte” la educație față-în-față

Senator USR, atac dur la adresa ministrului Educației: Cea mai năstrușnică idee, ca învățământul superior să treacă „peste noapte” la educație față-în-față

Un senator USR a lansat un atac dur asupra ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, după ce acesta a declarat luni seara tranșant că fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități.

Urmează invazia studenților! Ministrul Educației: Fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități

Urmează invazia studenților! Ministrul Educației: Fără stare de alertă nu se mai fac cursuri online în școli și universități

Prin încetarea stării de alertă lucrurile vor reveni în România la starea dinainte de luna martie 2020. Mai precis, cursurile online la facultăți vor deveni istorie.

Copiii refugiați au nevoie de profesori care să le vorbească limba. Inclusiv studenții UBB Cluj le vor putea preda copiilor ucraineni

Copiii refugiați au nevoie de profesori care să le vorbească limba. Inclusiv studenții UBB Cluj le vor putea preda copiilor ucraineni

Studenții din universitățile în care există predare în limba ucraineană, printre care și UBB Cluj, ar putea face practică pedagogică cu tinerii și copiii care vin din Ucraina.

Cîmpeanu face un pas înapoi. Ministrul Educației nu mai este atât de sigur de trecerea la trimestre: Este discutabil, sunt argumente pro și contra

Cîmpeanu face un pas înapoi. Ministrul Educației nu mai este atât de sigur de trecerea la trimestre: Este discutabil, sunt argumente pro și contra

Ministrul Educației anunță o dezbatere pe subiectul semestre versus trimestre, în luna martie, și precizează că a primit de la specialiști în Științele Educației din subordine analiza pe care a cerut-o pentru a fundamenta o eventuală trecere la trimestre

Analiză: De ce ar trebui să protesteze în stradă părinții împotriva trecerii de la semestre la trimestre

Analiză: De ce ar trebui să protesteze în stradă părinții împotriva trecerii de la semestre la trimestre

Ideea revenirii la trimestre se propulsează cu viteza luminii în spațiul public românesc. De la declarațiile televizate ale ministrului Educației, despre necesitatea schimbării structurale masive a următorului an școlar, până la transformarea acestor idei

Elevii din Cluj au primit numai frânturi din bursa pe luna ianuarie

Elevii din Cluj au primit numai frânturi din bursa pe luna ianuarie

Elevii clujeni au primit numai frânturi din bursa pe luna ianuarie 2022, fără ca cineva să le explice ce se întâmplă de ce nu au primit bursa majorată, așa cum anunța ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.

Analiză: Orarul unui elev din România versus orarul unui elev din Danemarca. Educația românească distrusă de politica problemelor false

Analiză: Orarul unui elev din România versus orarul unui elev din Danemarca. Educația românească distrusă de politica problemelor false

Vă invităm într-o călătorie virtuală pe „tărâmul fericirii”, o incursiune de câteva minute în lumea modelului de învățământ danez, acolo unde sistemul este centrat pe valori, nu pe cantitatea cunoștințelor acumulate.

Un psiholog educațional, care predă la UBB, desființează argumentele ministrului Educației pentru restructurarea anului școlar pe trimestre

Un psiholog educațional, care predă la UBB, desființează argumentele ministrului Educației pentru restructurarea anului școlar pe trimestre

Un cercetător de la Universitatea Babeș-Bolyai a venit cu o reacție dură, după ce Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației, a lansat în spațiul public o idee controversată. Sorin Cîmpeanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că România se confruntă

Ministrul Educației recunoaște că unele materii sunt nefolositoare. La care face referire

Ministrul Educației recunoaște că unele materii sunt nefolositoare. La care face referire

Ministrul Educației spune că în școlile din România se dau prea multe note mari, și nu întotdeauna pe merit. Acesta crede că unele materii sunt nefolositoare.

Elevii români fac mai multe ore de școală pe an decât media europeană. Când compară zilele de școală pe an, ministrul Educației ''uită'' de ore

Elevii români fac mai multe ore de școală pe an decât media europeană. Când compară zilele de școală pe an, ministrul Educației ''uită'' de ore

Ideea pe care ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu incearca sa o acrediteze in randul opiniei publice, cum ca este nevoie de lungirea anului scolar, deoarece elevii romani ar face prea putina scoala, si pentru care aduce argumentul ca suntem in topul statel

Premierul se laudă că implementează programul „România Educată” și repetă ''refrenul'' vechi 30 de ani: „Elevul se află în centrul acestui sistem”

Premierul se laudă că implementează programul „România Educată” și repetă ''refrenul'' vechi 30 de ani: „Elevul se află în centrul acestui sistem”

Premierul Nicolae Ciucă va participa marți, 8 februarie, la o întțlnire cu federațiile reprezentative din învățământ pentru a discuta despre implementarea programului România Educată.

1721 de preșcolari și elevi din județul Cluj au ieșit pozitivi la testele Covid-19. Câte teste au fost făcute în această săptămână

1721 de preșcolari și elevi din județul Cluj au ieșit pozitivi la testele Covid-19. Câte teste au fost făcute în această săptămână

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a confirmat că până în data de 4 ianuarie, au fost identificate 1721 de cazuri pozitive Covid-19, în rândul preșcolarilor și a elevilor din județ.

Cîmpeanu nu renunță la testele COVID rapide, distribuite în școli: „Cu ce ar putea fi înlocuite? Tocmai am repartizat 18,5 milioane”

Cîmpeanu nu renunță la testele COVID rapide, distribuite în școli: „Cu ce ar putea fi înlocuite? Tocmai am repartizat 18,5 milioane”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri, 2 februarie, într-un briefing de presă, că în școli vor fi livrate peste 18,5 milioane de teste de salivă, subliniind că situația din ultimele cinci zile confirmă eficiența a acestora în raport de

Ministrul Cîmpeanu vrea să relaxeze măsurilor în şcoli: ”În Franța dacă apar 8 cazuri de copii infectați, cursurile merg mai departe”

Ministrul Cîmpeanu vrea să relaxeze măsurilor în şcoli: ”În Franța dacă apar 8 cazuri de copii infectați, cursurile merg mai departe”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, este pe cale să se inspire din măsurile luate în Franța, unde dacă apar cazuri de COVID cursurile merg mai departe.

Ministrul Educației: Școlile din Cluj intră în sistem online probabil de săptămâna viitoare

Ministrul Educației: Școlile din Cluj intră în sistem online probabil de săptămâna viitoare

Școlile și gradinițele din județul Cluj vor intra în sistem online de săptămâna viitoare, pentru că numărul cazurilor de SARS-CoV-2 este foarte mare, a anunțat, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Termenul de depunere a dosarelor pentru bursele școlare se prelungește! Ministrul Educației a anunțat termenul limită

Termenul de depunere a dosarelor pentru bursele școlare se prelungește! Ministrul Educației a anunțat termenul limită

Sorin Cîmpeanu a precizat că a fost luată această decizie de prelungire a perioadei de depunere a actelor deoarece au fost o serie de neclarități legate de documentele pe care elevii trebuie să le prezinte.

Trec școlile din Cluj în online? Ce spune ministrul Educației

Trec școlile din Cluj în online? Ce spune ministrul Educației

Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a declarat în cadrul unei emisiuni că dacă se păstrează trendul ascendent de cazuri şi de spitalizări, judeţul Cluj va trece în online peste o săptămână.

Viitorul an școlar va fi mai lung decât actualul, spune Sorin Cîmpeanu. Când vor începe copiii școala, în toamnă

Viitorul an școlar va fi mai lung decât actualul, spune Sorin Cîmpeanu. Când vor începe copiii școala, în toamnă

Vești proaste pentru elevi. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că viitorul an școlar va avea o perioadă de cursuri mai lungă decât actualul an. Școala ar putea începe mai repede și s-ar putea termina mai târziu în comparație cu datele cunoscut

Clujul intră în scenariul roșu, iar o parte dintre elevi vor învăța online

Clujul intră în scenariul roșu, iar o parte dintre elevi vor învăța online

Cluj-Napoca a depășit rata incidenței de 3 cazuri la mia de locuitori, iar primii afectați sunt elevii.

Cluj-Napoca este primul mare oraș din România care intră în scenariul roșu în valul 5. Elevii vor învăța online

Cluj-Napoca este primul mare oraș din România care intră în scenariul roșu în valul 5. Elevii vor învăța online

Cluj-Napoca este cel mai mare oraș din țară unde rata incidentei a trecut de 5 cazuri la mia de locuitori.

Mii de elevi din Cluj nu mai primesc burse de merit, după ce a crescut media: Bursele o povară, pensiile speciale nu!

Mii de elevi din Cluj nu mai primesc burse de merit, după ce a crescut media: Bursele o povară, pensiile speciale nu!

Din semestrul 2 al acestui an școlar, circa 9.000 de elevi din Cluj-Napoca nu vor mai primi burse de merit, după ce a fost crescută media pentru acordarea bursei de la 8.50 la 9.50.

Ministrul Educației, anunț despre bursele elevilor. Cum pot beneficia de ajutor cei care au pierdut bursa de merit

Ministrul Educației, anunț despre bursele elevilor. Cum pot beneficia de ajutor cei care au pierdut bursa de merit

Ministrul Educației a transmis că elevii care nu mai au șansa să obțină bursa de merit, după ce pragul mediei pentru acordarea acesteia a crescut de la 8,50 la 9,50, pot beneficia încă de sprijin financiar, dacă aplică pentru bursa de studiu, în valoare d

Mâine începe şcoala pentru elevii din învăţământul primar şi preşcolar. Copiii nu vor primi testele de salivă

Mâine începe şcoala pentru elevii din învăţământul primar şi preşcolar. Copiii nu vor primi testele de salivă

În plină explozie a infectărilor, elevii din învăţământul primar şi preşcolar revin de mâine la şcoală, însă fără teste antigen. Bucuria celor mici este umbrită de îngrijorarea părinţilor care reclamă faptul că nu sunt teste de salivă, în condiţiile în ca

Vasile Dîncu confirmă o întânire cu președintele Iohannis: Este șeful armatei, ne-a întins o mână de ajutor pentru a lucra mai eficient

Vasile Dîncu confirmă o întânire cu președintele Iohannis: Este șeful armatei, ne-a întins o mână de ajutor pentru a lucra mai eficient

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a confirmat, vineri seara, la Digi24, că a discutat zilele acestea cu președintele Klaus Iohannis, alături de alți miniștri, și a spus că șeful statului a vrut să știe, în calitate de comandant suprem al Armatei, care sun

Sorin Cîmpeanu, declarații de ultimă oră în scandalul burselor de merit: „Dacă va fi cazul, vom revizui criteriile”

Sorin Cîmpeanu, declarații de ultimă oră în scandalul burselor de merit: „Dacă va fi cazul, vom revizui criteriile”

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a dat declarații de ultimă oră cu privire la scandalul burselor de merit ale elevilor. Acesta susține că bugetul pentru bursele elevilor este cu 400 de milioane de lei mai mare decât în 2021.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre creșterea mediei de acordare a burselor: ”Nu susţin principiul comunist”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre creșterea mediei de acordare a burselor: ”Nu susţin principiul comunist”

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a spus că decizia de a creşte media de acordare a burselor la 8,50 la 9,50 va răsplăti performanța.