Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a ar putea deveni istorie în anii următori: Ce a declarat Daniel David Ministrul Educației
Ministrul Educației anunță posibila renunțare la Evaluarea Națională. În locul acestui examen, Ministerul Educației ia în considerare adoptarea portofoliului educațional drept principal instrument de evaluare a elevilor.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat într-o conferință de presă că România se îndreaptă către o reformă semnificativă în evaluarea elevilor, în linie cu recomandările OECD. Renunțarea la Evaluarea Națională este o opțiune reală, dar condiționată de reducerea inechităților din sistemul de învățământ.
„Când vom reuși să eliminăm discrepanțele între școli și între profesori, modalitatea de notare, atunci trebuie să schimbăm cu totul acest model”, a precizat ministrul.
Într-un dialog cu presa, Daniel David a recunoscut că actuala formă a Evaluării Naționale – cu probe la doar două materii – nu reflectă în mod corect pregătirea generală a elevilor. El a explicat că tranziția către un sistem bazat pe portofoliul educațional se va face treptat.
„Ei criticau pe bună dreptate. Examenul național pentru clasa a VIII-a, cum se întâmplă acum, punctual și cu două materii, nu e ok. Așa că flexibilizăm lucrurile. Nu mergem doar pe două materii, mergem pe mai multe, mai lăsăm și câteva locuri la școală. Este o schimbare în acea direcție.”
Portofoliul educațional a devenit obligatoriu începând cu anul școlar 2024–2025 pentru copiii din grupa mijlocie și elevii din clasa pregătitoare, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Acesta include documente relevante care reflectă parcursul și rezultatele educaționale ale elevului: diplome, certificări, evaluări standardizate, produse ale activităților școlare și extrașcolare, precum și recomandări pentru orientarea școlară sau profesională.
Pe termen lung, portofoliul ar putea deveni principalul instrument de evaluare la finalul gimnaziului și liceului, înlocuind examenele clasice.
0 Comentarii