FOTO. UBB Cluj i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Joseph E. Stiglitz, cel care a prezis criza financiară din 2008

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a găzduit astăzi o ceremonie de marcă în peisajul academic internațional: acordarea titlului de Doctor Honoris Causa reputatului economist american Joseph E. Stiglitz, profesor la Columbia University și laureat al Premiului Nobel pentru Științe Economice

Evenimentul a fost organizat de UBB la inițiativa Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), ca o recunoaștere a contribuțiilor remarcabile ale profesorului Stiglitz în domeniul economiei globale, al politicilor publice și al dezvoltării sustenabile.

Ceremonia a reunit cadre universitare, studenți, cercetători, alături de invitați de seamă, precum primarul Emil Boc, viceprimarul Dan Tarcea și, în format online, ministrul Educației, Daniel David.

Laureat al Premiului Memorial Nobel în anul 2001, Joseph E. Stiglitz este cunoscut pentru cercetările sale inovatoare despre asimetria informațională, dar și pentru implicarea activă în dezbateri globale privind inegalitatea veniturilor, criza financiară, schimbările climatice, globalizare și guvernanță corporativă.

„Comunitatea UBB Cluj este de azi mai bogată  odată cu alăturarea profesorului Joseph E. Stiglitz de la Columbia University din New York, laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Propunerea de acordare a distincției a fost formulată de FSPAC - Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării și este o recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile în economie și politici publice”, au transmis reprezentanții UBB Cluj.

Desemnat în 2011 de revista Time drept unul dintre cei mai influenți 100 de oameni ai lumii, Stiglitz rămâne un reper pentru generații întregi de economiști, activiști și decidenți politici. Prin munca sa, a contribuit nu doar la dezvoltarea teoriei economice, ci și la modelarea politicilor publice în favoarea incluziunii, sustenabilității și justiției sociale.

CITEȘTE ȘI: Economistul  Joseph E. Stiglitz, cel care a prezis criza financiară din 2008, vine la Cluj-Napoca! Va fi onorat de UBB cu titlul de Doctor Honoris Causa

WhatsApp Image 2025-05-08 at 15.26.53.jpeg

WhatsApp Image 2025-05-08 at 15.26.53 (1).jpeg

Comentarii Facebook