Ministrul Educației, Daniel David, despre negocierile privind formarea Guvernului: „Discuțiile au fost rezonabile”


Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că în cadrul discuțiilor privind formarea unui nou Guvern nu s-au luat decizii privind aspectele financiare. 

„Nu s-au luat decizii. Eu am participat doar la discuții legate de programul de guvernare, nu pe aspecte financiare, deocamdată. Încă nu sunt decizii pe aspecte financiare”, a explicat David.

De asemenea, fostul rector al UBB Cluj a mai menționat faptul că discuțiile la care a participat au fost rezonabile. 

„Eu nu am prins acea parte. Cât timp am fost eu acolo, discuțiile au fost rezonabile”, a precizat Daniel David, notează agerpres.ro. 

Amintim că miercuri, 11 iunie 2025, a avut loc o nouă rundă de discuții la Palatul Victoria pentru planul de salvare a economiei. La discuții au participat toți miniștrii și timp de cinci ore au discutat despre măsurile necesare pentru a acoperi deficitul de zeci de miliarde de lei.  

Însă, nici de această dată nu a existat un acord între partide, iar ședința a fost una cu tensionată, cu acuzații reciproce între PSD și USR, cearta pornind de la alocarea banilor din PNRR. 

Comentarii Facebook