Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul călător faptul că începând cu data de 13.09.2021 (luni), traseul liniei M26 se va modifica.
Ca urmare a restrictionarii circulatiei rutiere in zona Parcului Central, in perioada 16.09.2021 ora 05:00 – 19.09.2021 orele 23:00, CTP Cluj-Napoca S.A. va opera unele modificări.
Centura de Sud din Florești, prin spatele VIVO, revine în actualitate. Acest drum ar urma să fie făcut, dar conexiunea cu strada Sfântul Ion să se facă numai cu autobuzele.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA va suplimenta mijloacele de transport în comun cu aproximativ 30%, începând cu data de 13.09.2021, ca urmare a începerii anului școlar și a reluării activitătii în majoritatea unitătilor economice din municipiul
Activiștii civici din Cluj aduc critici modului, în care proiectul metroului clujean a fost pus supus dezbaterii publice la 3 săptămâni după ce va fi avizat de Comisia Europeană.
Pe durata UNTOLD 2021, CTP Cluj-Napoca S.A. va opera următoarele modificări de programe si trasee, ca urmare a restrictionarii circulatiei rutiere în zona Parcului Central.
Anul acesta a venit cu schimbări importante pe piața de energie electrică, în contextul liberalizării prețului energiei electrice, dar și pe piața de gaze naturale, în urma liberalizării ce a avut loc anul trecut. Chiar dacă nu ați luat până acum o deciz
Vitezomanul Gică a rupt un copac azi noapte, pe Calea Moților, pe fondul vitezei excesive.
Cunoscutul interlop clujean Nelson Mondialu a intrat în conflict cu fanii de pe rețelele de socializare, după ce a exagerat cu solicitările de donații. Nelson Mondialu este ”strâmtorat” financiar, după ce s-a apucat să își facă o casă în comuna Ciurila, l
Primarul Emil Boc s-a angajat că va demola toate garajele din Cluj-Napoca.
Milionarul Sile Pușcaș, constructorul Platinia, cere acum 2 milioane de euro pentru terenul donat pe Calea Mănăștur municipalității. Boc spune că terenul a fost donat pentru ca dezvoltatorul să poată ridica Platinia, pentru că altfel nu primea autorizație
Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe strada Bucegi, din cartierul Mănăștur. Drumul este îngust, iar modul în care s-a dat peste cap șoferul pare a fi incredibil.
Viceprimarul Dan Tarcea a declarat că Centura Metropolitană nu va rezolva numărul mare de mașini din oraș.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că pe Splaiul Independenței circulă numai mijloacele de transport în comun, pe sensul pe Opera Maghiară.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat luni, schimbarea rutei autobuzului M26, care merge din Florești, pânî în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. Acesta va avea, de acum, capătul liniei, la Opera Maghiară.
Un Cod Portocaliu de vijelie este anunțat la Cluj, pentru seara zilei de duminică.
Șoferii care vor circula dinspre centru spre Mănăștur, vor avea surprize de luni, 2 august, pentru că s-au redus benzile care fac accesul spre cel mai mare cartier al Clujului.
Locuitorii din Baciu cer ca autobuzele să circule până în centrul Clujului, pe Regele Ferdinand, Memorandumului și Opera Maghiară.
Modernizarea străzii Cardinal Iuliu Hossu s-a terminat, valoarea investiției fiind de 9.532.817,22 lei fără TVA.
Distribuție Energie Electrică România, demarează, începând cu luna august (a.c), o acțiune de înlocuire a contoarelor clasice cu contoare inteligente, în județul Cluj.
Compania de Transport Public Cluj anunță modificarea traseelor pe anumite porțiuni pentru autobuze: 26, 30, 41, 44 și M26.
Un stâlp a fost doborât de furtună, pe strada Izlazului, din comuna Florești. ISU a avut parte de mai multe solicitări.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a spus că în Grigorescu este aproape imposibil să fie construit un parking. Acesta a spus că ar fi păcat să distrugă spațiile verzi pentru a face un parking.
Clubul de manele Boeierul din Mănăștur a fost amendat pentru că a depășit orarul de funcționare, prevăzut de lege în stare de alertă, ora 2.00 noaptea.
O petrecere urmată de un scandal a avut loc în dimineața zilei de 18 iulie, la clubul de manele Boierul din Mănăștur, ne-a semnalat un cititor.
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, spune că banda dedicată pentru transportul în comun pe Splaiul Independenței va debloca traficul.
Primarul Emil Boc le spune șoferilor care nu lasă mașina acasă că, în curând, se vor convinge singuri că stau mai mult în trafic și vor lăsa mașina acasă. Probabil pentru că orașul se va sufoca, din lipsa unor soluții.
Pe Splaiul Independenței va fi instituită o bandă unică pentru transportul în comun, pe 800 de metri.
Polițiștii clujeni au efectuat marți, 6 iulie, mai multe controale pe autobuzele din municipiul Cluj-Napoca. Aceștia au reținut o femeie.
Clujul e în topul orașelor din România cu cele mai multe stații de încărcare pentru mașinile electrice, dar acestea nu prea funcționează.