Duminica 28 Aprilie

Clujean înjunghiat de 7 ori într-un bar din Mănăștur, în timpul meciului U Cluj, din 27 ianuarie


Un clujean a fost înjunghiat de 7 ori într-un bar din Mănăștur, în timpul unui meci de fotbal. 

La data de 27.01.2023, în jurul orei 21.00, pe terasa unui local bar din Cluj-Napoca, cartierul Mănăștur, Aleea Moldoveanu, pe fondul unui conflict spontan născut în timpul vizionării unui meci de fotbal, inculpatul K.F. (Kovacs Flavius), în vârstă de 42 ani, a aplicat persoanei vătămate, S.A., 7 lovituri cu un obiect tăietor-înțepător (2 la nivelul brațului stâng, 4 la nivelul hemitoracelui stâng și una cervical anterior, la baza gâtului), cauzându-i leziuni care necesită 10-12 zile de îngrijiri medicale, totodată tulburând ordinea și liniștea publică, provocând scandal public ce a condus la o stare de indignare și insecuritate socială persoanelor aflate în local. Cei doi au fost despărțiți de către martorii aflați la fața locului. Persoana vătămată a sunat la 112 după încheierea conflictului”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, citat de ziarulclujean.ro

Inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor.

În ordonanța din data de 29.01.2023 s-a luat măsura reținerii, pe o durată de 24 ore, față de suspectul Flaviu Kovacs și ulterior a fost luată măsura arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj.

U Cluj a jucat cu Rapid, vineri, 27 ianuarie, de la ora 20.00.

Comentarii Facebook