Județul Cluj înregistrează în prezent 383 de urși, față de 311 în 2022. Zeci de atacuri, sute de mii de lei în despăgubiri și un cadru legal parțial blocat la CCR — Prefectura Cluj a convocat o reuniune de urgență cu toate instituțiile implicate
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se pregătește pentru una dintre cele mai importante sesiuni de admitere din ultimii ani. Pentru anul universitar 2026-2027, UBB scoate la concurs peste 31.900 de locuri la licență și master, iar noutățile anunțat
Cel mai mare parc comercial din Transilvania s-a deschis azi în Florești, lângă Cluj. URBANO Shopping & Living reunește zeci de branduri pe 25 de hectare și a atras valuri de vizitatori la inaugurare
Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, anunță impactul uriaș al URBANO Shopping & Living: 1.000 de locuri de muncă și investiție de 80 de milioane de euro
URBANO Shopping & Living s-a deschis în Florești, în mai puțin de 12 luni din clipa în care fusese anunțat acest proiect. Inaugurarea a avut loc în prezenta președintelui CJ Alin Tișe, a viceprimarului clujean Dan Tarcea dar și a altor oficiali. Primarul
Investiție uriașă în zona Clujului! S-a deschis oficial cel mai mare parc comercial din Transilvania, URBANO Shopping & Living FOTO/ VIDEO
Primăria Cluj-Napoca a inaugurat centrul rezidențial „Sfântul Vasile cel Mare", un cămin pentru vârstnici construit cu aproape 11 milioane de euro din bugetul local. Ceremonia a avut loc de Ziua Eroilor, iar primarul Emil Boc a transmis un mesaj emoționan
Fostul atacant al CFR Cluj, Cristian Bud, surprinde cu noua sa viață după retragerea din fotbal. La 40 de ani, triplu campion al României alături de formația din Gruia, fostul fotbalist trăiește acum în Elveția, unde s-a reprofilat complet și spune că reu
Vești noi despre Dan Petrescu! MM Stoica a rupt tăcerea după luni de zvonuri și speculații
Inspectorii sociali au efectuat 615 acțiuni de control în aprilie și au aplicat amenzi în valoare totală de 408.000 de lei. Au fost dispuse 763 de măsuri de remediere și 29 de sancțiuni contravenționale
Proiectul de lege care propunea eliminarea actelor normative ce interzic organizațiile fasciste, simbolurile legionare și cultul criminalilor de război a fost respins miercuri de Senatul României, după un vot care a stârnit noi controverse pe scena politi
Un clujean a observat timp de o lună că lucrările de pe strada Octavian Goga au fluidizat traficul și propune sens unic permanent. Tranzitul spre Tăietura Turcului ar fi, spune el, mult mai bun decât înainte. Autoritățile nu au răspuns încă
Un suporter al echipei Universitatea Cluj a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare după ce a aruncat o sticlă de bere goală spre un grup de fani CFR în Parcul Central, în seara meciului din 31 martie 2025
Cluj-Napoca continuă planul pentru un transport public mai puțin poluant și mai bine conectat între cartiere. Primarul Emil Boc a anunțat că, începând din luna iunie, pe străzile orașului vor intra în circulație 22 de autobuze electrice noi, care se vor a
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat după publicarea celui mai nou sondaj realizat de INSCOP Research, care arată o schimbare majoră pe scena politică din România: pentru prima dată în ultimii șase ani, PNL depășește PSD în intenția de vot pent
O educatoare de la creșa Voinicel din Câmpenești a fost concediată după ce un raport a consemnat acte grave de violență asupra copiilor mici: loviri, forțarea alimentației, izolarea celor care plângeau și, potrivit părinților, punerea unui cuțit la gâtul
Organizatorii licențiați de jocuri de noroc online cer adoptarea urgentă a unei strategii naționale de combatere a pieței ilicite. AOJND avertizează că platformele ilegale sunt controlate de rețele criminale și expun jucătorii la fraude
După eșecul suferit de „U” Cluj în Bănie, scor 5-0 pentru Universitatea Craiova, suporterii CFR Cluj i-au transmis un mesaj ironic primarului Clujului, Emil Boc. „Recomandăm complex de vitamina B, ajută la somn. Vise plăcute”
O studentă din Cluj-Napoca a trăit mai bine de un an sub teroarea fostului iubit, care a refuzat să accepte despărțirea și a transformat relația într-un coșmar presărat cu amenințări cu moartea, șantaj sexual, urmăriri obsesive
Noile date publicate de Casa Națională de Pensii Publice arată cum arată în prezent sistemul de pensii din România și câți pensionari sunt înregistrați la nivel național. Potrivit statisticilor oficiale, în luna aprilie 2026 erau înregistrați 4.682.638 de
Ilie Bolojan, mesaj pentru toți românii, după ce România a primit aproape 3 miliarde de euro de la UE: „Urmează două săptămâni decisive”
Monstru cu chip de tată! Un bărbat de 46 de ani a agresat-o pe fiica partenerei sale, care avea 7-8 ani, timp de 2 ani de zile
Comuna Jucu e pe primul loc la accidente pe DN1C, ruta Cluj-Napoca – Baia Mare. Primăria a transmis un mesaj de avertizare după ce analiza IPJ Cluj a scos la iveală statistici îngrijorătoare pentru zonă
Scandal violent într-un autobuz din Cluj. Un bărbat a lovit o femeie cu palma, piciorul, o cârjă și o sticlă. Apoi a amenințat-o cu moartea în fața polițiștilor
Cluj-Napoca rămâne unul dintre cele mai scumpe orașe din România pentru chiriași, chiar și într-o lună în care piața s-a temperat la nivel național. Cât costă în aprilie 2026 o garsonieră, un apartament cu două sau trei camere
Trei sferturi dintre românii care caută o locuință se tem că prețurile nu reflectă valoarea reală a proprietăților, arată un sondaj Imobiliare.ro realizat în mai 2026. Deși 90% consideră că piața este supraevaluată, puțini sunt dispuși să renunțe la aștep
Scandal uriaș într-o comună din județul Cluj, după ce polițiștii au descoperit nereguli grave la un depozit de material lemnos din Poieni. O firmă este acum anchetată într-un dosar penal pentru infracțiuni la regimul silvic și fals informatic, după ce aut
Un clujean în vârstă de 45 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat, a fost extrădat din Italia și adus în România, după o operațiune desfășurată în cooperare între autoritățile române și cele
De la 21 mai 2026, toate transferurile de deșeuri din UE trebuie gestionate exclusiv prin sistemul electronic european, fără excepții. Regulamentul 2024/1157 aduce și interdicții clare la export și cerințe mai stricte de trasabilitate