Ioan Feher, așa se numește românul din Marea Britanie care i-a ajutat pe hackerii ruși de la Killnet să lanseze atacurile cibernetice asupra unor site-uri din România.
ANAF vrea ca profesorii care dau meditații elevilor să aibă casă de marcat și să plătească impozite.
Cel de al doilea set de teste de antrenament pentru Evaluarea Națională 2022 a fost publicat luni de Ministerul Educației.
Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2022 au fost publicate de Ministerul Educației, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Primul set a fost anunțat joi de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, cu mențiunea că de acum înainte î
evii claselor a VIII-a au aflat rezultatele simulării examenelor de Evaluare Națională, desfășurate în perioada 28 martie – 6 aprilie 2022.
Ministerul Educației anunță că unitățile de învățământ pot aplica pentru a deveni școli-pilot. Instituțiile care aplică la acest proiect au posibilitatea să probeze tehnici de predare după model occidental, să fie mai aproape de nevoile şi dorinţele elevi
Protecția Consumatorilor Cluj au primit sesizări și reclamații în legătură cu localurile din Dej și Gherla, iar în 7 aprilie au declanșat un control fulger.
Luni, 28 martie, elevii claselor a XI-a și a XII-a au susținut prima probă de simulare a examenului de Bacalaureat. Elevii au susținut astăzi proba la Limba și Literatură Română urmând ca mâine, marți 29 martie să susțină proba la materia obligatorie în f
Președintele Academiei Române, fost rector al UBB, Ioan Aurel Pop a vorbit în cadrul unui interviu despre posibilitatea ca românii să-și apere țara în cazul invaziei ruse. Ioan Aurel Pop este convins că în pofida caracterului pașnic al națiunii române, ur
Refugiata ucraineană Iulia Chernitskaya a povestit cum un șofer i-a oferit într-o benzinărie din România 200 de lei ca ajutor. Femeia nu i-a primit, dar a fost emoționată până la lacrimi.
Refugiații ucraineni care aleg România au acum șansa de a opta pentru un loc de muncă, după ce mai mai multe companii din țară și organizații s-au mobilizat într-o mișcare de solidaritate fără precedent și au lansat mii de oferte în piață. Un exemplu vine
O mamă cu patru copii, refugiată din Ucraina în județul Brașov, a rămas impresionată de grija românilor pentru poporul ucrainean. În timp ce se afla o benzinărie în comuna Moieciu, județul Brașov, un bărbat a abordat-o și a întrebat-o dacă este din Ucrain
Foarte mulți români nu știu să scrie corect verbul ”a voi” și ”a vrea”.
Joi, 24 februarie, dictatorul Vladimir Putin a anunţat în zori ceea ce numește el a fi o „operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i apăra pe separatiștii din estul țării”. La ora 6 dimineața, Darija Shovkoplyas se afla cu soțul său și băiatul lor de 10 a
Autorităţile au montat indicatoare în limba ucraineană, pentru a-i ajuta pe refugiaţii care vor să ajungă Ungaria prin punctele de trecere a frontierei din Bihor. Cei mai mulţi dintre ucraineni laudă această iniţiativă, mai ales că alfabetul lor, cel chir
Ruxandra Mercea, directoarea școlii internaționale Transylvania College, a lansat în această săptămână o inițiativă concretă adresată membrilor comunității din jurul școlii (elevi, părinți, profesori și familiile acestora), precum și refugiaților - elevi
Românii s-au mobilizat foarte tare pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni, iar în spațiul public au apărut voci care spun că ”pentru ai noștri” nu s-ar fi agitat atât.
Operatorul turistic Hello Holidays a asigurat și asigură transport gratuit refugiaților din Ucraina care tranzitează România. Un transfer de la Vama Siret la București a fost realizat pe 28 februarie pentru mai mult de 100 de studenți indieni ai unor facu
Polițiștii clujeni au intervenit și au ajutat o familie de ucraineni, care a rămas blocată pe Autostrada Transilvania, după ce microbuzul s-a defectat.
Cuvântul ”Franț” este folosit foarte des în Ardeal, fiind o jignire. Puțini știu însă ce înseamnă cu adevărat.
Vă invităm într-o călătorie virtuală pe „tărâmul fericirii”, o incursiune de câteva minute în lumea modelului de învățământ danez, acolo unde sistemul este centrat pe valori, nu pe cantitatea cunoștințelor acumulate.
Un clujean, jucător profesionist de poker,Cosmin Joldiș, a câștigat peste 1 milion de dolari după ce a concurat la mai multe concursuri internaționale.
Un elev din clasa a opta de la Colegiul George Coșbuc a leșinat la finele anului trecut, după ce a primit nota patru la ora de desen pentru că nu a ghicit ”într-un joc imaginea lui Aristotel”.
Programa BAC 2022: Ministerul Educației a prezentat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022.
Marion Breuil, o tânără din Franţa, vrea să devină medic veterinar şi a ales să-şi facă studiile la Cluj, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinare (USAMV). Ea se declară mulţumită de ceea ce a găsit în România şi spune că îi place foart
La exact 32 de ani de la moartea eroului Ballai Zoltán Csaba, îi vom aduce un omagiu prin amplasarea unui panou comemorativ.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, zilele acestea, 102 ani de învățământ medical în limba română. În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2021, joi, 9 decembrie, a avut loc Gala Pr
Cunoscutul avocat clujean Ciprian Păun a făcut o analiză pertinentă despre starea în care se află cultura românescă și impactul devastator pe care l-a avut cartea lui Codin Maticiuc, despre intelopul Nuțu Cămătaru.
Un studiu lansat pe un grup de Facebook dedicat chiriilor, arată că oamenii sunt dispuși să plătească mult mai mult pentru o chirie.
Emma Răducanu i-a cucerit pe toți românii, după ce a vorbit limba română la turneul de la Cluj, Transylvania Open.