Astra a învins ”U” Cluj cu scorul de 4-3, dar giurgiuvenii ar putea pierde meciul din cauza unei gafe a staff-ului tehnic.
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație cu ocazia a două evenimente ce au loc la sfârşit de săptămână în centrul oraşului.
China a inaugurat, marţi, cel mai lung pod peste mare din lume, care leagă China continentală de teritoriile semi-autonome Hong Kong şi Macao.
Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete ”Puck” a reunit la spectacolele și evenimentele din program nu mai puțin de 9.000 de participanți.
Suporterii U Cluj și nu numai sunt invitați la un spectacol care poate fi văzut sâmbătă, pe Scena Urbană de la UBB Cluj.
Fostul senator UDMR și consilier prezidențial, Peter Eckstein Kovacs, susține că ”Tudorel Toader trebuie dat cu două şuturi în fund afară din Guvern”.
Premierul Viorica Dăncilă continuă lupta cu protestatarii din 10 august. Aflată la Bruxelles, șefa Guvernului de la București, a spus că aceștia erau drogați trimiși ”din afară”.
Marian Oprișan, căruia Liviu Dragnea i-ar fi promis în schimbul susținerii postul de ministru de Interne, a explicat fotografia postată de Victor Ponta.
Victor Ponta a dat publicității o nouă fotografie în care apare Liviu Dragnea și șefii ”serviciilor”: Laura Codruța Kovesi, George Maior.
Fostul premier Victor Ponta a dat publicității o nouă fotografie de la întâlnirile are aveau loc la vilele de protocol, unde Dragnea și ”statul paralel” purtau discuții.
Șunca presată trebuie consumată cu mare grijă, iar populația trebuie să se învețe să citească etichetele pentru a vedea ce conține produsul cumpărat.
Concursul Lights ON Cluj-Napoca a fost câștigat de proiectul ”SWING WITH LIGHT” a fost câștigat de Eszter Szoke și Katalin Tanczos.
Cea de-a doua ediție a festivalului Cluj Symphony Experience începe joi, 20 septembrie, iar timp de patru zile, acesta va transforma Clujul într-o scenă muzicală prin evenimentele speciale pregătite de organizatori.
Strada Mihail Kogălniceanu va fi refăcută și pietonalizată, la fel ca și străzile adiacente. Arhitecții care au ales proiectul câștigător au dat în exprimari filozofice, când au prezentat proiectul.
Inspecţia Judiciară a decis exercitarea acţiunii disciplinare faţă de fostul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru că nu a respectat confidenţialitatea lucrărilor şi a inserat într-un comunicat de presă pasaje din discuţii ce vizau dosarul
Tatăl Adinei Florea, aparent afumat binișor, a intrat în direct la B1TV și a spus că fiica lui îi va face dosar lui Iohannis.
Poliţiştii clujeni au desfăşurat o razie pentru prevenirea și descurajarea comiterii de fapte antisociale, menținerea ordinii și liniștii publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii.
Un sondaj Sociopol arată că, dacă duminica viitoare alegeri parlamentare, PSD ar avea un scor de 35%, PNL de 19%, ALDE - 10%, iar USR - 8%.
Avioanele de luptă F-22 Raptor au ajuns la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, pentru a participa la exerciţiul Dacian Eagle 2018.
Festivalul Zilele Culturale Maghiare din Cluj are loc în perioada 19 - 27 august, când o parte din zona zero a Clujului va fi racordată la evenimente.
Polițiștii clujeni au organizat, luni, o acțiune de prevenire şi informare a cetățenilor în vederea responsabilizării acestora cu privire la adoptarea şi respectarea unor reguli preventive minime pentru reducerea riscului referitor la furturile
Premierul Viorica Dăncilă a făcut o nouă gafă, miecuri, când a spus că se bucură că se află la Priştina, capitala Kosovo, deşi se afla în capitala Muntenegrului, Podgorica.
Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, a postat pe contul său de Facebook o listă a celor, ce susține el că sunt, 40 de gafe ale premierului Viorica Dăncilă.
Clujenii de pe strada Avram Iancu îi cer lui Emil Boc să ia măsuri împotriva milionarului Dumitru Ghișe și să oprească lucrările de construcție a unui hotel direct peste vestigiile istorice ale Clujului.
Inspectoratul de Poliție al CJudețului Cluj are un nou șef, numit prin ordinul ministrului de Interne.
Croaţia este pe locul doi în lume, după finala jucată la Campionatul Mondial, dar politicienii din această țară nu se ridică la acest nivel, le-a transmis anytrenorul echipei Zlatko Dalic.
Presa occidentală a prezentat imagini cu Coco Austin, susţinând că e vorba de preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic.
Hafez al Assad, fiul preşedintelui Siriei, Bashar al Assad, nu a obținut un rezultat foarte bun la Olimpiada Internaţională de Matematică 2018 (IMO), de la Cluj-Napoca.
Laura Codruţa Kovesi a fost revocată de la șefia DNA, iar acum CSM i-a aprobat cererea de reîncadrare în structura DIICOT, de unde a plecat.
Rusia a anunțat că încep lucrările la unele porțiuni de autostradă care vor face parte din uriașul proiect al unei ”centuri” a Mării Negre.