Restricții de circulație în centrul Clujului, în acest weekend. Ce zone trebuie să eviți



Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație cu ocazia a două evenimente ce au loc la sfârşit de săptămână în centrul oraşului.

Mai exact, este vorba despre evenimentul “Haide U pe Scena Urbană”, care se va desfășura sâmbătă, 27 octombrie 2018, pe strada Mihail Kogălniceanu (în faţa Universităţii ”Babeş-Bolyai”). Astfel, circulația va fi restricționată pe strada Mihail Kogălniceanu începând de vineri, 26 octombrie 2018, ora 22.00 până sâmbătă, 27 octombrie, ora 22.00.

De asemenea, restricții de circulație vor fi instituite duminică, 28 octombrie 2018, între orele 09.30-13.00, cu ocazia Semimaratonului Transilvania, pe traseul acestuia: Piaţa Unirii – Bd. Eroilor – latura de est a Pieţei Unirii – str. Iuliu Maniu - str. Baba Novac – str. Mihail Kogălniceanu – str. Gaal Gabor – str. Ion I.C.Brătianu – str. Hermann Oberth - str. Mihail Kogălniceanu – str. Emmanuel de Martonne - str. Ion I.C.Brătianu – str. Universităţii – str. Potaissa – str. Episcop Ioan Bob – Piaţa Unirii.

Comentarii Facebook