Vineri 20 Septembrie

Zilele Culturale Maghiare 2018. Program și evenimente

 

Festivalul Zilele Culturale Maghiare din Cluj are loc în perioada 19 - 27 august, când o parte din zona zero a Clujului va fi racordată la evenimente. 

 

Concertele vor avea loc în Piaţa Unirii, pe strada Kogălniceanu sau în curtea Muzeului de Artă.

 

Luni, 20 august, și marți, 21 august, între orele 10.00-18.00, publicul este invitat să viziteze turnul Bisericii Sfântul Mihail pentru a se bucura de minunata panoramă a Clujului înainte ca biserica să intre în procesul de restaurare care va dura aproximativ trei ani.

 

Scena din Piața Unirii va fi gazda a două concerte în fiecare seară, artiștii care vor concerta aici fiind, printre alții, Lovasi András, Knock Out (aflat la a 25-a aniversare), Rúzsa Magdi, Keresztes

 

Ildikó, foști membri ai grupului Piramis, Révész Sándor, Závodi János, Bagossy Brothers Company și Demjén Ferenc. Tot scena din Piața Unirii va găzdui Gala Festivalului Internațional Folcloric ”Sfântul Ștefan”, aflat la a 20-a ediție, și la care participă mai multe grupuri de dans popular din Europa. Grupurile folclorice vor da startul programului scenei din Piata Unirii în ziua de 21 august. 

 

De asemenea, Curtea Bánffy va fi locul în care vor putea fi ascultate concertele Grupului Metropol, Trioului Nagy János, Argó, Bohemian Betyras, Baricz sau Musica Historica.

 

Piața Unirii, latura Estică, o bandă de circulație, până în dreptul magazinului Vodafone, pe toată perioada evenimentului, între 19 august ora 22, până la 27 august, ora 22 (incluzând perioada de montare/demontare, respectiv eliberarea totala a spațiului);

 

Piața Unirii, latura Sudică și Estică, între 23-26 august, între orele 20.30-23.15 (se decide în funcție de afluxul spectatorilor);

 

Piața Unirii, latura Sudică și Estică va fi închisă total în data de 26 august, între orele 20.30 și 23.15, în timpul spectacolului de gală a Budapest Gypsy Sypmhony Orchestra – 100 Violins.

 

Piața Unirii, latura Nordică în data de 26 august, între orele 18.50-19.30, fără a afecta cursele CTP  în timpul concertului de alămuri din turnul Bisericii Sf. Mihail;

 

Str. Kogălniceanu, pe toată lungimea ei (de la intersecţia cu str. Universităţii până la intersecţia cu str. Baba Novac), din data de 19 august, duminică, orele 22.00, pentru a se începe amplasarea standurilor meșteșugarilor, muzeelor, ale editurilor, montajul scenei, amenajarea locurilor de comercializare şi consum de bere, apă, suc, respectiv produse alimentare, până în data de 27 august orele 22.00, incluzând perioada de demontare, eliberarea totala a spațiului. Solicităm ajutorul Poliției Locale în vederea evacuării străzii;

 

Parcarea de pe strada Universității din data de 19 august, duminică ora 22.00, până în data de 27 august, luni orele 22, în vederea amenajării logisticii de vânzare de bere, sucuri și produse alimentare. Solicităm ajutorul Poliției Locale în vederea evacuării parcării;

 

O bandă de circulație secvențial pe traseul str. Clinicilor nr. 18 – Piața Păcii – Piața Unirii, latura Sudică și estică, în data de 21 august, între orele 18.00–19.00 pentru defilarea formațiilor folclorice din cadrul Festivalului Internațional de Folclor Szent István/Sf. Ștefan.

 

Strada Baba Novac de la intersecţia cu strada M. Kogălniceanu, până la intersecţia cu strada I.C. Brătianu, strada I.C. Brătianu de la intersecţia cu strada Baba Novac până la strada Hermann Oberth, strada Hermann Oberth de la Bulevardul Eroilor, până la strada Kogălniceanu, respectiv o bandă de circulaţie pe strada Universităţilor pentru Crossul  Zilelor Maghiare în data de 25 august între orele 10-13. Traseul complet al crosului va fi: strada Mihail Kogălniceanu, strada Emmanuel de Martonne, strada I. C. Brătianu, strada Hermann Oberth, strada Mihail Kogălniceanu, strada Baba Novac, strada Hermann Oberth, Bulevardul Eroilor (pe trotuar), strada Universităţii, strada Mihail Kogălniceanu.

 

Fântâna arteziană din Piața Unirii va fi oprită pe durata concertelor între 21-26 august, de la orele 19.00 până la orele 23.00;

 

Reflectoarelor care iluminează Piața Unirii vor fi stinse pe toată durata evenimentului între orele 20.00-23.00;

 

Iluminatul public pe latura vestică, sudică și estică a Pieței Unirii va fi oprită în data de 26 august, duminică, între orele 20.30–23.00, în timpul spectacolului de muzică clasică;

 

Programul toaletei publice din Piaţa Unirii va fi prelungit până la ora 23.00, în perioada 21-26 august 2018.

Comentarii Facebook