Procurorii DIICOT au făcut peste 106 de percheziţii, miercuri, la persoane suspecte de evaziune fiscală cu carne alterată din UE.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că primarul Emil Boc este prost informat în privința transportului elevilor din școlile speciale
Romaniţa Iovan NU i-a uitat pe moții din comuna Horea, cei care au găsit avionul prăbușit în 20 ianuarie.
Iarna face ravagii în România, în special în Sud-Estul țării, unde mai multe județe se află sub avertisment de COD PORTOCALIU și COD ROȘU.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunță că din această săptămână sunt disponibile 7.567 locuri de muncă, dintre care cele mai multe în județul Cluj, peste 1.200.
Un fost comisar al Gărzii Financiare Cluj a fost dat afară după reorganizarea instiuției, cu toate că era unul dintre cei mai eficienți. Acesta este unul dintre exemplele negative ale desființării instituției.
Salariile vor creşte în acest an, dar diferenţele vor fi mari între județele bogate şi cele sărace.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben pentru mai multe județe din țară, printre care și Clujul.
România se află din nou sub COD GALBEN de ceață, pentru a treia zi la rând. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare pentru județul Cluj și alte 37 de județe.
Administrația Națională de meteorologie a emis, miercuri, un avertisment de tip cod galben pentru județul Cluj și alte 35 de județe, ce vizează fenomenul de ceață.
Publicația Capital a realizat topul județelor cu cei mai muți milionari în euro din ROmânia, iar pe primul loc se află București și Ilfov, însă, în acest an, averea celor 109 milionar a scăzut cu mai mult de jumătate față de 2012, ajungâ
Ceața a cauzat întârzieri de câteva ore luni dimineață la Aeroportul Internațional ”Avram iancu” din Cluj-Napoca.
Consiliul Județean Cluj va lua un credit de 130 de milioane de lei pentru confinanțarea unor proiecte europene.
Președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a declarat că susține în totalitate proiectul de implementare a transportului metropolitan în Florești, Apahida și alte patru comune din județ.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment de tip cod Galben de vijelie ce vizează mai multe județe, printre care și Clujul.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben de ninsori viscolite şi intensificări ale vântului, valabilă pentru mai multe judeţe ale ţării, de vineri şi până şi până sâmbătă.
Agenția Națională a Forței de Muncă anunță că din data de 28 noiembrie 2013 sunt disponibile 11.991 locuri de muncă la nivel național, dintre care peste 1.600 sunt disponibil e la Cluj.
Clujul ocupă locul doi în țară în privința debranșărilor de la Regia Autonomă de Termoficare.
Președinții a șapte partide din judeţul Cluj au semnat un protocol de colaborare pentru susținerea proiectului Cluj Capitală Culturală Europeană 2021.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben pentru mai multe județe din țară, printre care și Clujul, pentru intervalul, 25 noiembrie, ora 02 – 28 noiembrie, ora 08.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip cod galben ce vizează fenomenul de ceață, pentru mai multe județe din țară, printre care și Clujul.
Noul șef al IPJ Cluj, chestorul Tudor Grindean, a declarat că judeţul Cluj se numără printre cele mai sigure din ţară.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip COD GALBEN de ceață pentru mai multe județe din țară, printre care și Cluj.
Potrivit datelor de la Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din data de 8 noiembrie 2013, sun disponibile 12.076 locuri de muncă la nivel național, dintre care 1179 la Cluj.
Rosal Grup are 26 de utilaje pe care le va folosi pentru deszăpezire în Cluj-Napoca, dublu față de firma Brantner Veres.
Disponibilizații de la Posta Română Cluj sunt BĂTAIA de JOC a tuturor. Oamenii s-au dus la OPC Cluj pentru a se plânge, în disperare de cauză, dar au fost trimiși la Poliție. Citiți mai jos scrisoarea unui disponibiliat disperat.
Angajaţii disponibilizaţi de la Poşta Română Cluj şi-ar putea primi ajutoarele de şomaj numai în decembrie, din cauza birocraţiei şi a unui sistem defect.
”Hingherii” de mașini din Cluj sunt acuzați de un clujean că ridică în special mașinile cu numere din alte județe sau chiar din străinătate. El a dat un exemplu de pe strada Avram Iancu.
Județul Cluj nu a fost nici el ocolit de zăpada timpurie care a afectat mai multe județe din România. Prima ninsoare din acest an în Cluj a căzut miercuri în stațiunea Muntele Baisorii, unde stratul de zăpadă a ajuns la 12 cm, la o altitudine
Sistemul informatic al Universității Tehnice Cluj-Napoca a ”crăpat” chiar în ziua în care se făceau cazările studenților. Culmea și la facultatea de Calculatoare au fost probleme.