Șeful Postului de Poliție din Gara Dej, agentul-șef Vasile Câmpan, acuzat că ar fi protejat o grupare care a fura motorină din vagoane se apără și spune că el facea sex cu amanta în birou în noaptea flagrantului.
Premierul Victor Ponta a făcut, pe blog, un raport la 100 de zile de la preluarea guvenării. Citește AICI care sunt realizările lui.
Locuinţa co-fondatorului Apple, care a murit în anul 2011, a fost spartă şi din casă au fost furate bunuri în valoare de aproximativ 60.000 de dolari.
Şeful Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Dej, agentul Vasile Câmpan, a fost reţinut joi pentru 24 de ore şi prezentat in faţa unor judecători de la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită în formă conti
Andrei Margaritescu si Cristi Munteanu, doi fosti fotbalisti dinamovisti, au fost condamnati de catre magistratii Tribunalului Bucuresti la trei ani, respectiv, cinci ani de inchisoare, intr-un dosar legat de inmatricularea unei masini furate.
Pentru ca sunt vremuri de criza, cei mai multi dintre oameni cauta produse la jumatate de pret care, cele mai multe dintre ele, se gasesc in second-hand-uri.
Politistii din Marea Britanie au gasit in casa unor tigani romani, originari din Huedin, suspectati de furt din buzunare, o mizerie crunta. In judetul Cluj, rudele lor traiesc in adevarate palate.
Politistii britanici au gasit in telefonul unui roman, acuzat ca face parte dintr-o banda criminala care frauda bancomate, o fotografie in care apare copilul sau acoperit in bancnote furate.
Tiganii aurari care isi desfasoara activitatea pe strada Tipografiei din zona Pietei Mihai Viteazu ii agaseaza pe clujeni.
Mircea Varga este un tanar de 25 de ani nevoit sa isi castige existenta din portretele pe care le realizeaza trecatorilor si turistilor care ajung prin Piata Muzeului, Eroilor sau Piata Matei Corvin. "Ma simt ca un caine fara adapost", marturiseste el.
In timp ce lumea interlopa din oras isi face de cap, iar bisnitarii vand la colt de strada telefoane furate, politistii clujeni se ocupa cu dosare de mare anvergura penala. Au prins hotul unei sticle de bere.
Jurnalistii britanici de la Daily Mail au fotografiat palatele tiganilor din Huedin, ridicate si din banii furati de la londonezii care atipeau in metrou sau in trenurile de navetisti.
Politistii cerceteaza trei persoane sub acuzatia de furt de accesorii si componente de telefoane mobile de la fabrica Nokia de la Jucu.
Cunoscutul interlop din Turda, Ovidiu Vancea, zis Balibacea, a fost condamnat de Tribunalul Cluj la cinci ani de inchisoare cu executare, pentru ca a "tepuit" mai multe societati comerciale.
Detinutul care s-a spanzurat la Gherla este Ioan Ursut, barbatul acuzat ca a dat jaful de un milion de euro din Pasul Gutai, in 15 septembrie 2009.
Crucea de pe cetatuie a fost vandalizata, de pe statuie disparand cateva placi de bronz.
Hackerii Anonymous au atacat NASA si au postat pe internet adresele de email si parolele unor oficiali britanici si americani.
Ovidiu Vancea, zis Balibacea, si alti 9 membri ai gruparii sale, au fost eliberati de Curtea de Apel Cluj, dupa ce in noiembrie 2010 au fost arestati sub acuzatiile de inselaciune, fals si uz de fals.
Un barbat si o femeie din Romania au sechestrat si torturat o femeie in varsta de 70 de ani in satul Villcerf din Franta.
Preotul Ioan Roman sustine ca decizia ca la inmormantarile din Someseni sa nu se mai aduca coroane, ci sa fie donati banii familiei se bazeaza pe unele traditii populare.
Credinciosii ortodocsi din Parohia Someseni sunt sfatuiti de catre preot sa nu mai aduca coroane la inmormantari, ci bani pentru ca asa ajuta mai mult familia.
O femeie care fura flori din Cimitirul Manastur a fost prinsa in flagrant de politisti.
Numele unui important sef din Politia Cluj apare in celebrul dosar "Excavatorul", dosar in care, in urma cu doi ani, procurorii francezi au reclamat ca mai multe zeci de utilaje de constructii au fost furate si vandute in Romania.
Stiri de Cluj va prezinta in scurt timp un caz flagrant in care unul dintre sefii politiei clujene este implicat in dosarul "Excavatorul", care are ramificatii in Franta si Belgia.
Politistii din Apahida au retinut un tanar de 20 de ani suspectat ca a spart in noaptea de 14 spre 15 iulie mai multe bunuri in valoare de 7.000 de lei dintr-o locuinta din Caianu.
Lazile cu focoase furate sambata dintr-un tren au fost gasite, iar principalii suspecti ai politistilor sunt niste pusti de 12 si 15 ani.
Politistii de la Furturi Auto desfasoara perchezitii in Bucuresti, Ilfov, Giurgiu si Cluj pentru prinderea unei retele de hoti de masini de lux.
Cei patru tineri sunt suspectati ca sunt autorii a cinci furturi din locuinte ce au avut loc in perioada februarie-aprilie 2011 in Cluj-Napoca.
Sediul PDL Cluj a fost pradat de hoti in aceasta dupa-amiaza. Spargatorii au patruns in birourile democrat-liberalilor de pe Bulevardul Eroilor in jurul orei 18.00 si au furat o plasma si alte bunuri.
Doi hoti de masini care au furat in ultimele 6 luni noua autoturisme in valoare de 200.000 de lei au fost retinuti politistii din Cluj, in colaborare cu cei din Mures si cu DGIPI.