Cei care se ocupă de pregătirea lucrărilor la centura de Sud a comunei Florești au primit un ultimatum.
Consiliul județean Cluj anunță că nu s-a înregistrat niciun drum județean blocat, vineri dimineață
Consiliul Județean Cluj anunță că, luni dimineață, nu a existat niciun drum blocat de zăpezi la nivelul Clujului.
Primăria comunei Florești a reușit trecerea în domeniul public, din administrarea MAPN, a Poligonului Mic din Florești, pentru a înfiinșa spații de recreere în interes public.
Polițiștii clujeni anunță că se vor lua măsuri suplimentare de siguranță în perioada Revelionului, iar efectivele de polițiști care patrulează străzile vor fi mărite.
Consiliu Județean Cluj anunță că, joi dimineață, niciun drum județean nu era blocat sau închis din cauza zăpezilor, însă există anumite porțiuni de drum cu lunecuș.
Consiliul Județean Cluj anunță că, marți dimineața, nu există drumuri județene blocate de zăpezi.
Ninsoarea a revenit la Cluj-Napoca în ziua de Crăciun. După amiaza și pe toată durata serii a nins ca în povești.
Consiliul Județean Cluj a emis luni, 19 decembrie, ordinele de începere a serviciilor de proiectare pentru patru drumuri județene, contracte care au fost deblocate după un blocaj de aproape cinci ani.
Consiliul Județean Cluj susține că a deblocat patru contracte de modernizare și reabilitare a drumurilor județene.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat joi, 8 decembrie, cu CEC Bank S.A., contractul pentru obținerea, de către judeţul Cluj, a creditului bancar în valoare de 225.000.000 lei (aproximativ 50 milioane de euro).
Șerban Huidu a postat un comentariu acid la adresa guvernanților, acuzându-i că nu sunt drumuri, pentru a ajunge mai repede la munte.
Un grup de ONG-uri de bicicliști au lansat o propunere la adresa viitorilor parlamentari pentru a adopta ”Legea Bicicletei”, un proiect care sa stabileasca principii si sa prevada masuri adecvate
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, este invitat la emisiunea Știri de Cluj LIVE, miercuri seara, de la ora 18.00.
În cursul dimineţii zilei de 15 noiembrie 2016, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia desfăşurându-se normal, în condiţii de iarnă, anunță Consiliul Județean Cluj.
Dumul de legăturp dintre județele Cluj și Maramureș, DN18B, a fost blocat timp de mai multe ore, luni dimineață, pe traseul Caseiu – Chiuiesti – Magoaja – Targu Lapus, din cauza unui autocamion.
O tragedie a avut loc, joi seară, în comuna clujeană Mănășturel, unde o fermă de vacă a fost cuprinsă de flăcări.
România se laudă cu 200 de km de autostradă ce ar trebui să fie dați în exploatare în 2017.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a aprobat joi, 20 octombrie, Planul operativ de intervenţie în timpul iernii pe drumurile județene din județul Cluj, pentru perioada 1 noiembrie 2016 – 31 martie 2017.
Două dintre vedetele cel mai urmărite pe Facebook au decis să se despartă.
Inspectoratul Județean de Poliție transmite o serie de recomandări pentru conducătorii auto, în contextul avertismentelor de precipitații emis de meteorologi pentru aceste zile.
După finalizarea lucrărilor de asfaltare pe drumul judeţean DJ 103H Scrind - Săcuieu - Bologa, care au vizat un sector în lungime de 4,7 kilometri, încep lurările pe un ultim sector rămas neasfaltat.
Consiliul Județean Cluj anunță că, în această toamnă, 20 de drumuri vor intra în reparații și modernizare.
Clujenii de pe strada Câmpului se declară exasperați de aglomerația din trafic, din fiecare dimineață. Propunerile sunt de amenajare a unei mini-centuri pentru a fluidiza traficul.
Șoferii vor avea probleme în a folosi Autostrada Transilvania în anumite intervale orare.
Guvernul a emis o nouă hartă a autostrăzilor din România, care ar urma să fie finalizate până în 2036.
Consiliul Județean Cluj a extins continuu lista drumurilor judeţene pe care se execută lucrări de reabilitare şi modernizare sau, după caz, întreţinere şi reparare.
Conducerea interimară a PSD Cluj constată că, după trei luni de la alegerile locale din iunie 2016, primarul Emil Boc are ”zero promisiuni îndeplinite”.
Consiliul Judeţean Cluj anunță că a fost asfaltat şi ultimul sector de pe drumul Băişoara – Valea Ierii.
Circa 42 de km de drumuri județene sunt în lucru în acest moment, conform unei hotărâri a Consiliului Județean Cluj.