Un bărbat din Marea Britanie a reușit o performanță de-a dreptul impresionantă. Acesta s-a luat la întrecere cu un metrou și a ”câștigat”.
Doi clujeni, un medic stomatolog și un profesor în Ingineria Sistemelor Mecanice, au realizat un implnt dentar inovator, care posedă o mobilitate asemănătoare dinților naturali.
Campionatul Mondial de fotbal este una dinte cele mai importante competiții sportive din lume, iar nemții au găsit o metodă inedită de a o urmări.
O accidentare dureroasă s-a produs în minutul 86 al meciului Steaua - U Cluj.
Ionuț Iftimoaie a analizat incidentul petrecut între Ricardo Cadu și Zhivko Milanov în timpul meciului Vaslui-CFR, din persperctiva unui luptător de K1.
O fetiţă de 14 ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost internată, joi, la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca în stare gravă, toxico-septică.
Visele nu trebuie ignorate, ci trebuie interpretate pe baza mesajelor pe care le transmit mai ales dacă acestea se repetă.
80% dintre români se consideră atractivi din punct de vedere fizic. Este vorba de femeile, tinerii (cu vârste între 20 şi 39 ani), persoanele necăsătorite, cu un loc de muncă stabil şi cele cu venituri peste medie.
Oamenii reuşesc mereu să sfiideze moartea şi să revină la o viaţă normală, chiar dacă au suferit accidente cumplite. Iată patru miracole care au şocat lumea.
Cercetatorii japonezi au reusit sa recreeze foliculi de par, pe soareci, cu ajutorul celulelor susa adulte, gratie unui nou procedeu care deschide drumul pentru viitoare terapii regeneratoare.
U Mobitelco s-a impus in fata echipei SCM Craiova la diferenta de 13 puncte.
Localnicii din comuna Ciurila cred ca o secta satanista in face veacul in padurile din jurul localitatii. Miercuri, politia a fost alertata dupa ce au fost gasite oase arse, doi dinti umani si cenusa imprastiate la liziera padurii.
In ultimul interviu acordat de Adrian Paunescu in 1 iulie 2010 a povestit despre boala lcare il macina si despre miile de oameni care s-au oferit sa il ajute.
Un sondaj de opinie prezentat de CCSB arata ca romanii sunt de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea, dar si expulzarea rromilor care aduc deservicii tarii si a ungurilor care vor autonomie.
Un cantaret a ramas stirb in timp ce canta. I-a picat un dinte din gura din senin, fara sa fie bruscat de nimeni.