Miercuri 23 Septembrie

Clujul merge la München după investitori. Privați și bugetari din Cluj-Napoca, Florești, Apahida, Gilău și Baciu își dau mâna și pleacă la EXPO REAL

Clujul merge la München după investitori. Privați și bugetari din Florești, Apahida, Gilău și Baciu își dau mâna și pleacă în Germania la EXPO REAL

Clujul își trimite din nou reprezentanții la München, unde administrațiile locale și mediul privat vor încerca să atragă atenția investitorilor asupra proiectelor și oportunităților din regiune. Peste 50 de reprezentanți, din mai mult de 20 de entități publice și private, vor participa în perioada 5-7 octombrie la EXPO REAL 2026, unul dintre marile evenimente europene dedicate investițiilor, dezvoltării urbane și sectorului imobiliar.

Participarea are loc prin conceptul Transylvania Evolution, aflat la cea de-a 13-a prezență consecutivă la evenimentul de la München.

Din delegație fac parte reprezentanți din domeniul investițiilor și dezvoltării urbane, construcțiilor, arhitecturii, urbanismului, consultanței, finanțărilor și managementului riscului, dar și reprezentanți ai administrațiilor publice locale și regionale.

„După 13 participări consecutive, putem vorbi deja despre o prezență consolidată a Clujului și a regiunii în cadrul EXPO REAL. Obiectivul nostru nu este doar promovarea unor proiecte punctuale, ci prezentarea unui ecosistem regional capabil să genereze investiții, parteneriate și proiecte majore de dezvoltare”, au subliniat organizatorii.

Florești, Apahida, Gilău și Baciu merg alături de Cluj-Napoca la München

La ediția din acest an vor participa reprezentanți ai mai multor localități din Zona Metropolitană Cluj: Cluj-Napoca, Florești, Apahida, Gilău și Baciu.

Scopul este promovarea oportunităților de investiții existente în zona metropolitană, dar și identificarea unor modele folosite în alte regiuni europene pentru dezvoltarea integrată, colaborarea dintre administrațiile publice și mediul privat și atragerea investițiilor.

„Dezvoltarea Clujului nu mai poate fi privită exclusiv din perspectiva municipiului. Zona metropolitană funcționează din ce în ce mai mult ca un sistem integrat, iar infrastructura, mobilitatea, investițiile și dezvoltarea urbană trebuie abordate în aceeași logică. Prezența reprezentanților mai multor localități metropolitane la EXPO REAL creează oportunitatea de a analiza modele europene și de a construi relații directe cu investitori și administrații care au trecut deja prin procese similare de transformare”, a precizat Ciprian Comșulea.

Municipiul Cluj-Napoca participă și cu bani de la bugetul local. Consiliul Local a aprobat în luna august alocarea a 155.000 de lei, TVA inclus, pentru participarea municipalității la EXPO REAL 2026.

Potrivit protocolului aprobat de Consiliul Local, Cluj-Napoca participă în calitate de partener major, alături de participanți din mediul de afaceri care contribuie financiar la acoperirea bugetului evenimentului.

În premieră, ADR Nord-Vest intră în delegație

O noutate a ediției din acest an este participarea Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Reprezentanții ADR Nord-Vest se alătură pentru prima dată delegației Transylvania Evolution și vor prezenta proiecte și direcții de dezvoltare din cele șase județe ale regiunii.

„Participarea ADR Nord-Vest reprezintă un pas important, deoarece permite prezentarea în fața mediului investițional internațional a unei perspective regionale mai ample. Proiectele majore de infrastructură și investițiile strategice depășesc limitele administrative ale unui oraș sau județ, iar capacitatea de a prezenta integrat cele șase județe ale Regiunii Nord-Vest poate genera o vizibilitate și o relevanță mult mai mare în dialogul cu investitorii”, a adăugat Rareș Drăgan.

Două workshopuri despre investiții, infrastructură și dezvoltarea regiunii

În cadrul standului Transylvania Evolution vor avea loc și două workshopuri.

Primul va fi dedicat sectorului logistic și industrial și modului în care dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare și de transport poate influența apariția unor noi investiții și parcuri logistice și industriale.

Cel de-al doilea workshop va aborda proiectele publice și private care pot influența dezvoltarea orașelor și comunităților din regiune pe termen mediu și lung.

„Cele două workshopuri au fost construite în jurul unor teme care pot defini următorul ciclu de dezvoltare regională. Pe de o parte, infrastructura majoră de mobilitate schimbă geografia investițiilor logistice și industriale. Pe de altă parte, proiectele urbane și regionale majore pot deveni repere de dezvoltare și pot genera noi poli de investiții. Ne dorim ca standul Transylvania Evolution să fie un loc de dialog concret în jurul acestor oportunități”, au subliniat organizatorii.

Din mediul privat, Banca Transilvania va fi prezentă pentru al zecelea an consecutiv la EXPO REAL în cadrul Transylvania Evolution.

EXPO REAL 2026 se desfășoară la München, în perioada 5-7 octombrie, iar delegația clujeană merge în Germania cu obiectivul declarat de a promova regiunea în fața investitorilor și de a construi noi parteneriate pentru proiecte de dezvoltare.

image.png

Comentarii Facebook