Rocsana Contras, cunoscută pentru generozitatea și implicarea sa în ajutorarea clujenilor aflați în dificultate, trece prin cea mai grea încercare a vieții sale. Sora ei geamănă, Simina, se află în stare critică la spital, iar nepotul său, Milan, un băieț
Poluare de 5 stele la Cluj! Aerul devine tot mai greu de respirat: „„Înțeapă fiecare gură de aer”
Un incident periculos s-a petrecut recent în Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Frunzișului și Câmpului, unde un șofer a fost surprins efectuând o manevră riscantă în sensul giratoriu.
Mașinile abandonate dau bătăi de cap clujenilor. Stau parcate cu lunile și încurcă pe toată lumea: „Sunt din vara anului trecut”
Viața unui pacient de 62 de ani, care a suferit un infarct miocardic acut, a fost salvată datorită unei proceduri medicale realizate în premieră în România de către o echipă de medici de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
Ministrul Educației, Daniel David trage un semnal de alarmă cu privire la învățământul românesc: „Pune efectiv la risc țara”
Clujenii sunt avertizați cu privire la o tentativă de fraudă care, se pare, prinde rădăcini în Cluj!
Frig și ninsoare la Cluj în acest weekend! iarna își face simțită prezența. Temperaturile vor ajunge la -10 grade
Vineri seară, traficul din Jucu și Cluj-napoca a fost blocat pe mulți kilometri. Motivul: un protest de amploare, organizat de locuitorii nemulțumiți de instalarea unor parapeți metalici pe DN1C. Cozi kilometrice de mașini s-au format în zonă
Un autoturism a fost devastat de flăcări în localitatea Iclod, județul Cluj
Locuitorii din Florești, județul Cluj, sunt terorizați de o haită de câini care se plimbă după bunul plac pe străzile comunei.
Numărul de cazuri de gripă a explodat la Cluj! În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 1.300 de cazuri noi, arată datele Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Caravana comediei MENTORII, primul lungmetraj produs de UNTOLD Universe, ajunge la Cluj-Napoca pe data de 19 februarie. Cea mai așteptată comedie a anului 2025 va putea fi vizionată în cadrul unor proiecții speciale care vor avea loc la Cinema City Iulius
Ioan Barstan, un tânăr jucător, născut în 2004, și-a prelungi contractul cu formația din Gruia până în anul 2028.
Primăria Cluj-Napoca, tăcere totală! Mai mulți clujeni așteaptă un răspuns de mai bine de 4 luni: „Cum e posibil să ignorați reclamația atâtor cetățeni?”
Dacă vrei să evadezi din rutina zilnică și să te bucuri de un weekend de neuitat, Clujul este locul perfect pentru o escapadă rapidă. Orașul îmbină tradiția cu modernitatea și îți oferă o mulțime de activități, locuri de vizitat și experiențe pe care nu l
Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a anunțat astăzi că va demara încă o serie de testare gratuită pentru Babeș-Papanicolau și HPV, dedicat femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. Trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru eligibilitate
Nu toți locuitorii din Cluj-Napoca respectă regulile bunului simț, iar unii par să nu acorde importanță păstrării curățeniei pe străzile orașului.
Judecătorii de la Tribunalul Militar Cluj au dispus miercuri, 12 februarie 2025, condamnarea la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare a unui militar activ din cadrul ISU, care s-a urcat beat la volan.
Președintele clubului FCV Farul Constanța, Gică Popescu a intrat într-un puternic proiect de afaceri imobiliare. El este partner în proiectele
Un fost judecător clujean îl face praf pe Călin Georgescu: „Se întâlnește cu extratereștrii în timp ce poartă un ceas de lux din Elveția”
Csoma Botond, deputat clujean din partea UDMR, a vorbit despre Ilie Bolojan și a spus că acesta trebuie să aibă grijă, pentru a nu „arunca țara în brațele lui Călin Georgescu”.
Poliția Cluj-Napoca transmite un mesaj de liniștire a populației, după ce 9 unități de învățământ din oraș, inclusiv Universitatea „Babeș-Bolyai”, au primit un email de amenințare cu atac terorist. Autoritățile confirmă că nu există niciun pericol real și
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a anunțat că secția 2 de poliție și-a schimbat sediul.
Un taximetrist din Cluj-Napoca a rămas fără permis de conducere și a fost amendat cu 990 de lei, după ce a făcut o depășire extrem de periculoasă în timpul unei curse.
Anul acesta de Valentine's Day unii bărbații încearcă să își impresioneze partenerele prin cadouri scumpe. Astfel, o florărie din Cluj a avut comenzi impresionante de ziua îndrăgostiților.
Autoritățile locale din Cluj-Napoca nu cruță pe nimeni și ridică cât de multe mașini le permite timpul. Astfel, un maramureșean venit la Cluj va trebui să își caute Audi-ul la Someșeni.
Un suporter al echipei U Cluj a fost amendat cu 500 de lei și nu mai are voie să participe la meciuri de fotbal în următorul an, după ce a fost implicat într-un incident violent în timpul meciului din data de 18 octombrie 2024, disputat între „studenți” ș
Nouă școli din Cluj-Napoca au primit amenințări teroriste. Unitățile de învățământ, private și de stat au primit mail-uri amenințătoare în care un individ promitea că va ,,comite unul dintre cele mai mari atacuri din istoria României”
După ce furtul tezaurului dacic din Olanda a provocat o daună imensă Muzeului Național de Istorie, fostul director a fost dat afară și înlocuit de clujeanul Ovidiu Țentea, un expert apreciat în lumea academică.