Inventatorul clujean al stației moleculare de dezintegrare a deșeurilor, căutat de companii din străinătate. CJ Cluj, coproprietar al invenției

Inovație clujeană: Consiliul Județean Cluj devine coproprietar al unei stații de tratare a deșeurilor prin dezintegrare moleculară

Consiliul Județean Cluj marchează un pas fără precedent în domeniul tehnologiilor de mediu și al gestionării deșeurilor, devenind coproprietar al invenției stației de tratare a deșeurilor prin dezintegrare moleculară. Tehnologia aparține inginerului clujean Szakacs, iar decizia vine după succesul primei instalații de acest tip din România, recent inaugurată la Cluj.

„Dincolo de faptul că este o invenție românească, este o soluție românească, realizată de un absolvent de Cluj, și toate firmele care au lucrat acolo au fost aproape integral din Cluj. După ce am lansat această fabrică de energie din gunoi, am fost contactați de mai multe consilii județene, primării și ministere. Interesul este foarte mare, inclusiv din partea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, care va veni să vadă instalația”, a explicat azi președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Potrivit lui Tișe, inventatorul a acceptat ca județul Cluj să fie înscris la OSIM ca coproprietar al invenției, fără nicio plată suplimentară. În plus, Consiliul Județean va participa și la viitoarele investiții care implică implementarea tehnologiei la nivel național, până la recuperarea integrală a celor 12 milioane de lei investite în achiziția și punerea în funcțiune a stației.

„Nu mai suntem doar cumpărătorul unei fabrici, ci parte a unei invenții și a unui business viitor. Județul Cluj va avea un cuvânt de spus la toate proiectele care vor folosi această tehnologie, urmând să primească un procent din investițiile viitoare, până la recuperarea integrală a sumei investite. Este o premieră pentru administrația județeană – niciodată nu s-a încheiat un astfel de contract”, a adăugat Tișe.

Tehnologia de dezintegrare moleculară transformă deșeurile în energie fără a genera emisii poluante, printr-un proces controlat de descompunere termică. Autoritățile estimează că invenția, deja funcțională la Cluj, poate deveni model de implementare pentru alte județe din România și chiar pentru alte țări.

„Inventatorul este deja contactat de reprezentanți ai mai multor consilii județene, firme din străinătate și oficiali din diverse țări africane. Clujul a fost primul care a dat o șansă acestei idei și astăzi vedem cum o soluție românească atrage atenția internațională”, a conchis Alin Tișe. Președintele CJ Cluj a precizat că interesul vine inclusiv din mai multe state europene și africane.

Comentarii Facebook