CFR Călători va introduce pe final de an un tren care să facă legătura între Cluj-Napoca și Viena.
Ricardo Cadu, fosta vedetă a CFR Cluj, a vorbit într-un interviu despre fotbalul din România.
Laboratoarele de analize din Cluj nu mai au fonduri și e numai 4 decembrie. Un clujean a încercat să își facă analizele gratuite și nu a avut unde.
Polițiștii clujeni au publicat, pe pagina lor de Facebook, un clip video cu un șofer ce făcea ”curse” prin oraș.
Moș Nicolae va sosi în Piața Unirii pentru a se întâlni cu cei mici și va aduce 1.500 de cadouri.
Clujul va construi un super pasaj pe sub Mărăști, iar șoferii vor zbura practic, parcurgând traseul în 60 de secunde.
Noul Duty Free / Travel Retail de la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a fost inaugurat marți, 4 decembrie. Magazinul BestValue a suferit modificări totale, iar investiția a fost de 800.000 de euro.
O inițiativă civică își propune să bombardeze Primăria Cluj-Napoca cu sesizări privind urgentarea proiectului trenului metropolitan, care nici măcar pe hârtii nu există, fiind numai discuții.
Polițiștii clujeni au depistat, ieri, un conducător auto care se afla la volan în trafic, deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.
Deputatul clujean Adrian Dohotaru a făcut o scurtă radiografie a succesului de care se bucură Viena.
Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unui pieton, a avut loc, luni seară, în jurul orei 20.40, pe raza comunei Gilău.
Polițiștii clujeni au avut parte de o urmărire în trafic, luni seară, după ce un șofer nu a vrut să oprească la semnalele oamenilor legii.
Un tâlhar eliberat în august 2018 din penitenciar nu a oprit la un filtru de poliție și a fost urmărit ca în filme.
Analiştii imobiliari cred că prețul locuințelor va stagna în 2019, dar apoi va continua să crească.
Primăria Cluj-Napoca va majora tarifele de parcare orare din oraș cu 40%.
Bariera de pe strada C.A. Rosetti a căzut peste un autoturism care circula regulamentar.
Un accident de circulație produs duminică seara, pe strada Traian Vuia, arată cât de importantă este asigurarea suplimentară, lucru neglijat de mulți conducători auto
Asociatia "O masă caldă” gătește de 5 ani la Cluj-Napoca pentru oamenii străzii, dar din această lună a primit și un spațiu din partea Primăriei, unde a fost amenajată o bucătărie.
Centrul Comercial Auchan Iris din Cluj demarează campania națională de îmbogățire a fondului de carte din bibliotecile publice alături de Educab.
Polițiștii clujeni iau măsuri ferme față de șoferii în care încalcă regulile de circulație și creează stări de pericol pe drumurile publice.
Poliiștii clujeni au depistat, duminică, doi tineri care aveau asupra lor 11 pliculețe cu droguri.
Corina Creţu a lăudat regiunea Ardealului pentru că este campioană la atragerea banilor europeni.
Biletele la concertul din 5 aprilie s-au terminat în 3 ore, iar artistul a decis să mai apară o dată pe scenă, în 4 aprilie 2019. Pentru că toate biletele s-au vândut, va mai avea loc un spectacol, al treilea.
Meteorologii de la ANM anunță că vremea va fi puțin mai călduroasă la Cluj, la începutul săptămânii, însă se anunță și precipitații.
Un șofer a murit duminică seara, în jurul orei 22.00, în urma unui accident produs pe centura Apahida.
Clujul a avut parte, probabil, de cel mai frumos spectacol de lumini și foc de artificii din istoria orașului.
Spectacolul de 1 Decembrie de la Cluj a fost unul special, cu artificii care au durat circa 20 de minute și un superb spectacol de lumini și muzică.
Clujenii care nu pot ajunge în Piața Unirii, sâmbătă seara, pot vedea live concertele.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a participat la ceremonia oficială dedicată Zilei Naţionale a României. Blocul de defilare al Ministerului Afacerilor Interne a fost deschis de IPJ Cluj.
Clujenii au asistat sâmbătă dimineața la un defilarea trupelor militare și a angajaților MAI. Elicopterele IAR 330 Puma și avioanele MIG -21 Lancer au trecut pe deasupra mulțimii.