Marti 28 Ianuarie

Clujean prins drogat la volan, în trafic. S-a ales cu dosar penal


Polițiștii clujeni au depistat, azi-noapte, un conducător auto care s-ar fi urcat la volan în timp ce se afla sub influența substanțelor interzise.

La data de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 21 de ani, din  municipiul Cluj-Napoca, în privința căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influența substanțelor interzise”, informează IPJ Cluj.

Acesta se deplasa cu un autovehicul pe strada Lombului din municipiul Cluj-Napoca.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook