CTP Cluj propune scumpirea transportului în comun din Cluj-Napoca. Decizia finală va aparține consilierilor locale, care vor discuta proiectul în 1 august.
Primarul Emil Boc susține că numai printr-un metrou va fi rezolvată problema traficului pîntre Florești și Cluj-Napoca.
Untold 2018 va începe în 2 august, iar organizatorii și forțele de ordine se laudă deja cu cel mai sigur festival din lume.
Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa anunță că în această perioadă realizează operațiuni de îndepărtare a vegetației acvatice din râul Someșul Mic cu ajutorul utilajului amfibiu.
Un columbian de 41 de ani a fost prins cu 7 grame de marijuana pe Aeroportul Internațional Cluj. Acesta venea la Untold.
Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt înregistrate 34.872 locuri de muncă, în data de 30 iulie 2018.
Polițiștii clujeni au organizat, luni, o acțiune de prevenire şi informare a cetățenilor în vederea responsabilizării acestora cu privire la adoptarea şi respectarea unor reguli preventive minime pentru reducerea riscului referitor la furturile
Polițiștii clujeni au desfășurat, luni, o acțiune în trafic, pe raza municipiului Cluj-Napoca, ce a vizat, în principal, acordarea de prioritate pietonilor și respectărea regulilor de circulație de către pietoni.
Polițiștii clujeni au depistat, luni seară, un bărbat care se agla la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere.
Scafandrii militari de la Centrul de Scafandri de la Constanța au STOPAT căutările directorului APIA în lacul de la Beliș, după trei zile în care au folosit aparatură performantă.
Circa 650.000 de persoane au vizitat platforma Întreb BT în primele şase luni ale anului, site care cuprinde răspunsuri la aproape 1.000 de întrebări despre servicii, produse şi operațiuni.
Recent, în mixul de magazine fashion disponibil în Iulius Mall Cluj s-a alăturat BSB, brandul internațional dedicat femeilor pasionate de modă. Noua locație propune piese vestimentare și accesorii moderne, cu atitudine și caracterizate de un sti
Cel mai bun vin de casă se obține cu must de la Jidvei. O spun toți gospodarii care au renunțat la a mai cumpăra struguri și comandă direct mustul obținut din strugurii celei mai mari podgorii din România
Reprezentanții Companiei de Transport Public Cluj-Napoca anunță o serie de modificări de trasee și orare în perioada desfășurării festivalului UNTOLD.
Polițiștii clujeni au depistat, duminică dimineață, în jurul orei 07.30, un conducător auto care se afla la volan sub influența bputurilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au reținut, apoi arestat preventiv, un bărbat acuzat de comiterea infracțiunilor de tentativă la omor și violență în familie, după ce și-a agresat fiul pe fondul unui conflict spontan.
Primăria Cluj-Napoca a fost obligată de instanța de judecată să facă publice contractele încheoate cu artiștii pentru concetele de 1 Decembrie 2017 și Revelion 2017, iar cea mai mare sumă a primit-o chiar Andra.
Edy Chereji, director de marketing și comunicare al UNTOLD, a spus ce sanșe sunt ca după UNTOLD la Cluj și NEVERSEA la Constanța - două afaceri în creștere - și Bucureștiul să găzduiască un eveniment similar.
Consiliul Județean Cluj, condus de Alin Tișe, aruncă încă cinci milioane de euro pentru a face să dispară eșecul de ani de zile al gropii de gunoi de la Pata Rât.
Duminică, de Ziua Imnului Naţional, la Cluj-Napoca a fost marcată campania ,,O viață cât un Centenar”, în cadrul unei ceremonii publice organizate de către Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Diviz
O parte a județului Cluj se află sub avertisment de tip cod galben de ploi până luni, însă meteorologii anunță că tot nu vom scăpa de ploi și la începutul săptămânii viitoare.
Un accident rutier a avut loc, duminică, în jurul amiezii, pe strada Traian Vuia, din Cluj-Napoca, în zona Aeroportului.
Meteorologii de la ANM au prelungit avertismentul de tip cod galben de ploi puternice, care afectează 14 județe, printre care și Clujul.
Imagini foarte frumoase cu patru cerbi care se hrănesc în liniște într-o pădure din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse cu o cameră de monitorizare a faunei din parc, cu senzori de mișcare, amplasată de specialiștii Romsilva.
Unul dintre liderii galeriei U Cluj a fost atacat cu cuțitele de o bandă de bătăuși în fața unui bar Mărăști, de pe strada Dâmboviței.
În cursul dimineţii de sâmbătă s-au reluat căutările de către scafandrii Forţelor Navale Române şi personalul operativ al ISU Cluj, pentru a găsi trupul directorului APIA Cluj, Adrian Zaharia, dispărut sâmbătă în lacul Beliș.
Primăria anunță o serie de restricții de circulație în zona stadionului Cluj Arena.
În cadrul unei dezbateri organizate joi, la Clădirea Casino, sub sigla Centrului de Inovare și Imaginație Civică au fost prezentate o serie de propuneri pentru modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989, din Cluj-Napoca.
Meteorologii de la ANM au emis un nou avertisment de tip cod galben de ploi pentru mai multe județe din țară, printre care și Clujul.
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc, sâmbătă dimineață, la Cluj-Napoca, în cartierul Mărăști.