Mașină vandalizată sau abandonată? Descoperire neobișnuită la marginea Clujului
Zeci de comune din județul Cluj intră într-un program european de 815 milioane de euro care aduce servicii sociale directe pentru persoanele vulnerabile din mediul rural. Mese calde pentru copii, îngrijire la domiciliu, sprijin educațional și reparații la
Alertă după apariția unui urs în Cluj! Un șofer s-a trezit față în față cu animalul sălbatic
Primăria Cluj-Napoca a făcut un nou pas important pentru realizarea Pasajului Oașului–Muncii, unul dintre proiectele despre care s-a vorbit intens în ultimii ani și care promite să reducă semnificativ traficul dintr-o zonă extrem de aglomerată a orașului.
Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj s-a întrunit în ședință lunară. Pe ordinea de zi au figurat 24 de puncte, toate adoptate favorabil. Dosarele vizează terenuri agricole, neagricole și forestiere d
Zeci de prieteni, cunoscuți și membri ai comunității moto s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu. Coloana funerară a fost însoțită de motociclete, iar în semn de respect și adio, participanții au turat motoarele la trecerea cortegiului
Un muncitor în construcții din județul Cluj a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare după ce l-a bătut crunt pe un bărbat la un șantier din Chinteni. Victima a ajuns la două operații pe nas și mai are nevoie de una
Un grav accident rutier produs în această dimineață pe DJ109A, strada Valea Chintăului, s-a soldat cu decesul unui tânăr motociclist în vârstă de 19 ani.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, în aceste momente, la un grav accident rutier produs în zona străzii Valea Chintăului din municipiul Cluj-Napoca.
Apartamentele de închiriat domină piața imobiliară clujeană cu 73% din căutări. Zorile, Centrul și Gheorgheni sunt cele mai râvnite cartiere, iar două camere rămâne configurația preferată
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 06:30, la intrarea în localitatea Deușu, comuna Chinteni, județul Cluj, unde au fost implicate trei autoturisme.
Un incendiu puternic a izbucnit noaptea trecută în Sânmărtin, comuna Chinteni, distrugând o casă, anexe și două autoturisme. Pompierii au intervenit timp de peste două ore.
Apartamentele de închiriat cu 2 camere sunt cele mai căutate locuințe din Cluj-Napoca în ultima săptămână. Gheorgheni, Zorilor și Centrul domină preferințele chiriașilor, în timp ce vânzările rămân la cote minime
Locuitorii din Cluj-Napoca se confruntă astăzi, 20 aprilie 2026, cu o situație neprevăzută după ce o avarie la rețeaua publică de alimentare cu apă a dus la întreruperea imediată a furnizării apei potabile în mai multe zone ale orașului. Intervenția este
Autoritățile din județul Cluj pregătesc un nou pachet de măsuri care va afecta circulația rutieră în mai multe zone. Consiliul Județean Cluj a demarat procedura pentru introducerea unor restricții suplimentare pe încă 10 sectoare de drumuri județene, pent
Consiliul Județean Cluj, condus de Alin Tișe, pregătește una dintre cele mai importante decizii financiare ale anului: repartizarea a 43,7 milioane de lei către toate localitățile din județ, bani proveniți din cota de 6% din impozitul pe venit. Asta însea
Un proiect de amploare prinde contur în județul Cluj și promite să aducă o schimbare majoră pentru mii de oameni care, până acum, nu au avut acces la o utilitate esențială: gazele naturale. Vorbim despre o investiție care vizează alimentarea a peste 9.000
Un nou caz revoltător s-a întâmplat în Chinteni, Cluj, după ce un localnic și-a găsit mașina vandalizată chiar în fața propriei locuințe. Incidentul, semnalat pe o rețea de socializare. Mașină vandalizată chiar în fața casei: „Este un gest complet inac
Un caz care, din păcate, nu este singular, ne-a fost semnalat de un cititor din Chinteni. Aici, 12 blocuri nu au autorizație de securitate la incendiu. Clujeanul a făcut o plângere scrisă către ISU, care a trimis un control care a constatat neregulile și
Comisia Județeană pentru Incluziune Socială Cluj a avizat Planul de Servicii Sociale pentru 2026. În același cadru, s-a prezentat stadiul unui proiect european de 815 milioane de euro care vizează 35 de comune din județ
Compania de Apă Someș anunță o serie de întreruperi programate în furnizarea apei potabile, în perioada 24-31 martie 2026. Intervențiile sunt necesare pentru lucrări de întreținere și modernizare a rețelei, însă vor afecta atât municipiul Cluj-Napoca, cât
„Peluza vișinie”, galeria face apel la cei care doresc și pot să ajute o familie care trece prin dificultăți.
„Schimbarea la față” în patru localități din Cluj, după modernizarea unei stații de pompare. Investiția se ridică la sute de mii de euro
Mai multe localități din județul Cluj vor fi afectate de întreruperi programate ale furnizării apei potabile în perioada 12-19 martie 2026, din cauza unor lucrări de întreținere la rețeaua publică de alimentare cu apă. Anunțul a fost făcut de Compania de
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din comuna Chinteni. Flăcările s-au extins pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise trei a
Un foc deschis scăpat de sub control a provocat un incendiu de amploare în apropierea străzii Alexandru Davila din Cluj-Napoca, flăcările extinzându-se pe aproximativ 5.000 de metri pătrați și amenințând casele din zonă
Locuitorii din mai multe localități din județul Cluj trebuie să se pregătească pentru întreruperi programate ale apei potabile în perioada 9-13 martie 2026. Potrivit anunțului transmis de Compania de Apă Someș, lucrările sunt necesare pentru întreținerea
Un bărbat a fost surprins în această noapte în timp ce „colecta” obiecte din curtea unei case din Chinteni
Imagini apărute în ultimele zile în spațiul public, în care se vede o porțiune de pădure tăiată în zona Hoia-Baciu, au stârnit îngrijorare în rândul clujenilor și al activiștilor de mediu. Mai multe persoane au susținut că aproximativ două hectare din păd
Societatea civilă din Cluj-Napoca a luat „foc” după ce în spațiul public au apărut imagini cu, ceea ce pare a fi, o defrișare „ilegală” în Pădurea Hoia Baciu. Primii care s-au activat au fost activiștii de mediu, cum ar fi cazul lui Adrian Dohotaru.