La sediul DNA, au continuat, în forţă, audierile în dosarul de corupţie în care a fost arestat directorul regional al ISCTR Cluj, liberalul Rareş Pop, poreclit "Lordul". În faţa sediului DNA au fost parcate, două maşini ale ISCTR.
Șoferii vor fi nevoiță să plătească amenzi mai mari, începând cu data de 1 iulie, când salariul minim pe economie, în funcție de care se calculează amenzile, va crește de la 850 de lei la 900 de lei pe luna.
O mașină oficială a Mitropoliei Clujului a fost amendată pe strada Regele Ferdinand, marți, 10 iunie, în jurul orei 11.00.
O persoană din Dej a fost amendată cu 1.000 de lei pentru că a postat un comentariu critic la adresa Poliției, pe site -ul dejeanul.ro.
Tânărul care a cauzat acccidentul de miercuri dimineața, de pe strada Dragalina, în urma căruia o persoană a murit, a fost arestat.
Scandalul dintre Andreea Bălan și fostul iubit, Keo, a fost dezbătut de majoritatea posturilor de televiziunea, însă artista a putut oferi interviuri doar pentru Antena 1, post de televiziune cu care are contract.
Un șofer clujean mai avea puţin şi își urca mașina pe Casa Universitarilor.
Două persoane au fost amendate după un scadal iscat pe strada Horea, din comuna Florești, vineri seara, în jurul orei 22.30.
Primăria Cluj-Napoca vrea să actualizeze regulamentul privind plimbatul câinilor și să includă o amendă de 200 de lei pentru cei care își strigă animalul de companie prea tare sub geamul vecinilor.
Peste 450 de persoane au fost amendate, iar alte 11 au rămas fără permise, duminică, pe raza județului Cluj.
Locuitorii din Fizeșu Gherlii au blocat drumul nemultumiți de starea șoselei care trece prin comună.
Un biciclist clujean a fost amendat de poliție pentru că a traversat trecerea de pietoni, pe bicicletă.
Polițiștii clujeni au amendat, miercuri, mai mulți taximetriști în cadrul unei razii la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.
Fostul prezentator al emisiunii Cronica Cârcotașilor, Șerban Huidu, a atacat-o fur pe câștigătoarea concursului Eurovision 2014, reprezentanta Austriei, Conchita Wurst.
Căruțele afectează serios traficul pe DN 1C, între Cluj-Napoca și Gherla. Căruțașii se expun pericolelor, dar și pe ceilalți șoferi.
Un suporter al echipei U Cluj a intrat pe teren și a sărit să îl lovească pe Fernado Varela.
Polițiștii clujeni au crescut efectivele de 1 mai peste a asigura siguranța în județul Cluj, astfel, de Ziua Muncii, peste 340 de persoane au fost amendate.
Șoferul unui Mercedes a fost fotografiat, duminică, 27 aprilie, în timp ce se plimba cu mașina de lux prin Parcul Central.
Două persoane au fost blocate două ore într-un chioșc de ziare din Dej, de un șofer care a parcat în ușa tonetei.
Polițiștii clujeni au confiscat peste 80 kilograme de produse de patiserie, în valoare de aproximativ 3.000 de lei. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 20.000 de lei.
Polițiștii clujeni au amendat mai multe peroane și au confiscat marfă în valoare de peste 3.000 lei, pentru nereguli constatate în domeniul transportului şi comercializării bunurilor.
Clubul de Cicloturism "NAPOCA" (CCN) a lansat campania prin care se dorește atenționarea șoferilor care își lasă mașinile parcate pe pistele de biciclete din oraș, blocând abuziv spațiul destinat cicliștilor.
Un taximetrist clujean a blocat, marți, trotuarul din capătul străzii Iuliu Maniu.
Un bărbat din Turda, care vindea oale în centrul Clujului, a fost dus la secție, iar marfa a fost confiscată.
Șmecherii clujului parchează pe stradă, lângă Libraria Universității, fără a fi amendați sau fără a le fi ridicate mașinile.
Un clujean a reclamat la Compania de Trasport Călători (CTP) Cluj faptul că doi controlori au avut un comportament abuziv cu el și cu două fete prinse fără bilet.
Polițiștii clujeni au confiscat, miercuri, o cantitate foarte mare de material lemnos de la o societate comercială din Gilău, în urma unui control al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Cluj.
Partida disputată între echipele rivale CFR Cluj și Universitatea Cluj, încheiată cu victoria ”studenților”, a fost mai costisitoare decât se anticipa.
Un VW a fost ”pescuit” de cei de la ridicări auto din ușă de la magazinul Vodafone, din PIața Unirii.
Poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor Cluj au amendat, în cadrul unei acțiuni organizate în județ, o companie care se ocupă cu producerea și comercializarea produselor de panificație cu o sumă imensă.