Pe strada Oașului vor fi restricții de circulație pentru modernizarea podului de peste pârâul Chinteni.
Vicepreședintele SUA, Joe Biden, aflat într-o vizită oficială în România, a declarat, miercuri, la Cotroceni, că țara se confruntă cu o altă formă de tiranie, corupția, precizând că economia statului ar putea fi în pericol.
Compania de Transport Public Cluj a deviat trasul liniei 30, începând cu data de 21 mai, va urmare a lucrărilor de realibitare de pe strada Uzinei Electrice și Aleea Stadionului.
Nelson Mondialu s-a ales cu dosar penal pentru nebunia de la Marriot, după ce a imobilizat de agenții de la Secret Service.
Un biciclist clujean a fost amendat de poliție pentru că a traversat trecerea de pietoni, pe bicicletă.
Un accident rutier a avut loc miercuri dimineața, în jurul orei 06.40, la intersecţia străzii Căii Ferate cu strada Piaţa Gării, din municipiul Cluj-Napoca, în urma căruia o persoană a fost rănită grav.
Un hoț în vârstă de 39 de ani a fost prins de polițiștii clujeni, marți dimineața, la ora 07.50, în timp ce încerca să spargă un apartament.
Poliţiştii de investigare a fraudelor au aplicat o amendă de 30.000 lei unor localuri de pe strada Regele Ferdinand pentru că difuzau muzică fără a respecta drepturuile de autor.
Un grup de cercetători de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, a descoperit o nouă specie de mamifer, care a trăit în preajma dinozaurilor.
Arhitecții din Comisia de Urbanism au ”distrus” proiectul podului futurist al podului Gabribaldi, pentru că nu era ”sincer”.
Organizatorii concertului James Blunt, TiMAF, au anunțat oficial că show -ul britanicului va avea loc în 31 octombrie.
O elevă de la Liceul Lia (Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Raluca Ripan) din Cluj-Napoca a fost agresată în această dimineață în jurul orei 8.30 de către agentul de pază de la Colegiul Tehnic de Transporturi "Transilvania" din Cluj-Napo
Daca vreți sa ajutați copiii dependenți de dializă, haideți cu mic cu mare in Piața Unirii, din Cluj-Napoca, sâmbătă, 24 mai începând cu ora 11 să dansați într-un URIAȘ Zumbathon Caritabil.
Studenții care se pregătesc să termine Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj le-au cântat serenade profesorilor.
Biblioteca Judeţeană ”Octavian Goga” a primit premiul pentru ”Cea mai bună bibliotecă”.
Interlopul clujean, Nelson Mondialu, a fost arestat marți seara, la Hotelul Marriot și dus la Secția 17.
Nelson Mondialu a fost arestat în București și dus la Secția 17, pentru că i-a speriat pe cei din echipa de securitate a vicepreședintelui SUA, Joe Biden.
Un incendiu a izbucnit în spatele Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, marți, în jurul orei 21.00.
Bugetul Ministerului Culturii a fost suplimentat de Guvern cu 3,1 milioane de lei, iar TIFF va primi banii promiși.
O orgă de lemn uriașă a fost montată pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ”Scena Urbană”.
Cluj-Napoca se situează pe locul al 2-lea în topul vânzărilor de aparate foto, după București.
Cei doi pădurari care au avut curajul, în 2013, de a-l denunța la DNA Cluj pe directorul Direcției Silvice Cluj, Traian Mariș, au fost dați afară.
Un șofer clujean a rămas blocat când a văzut până unde merge inconștiența unor șoferi.
Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de ”violare de domiciliu” şi de tentativă la infracţiunea de ”viol”.
ZILELE CLUJULUI 2014. Ediția din acest a beneficiază de un spot în care vedetele sunt copiii.
Bazarul cu Lucruri Gratis de la Cluj este o mișcare anti-consumerism ajunsă la a XVI-a ediție.
O femeie de 74 de ani a fost accidentată grav, luni, 19 mai, de un șofer care circula cu spatele la intersecţia străzii Frederic Joliot Curie cu strada Brassai Samuel.
Un accident de circulație s-a produs pe strada București, colț cu strada Izei.
Un bărbat din Dej a fost filmat în timp ce fura dintr-un magazin IT diverse obiecte.
Un șofer și-a abandonat mașina în fața Tribunalului Cluj, pe Calea Dărăbanților, blocând o bandă.