Polițiștii clujeni i-au arestat pe Z. E. de 23 ani, M. S. de 22 ani şi C. P. de 44 ani pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, vătămare corporală şi lovire sau alte violenţe.
Clujenii care locuiesc pe strada Bună Ziua sunt nevoiți să aștepte autobuzele lângă grămezi de mizerie aruncate pe lângă tomberoanele amplasate în stația de la Oncos.
Procurorii DNA au reținut un consilier al ministrului Energiei și un membru al Consiliului de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica S.A pentru luare de mită și complicitate la dare de mită.
Parcul de pe malul lacului Gheorgheni a fost luat cu asalt de clujeni. Unii au asistat la spectacolul de operetă, iar alții au preferat să stea întinși pe iarbă.
Mai sunt trei zile până la mitingul aviatic din 26 octombrie, care va inaugura și pista de 2.100 de metri de la Aeroportul Internațional Cluj.
Tânăra din Cluj surprinsă într-o fotografie alături de un hoț de buzunare, care tocmai îi fura telefonul, a reușit sî își recupereze bunul.
Noul parc de lângă iulius Mall a fost inaugurat miercuri, 23 octombrie, iar evenimentul a fost marcat de un concert oferit de Opera Naţională Română Cluj-Napoca. Peste 2.500 de iubitori ai muzicii clasice şi ai naturii au venit la inaugurarea Iuli
Emil Boc a fost la un pas de un accident de muncă, în timp ce participa la o acțiune de igienizare în parcul Detunata, din cartierul Gheorgheni.
Două surori din Dej au fost protagonistele unei scene de groază, când o ceartă a degenerat, iar una dintre ele a ajuns la spital, fiind rănită în zona gâtului.
O femeie în vârstă de 74 de ani a accidentată în timp ce traversa strada Cuza Vodă. Femeia a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar.
O clujeancă de 74 de ani a fost lovită de o mașină, miercuri dimineața, în Piața Mihai Viteazu.
Un șofer a surprins pe drumul Huedin - Cluj o scenă care i-a dat palpitații și l-a enervat la culme.
Clujenii de pe strada Donath se plâng de zgomotul cauzat de utilajele pe care muncitorii le folosesc pentru lucrările de spargere a străzii în timpul nopții. Programul nepotrivit îi deranjează pe locatari, care cer socoteală Primăriei.
Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orelor 20.00, pe DN1C, în raza localității Căieșu, exact în fața postului de Poliție. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz.
O fată de 16 ani, elevă la un liceu din Mănăștur, a fost accidentată grav, miercuri dimineața, de un șofer care nu a oprit la trecerea de pietoni de pe strada Frunzișului (Varianta Zorilor - Mănăștur).
O nouă formă de artă stradală poate fi întâlnită în Cluj-Napoca, de această dată la semafor.
O clujeancă s-a dus să se distreze în clubul Kharma, dar a rămas fără telefonul mobil. Norocul a fost că a reușit să îi facă o poză hoțului.
Un clujean a surprins în acțiune o echipă de muncitori care lucra la reabilitarea străzii Donath.
Liderul sindical de la Poșta Cluj, Carol Șinka, a demonstrat că habar nu are ce se întâmplă în instituția la care lucrează și că nu poate apăra drepturile celor pe care îi reprezintă.
Un accident rutier a avut loc marți, 22 octombrie, în centrul Clujului, între o autospecială de descarcerare SMURD care se deplasa la o intervenție și un autoturism.
O femeie de 34 de ani a fost accidentată în comuna Florești, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, marți, 22 octombrie, în jurul orei 13.00.
Beneficii la dublu! Acesta este sloganul sub care s-au unit cele doua prouecte clujene pentru studenti. Organizațiile care gestionează binecunoscutele legitimații de reduceri studențești StudCard și OmniPass si-au unit fortele.
Un motociclist, care a intrat în forță de pe strada Câmpului pe Calea Mănăștur, a pierdut controlul asupra ”motorului” și s-a răsturnat.
Scandalul zilei a venit de la Direcția de Finanțe, unde 100 de televizoare Samsung s-au vândut ca pâinea caldă, la câteva minute după ce s-a deschis magazinul cu mărfuri confiscate.
Cei 12 bătăuși de la Scutul Negru au apărut în fața instanței la prima înfățișare din procesul privind agresiunea de la Janis.
Primăria Cluj-Napoca anunță că începând de marți, 22 octombrie, pot fi depuse cererile pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței.
O clujeancă, mamă a unui bebeluș de 3 luni, a trăit o experiență care i-a lăsat un gust amar, la cinema, la mall.
Polițiștii clujeni au emis peste 300 de amenzi în valoare de aproximativ 60.000 de lei pentru șoferii firmelor de transport de persoane din Cluj în acest sfârșit de săptămână.
Arabii din Cluj sunt în pragul unei revolte după ce rugăciunea de vineri a comunităţii musulmane nu a mai avut loc, pentru că imamul lor s-a creștinat și nu mai este considerat demn.
Muzeul de Zoologie al Universităţii Babeş-Bolyai, în colaborare cu Greenworks C.M., organizează în perioada 18 octombrie – 30 noiembrie 2013, în premieră la Cluj, Fluturarium - o expoziţie în care vizitatorii vor putea admira fluturi tropicali