O profesoară spune lucrurilor pe nume: Un copil a spus că unii profesori l-au făcut să se simtă ca un gunoi, altul nu înțelege de ce unul are ceva cu el


Alexandra Chirea, profesoară de franceză la liceul de elită Gheorghe Șincai din Capitală, a povestit despre cum a decurs o primă întâlnire cu elevii unei clase de a IX-a. Sictirită până peste cap de „faima” pe care o au elevii români pe internet, Alexandra Chirea nu a ezitat să precizeze că „viitorul sună bine, depinde însă pe cine ascultați”.

„Pentru ca stiu ca multi dintre voi va simtiti descumpaniti cand va ganditi la copiii din ziua de azi, am zis sa va povestesc si io despre ei, dar nu asa de pesimist cum sunteti voi obisnuiti sa auziti. Stiti deja ca noi, la Sincai, pilotam, asa ca io am inceput astazi cu clasa a IX- C, de la ora 8, primele doua ore de franceza din viata lor de liceeni. Erau toti in clasa la ora 8 (deci, iata, se poate!), ma asteptau curiosi, cu ochii mari, un pic speriati unii (deh, asa e cand predai o materie care nu prea le place copiilor), altii zambitori, da' toti ridicati in picioare, cam ca la armata, cum le place doamnelor la generala. 

I-am rugat sa nu se mai ridice in picioare niciodata atunci cand intru in clasa, este suficient sa faca liniste, si atat. Le-am prezentat cum se vor desfasura orele, le-am spus regulile pe care nu le negociem, le-am explicat cum vor lua notele, i-am invitat sa ma corecteze si sa ma contrazica ori de cate ori prind ocazia, le-am explicat piramida lui Maslow (pentru ca, da, ii las sa manance si sa bea apa!) si apoi am dat mana cu fiecare in parte. 

Am scris pe tabla cele 4 propozitii pe care le folosesc de cand lumea ca sa-i cunosc pe copii:

1) Scoala inseamna pentru mine...

2) In timpul orelor, ma simt...

3) Profesorii ma trateaza in general...

4) 3 cuvinte care ma definesc...

Intai m-am prezentat eu, ca sa le dau curaj si sa nu imi sangereze urechile cand aud limbaje de lemn despre cat de minunata e scoala, asa ca le-am spus, spre uimirea tuturor, ca 1) scoala a insemnat pentru mine, cand eram eleva, un calvar, ca am urat scoala si ca daca un profesor ma tinea in pauza, imi dadeau lacrimile de nervi;  2) In timpul orelor, ma simteam mega plicitisita; 3) Profesorii ma tratau asa cum ii tratam si eu pe ei; 4) 3 cuvinte care ma definesc: shoppingul, predatul si pisicile. Copiii, destepti, s-au prins repede ca sinceritatea lor nu va fi taxata si nici judecata, asa ca am primit numai raspunsuri oneste si asta m-a facut, va zic, super fericita. 

Mi-au ramas mai multe in minte, un copil a spus ca unii profesori l-au facut sa se simta ca un gunoi, altul mi-a spus ca nu intelege de ce un profesor are ceva cu el si ca asta il macina, ca nu a gresit cu nimic, altul mi-a spus ca e constant discriminat. "Scoala pentru mine este ca un job full time, unde sunt prost platita si unde trebuie sa lucrez overtime tot timpul", mi-a explicat o domnisoara frumusica tare, cu ochii vii si sclipitori, din a doua banca. Stiu ca s-au spus lucruri grele, ba chiar dureroase, dar am incercat sa fac, asa cum ma stiti voi pe mine, haz de necaz. As spune ca au fost doua ore bune, in care s-au verbalizat mici dureri, in care s-a ras mult, nu neaparat unii de ceilalti, cat mai ales fiecare de el insusi. Le-am explicat si lor, desigur, ca cel mai sanatos semn de inteligenta e sa razi de tine insuti. Le-am spus ca eu nu-s suparacioasa si ca sper ca nici ei nu sunt. Un baiat din ultima banca mi-a zis ca gata, io am dreptul sa glumesc cu ei si ca nu se vor supara pe mine. Banuiesc ca e de bine, am parut de incredere.

Recunosc, am iesit din clasa cu o energie pozitiva pe care, va asigur, numai copiii ti-o pot da. In fata clasei, cand am iesit de la ei, ma astepta o fetita. Dumneavoastra sunteti doamna Chirea de franceza? Ii spun zambind ca da. Imi spune si ea ca este de la clasa a IX-a A, ca am cu ei maine prima oara, dar ca ea va lipsi pentru ca tocmai atunci este olimpiada la limba latina. 

A venit sa imi spuna pentru ca nu vrea sa ma supar sau sa cred ca chiuleste. Ii zic sa stea linistita, nu e nicio problema. Ea, timid, ma intreaba: O sa pierd ceva, ca avem doua ore? Nu, ii raspund, maine o sa ne cunoastem. O iau in brate si o pup, de fericire ca exista astfel de copii. Ei nu sunt rari, asa cum tot cititi voi pe aici, pe internet. Io traiesc printre ei zi de zi si asta ma face mult mai optimista. Viitorul suna bine, depinde pe cine ascultati”, a scris profesoara pe pagina ei de Facebook, postarea bucurându-se de multă atenție din partea internauților. 

Comentarii Facebook